Bună ziua tuturor,
Maria, sincerele mele condoleanțe. Ești prezentă în gândurile și rugăciunile mele. Drapelul american de la ambasadă este arborat în bernă pentru a-l onora pe Iancu, un adevărat erou român.
Domnilor și doamnelor miniștri, distinși invitați, prieteni, vă mulțumesc că sunteți alături de noi astăzi, când ne luăm rămas-bun de la acest patriot român a cărui viață o sărbătorim.
Mă simt absolut devastat să fiu prezent astăzi, aici. În urmă cu numai două luni am sărbătorit cea de-a 98-a zi de naștere a lui Iancu. Îmi amintesc că l-am întâlnit pe Iancu pentru prima dată acum un an, la reședința ambasadorului Germaniei, domnul Cord Meier-Klodt. Ne-am apropiat imediat – a fost un om foarte înțelept, energic, cu o latură umană pronunțată. Iancu a suferit mai mult decât se poate descrie vreodată în cuvinte. Și, în ciuda acestui fapt, a reprezentat întruchiparea demnității, a decenței și a iubirii pentru umanitate, pentru poporul său și pentru patria sa. Iancu a fost un patriot și un model demn de urmat de noi toți.
Iancu a fost unul dintre supraviețuitorii „trenurilor morții” de la Iași. A fost un suflet bun, un agronom, a lucrat la fermă și a cântat la vioară în orchestra Ministerului Agriculturii. Niciodată nu și-a pierdut pasiunea pentru viață sau pentru muzică. A sprijinit tinerii muzicieni talentați. Iancu a împărtășit dragostea sa pentru muzică și cunoștințele sale aprofundate din acest domeniu cu cei care au ascultat emisiunea sa săptămânală de muzică clasică, difuzată la radio.
Iancu a fost o victimă a antisemitismului atât în timpul Gărzii de Fier, cât și în timpul regimului comunist. În încântătorul oraș Iași, care este acum capitala culturală a acestei națiuni, a fost obligat să urce într-un tren al morții pentru crima de a aparține unei anumite credințe și culturi. În 1941, el și alte 147 de suflete nevinovate au fost mânați într-un vagon de tren conceput pentru 40 de persoane. Iancu a fost unul dintre cei opt care au supraviețuit. Ceilalți au îngroșat rândurile miilor de evrei români uciși și aruncați în gropi comune. Iancu a fost condamnat la moarte, a supraviețuit bătăilor și a văzut pretutindeni în jur crime. A fost privat de umanitate și i s-a refuzat dreptul la educație corespunzătoare, la timpul potrivit, doar pentru că era evreu.
În timpul regimului comunist, antisemitismul a continuat să facă ravagii. Nu aveai voie să vorbești despre Holocaust. Viața i-ar fi fost mult mai ușoară lui Iancu dacă s-ar fi înscris în Partidul Comunist, însă a refuzat. A văzut cât de corupt moral și criminal era sistemul comunist. Acest refuz va dăinui ca dovadă nespusă a caracterului său. Iancu a ales să vorbească despre Holocaust atunci când acest lucru era interzis, fără să se gândească la propria sa siguranță, a ales calea binelui și a dreptății și a îndrăznit să
spună adevărul. Așa cum afirma chiar el, a fost motivat de teama că toate atrocitățile se pot repeta, dacă nu le vorbim celorlalți despre ele și dacă ne permitem vreodată să le uităm.
Nu putem și nu avem voie să uităm – vreodată – Holocaustul. Trebuie să ne aducem aminte întotdeauna de cât de mult rău s-a făcut atunci. Uneori mă întreb dacă nu cumva am început deja să ignorăm lecțiile pe care ni le oferă istoria colectivă. Nu putem să ne prefacem că nu vedem ororile care se întâmplă în prezent în alte țări, inclusiv în China. Regimul comunist din China continuă nestingherit să permită existența lagărelor de muncă și a centrelor de reeducare. Membrii comunității tibetane, uigure și ale altor minorități religioase și dizidenții care se opun regimului comunist sunt trimiși în lagăre de muncă, în centre de reeducare, în închisori sau dispar, pur și simplu. În ultima vreme, și în România au devenit din ce în ce mai vizibile grupări xenofobe, antisemite, anti-minorități. Astfel de persoane reprezintă un șoc pentru conștiința tuturor românilor și americanilor de bună credință și a întregii lumi. Să nu așteptăm până la izbucnirea următorului Holocaust – să respingem această ură încă de pe acum, altfel suntem cu toții în primejdie. Însăși existența noastră, valorile noastre și respectul pentru demnitatea fiecărei persoane în parte sunt în pericol.
România și Statele Unite vor continua să colaboreze pentru a apăra drepturile și libertățile tuturor oamenilor, indiferent cine suntem și de unde venim. Ura și bigotismul nu își au locul în societatea noastră. La fel ca Iancu, și noi trebuie să ne punem credința în educație pentru a ne îmbunătăți condiția umană. Avem nevoie de aplicarea unitară a principiului statului de drept pentru a evita ca ororile trecutului să se repete. Doamne-ferește dacă uităm și Doamne-ferește dacă ne vom complace prea mult pentru a lua atitudine atunci când astfel de rău începe să își arate chipul hidos.
America și România împărtășesc aceleași valori și principii morale. Vom reuși împreună să punem în aplicare și să menținem valorile noastre democratice și principiul statului de drept. Nu avem voie să uităm atrocitățile Holocaustului și ororile care încă se întâmplă în zilele noastre, în unele zone din lume. Nu îi lăsați pe cei plini de ură și pe bigoți să facă astfel încât asemenea orori să găsească în România un mediu propice pentru a lua amploare. Vă rog să vă amintiți de Iancu și să aveți curajul, la fel cum a avut el, să procedați corect și drept.
Iancu, prietene, ai fost un model și o sursă de inspirație pentru noi toți. Să te odihnești în pace. Nu te voi uita niciodată!
Dumnezeu să te binecuvânteze.
