Domnule căpitan, domnule ministru al Apărării Mihai Fifor, domnule colonel, membri ai Forţelor Navale, membri ai Forţelor Terestre, distinşi invitaţi,
Astăzi, când suntem împreună amintindu-ne una dintre cele mai negre zile ale Americii, înţelegem că deşi atacurile teroriste şi extremismul violent pot zdruncina fundaţiile clădirilor noastre, ele nu pot distruge fundamentul Americii şi aliaţilor săi. Aşa cum spunea preşedintele Bush: „Actele acestea au zdrobit oteţul, dar nu pot ştirbi determinarea noastră de fier.”
În urmă cu şaptesprezece ani, America a înfruntat o mare încercare, dar încercările dau naştere ocaziei de a crea noi legături de colaborare şi parteneriat. Este ceea ce s-a întâmplat cu România. Cu patru ani înainte, în 1997, Statele Unite şi România au format un Parteneriat Strategic, iar pe 11 septembrie 2001 a avut loc primul test important al acestui parteneriat. România s-a implicat pe deplin şi la scurt timp s-a alăturat trupelor americane pe câmpurile de luptă din Afganistan, în urmărirea Al-Qaidei. La doar scurt timp în 2003, România a venit din nou în ajutorul Statelor Unite şi ni s-a alăturat pe câmpurile de luptă din Irak. În ambele situaţii, şi în Afganistan, şi în Irak, România a acţionat în cadrul Parteneriatului Strategic înainte de a deveni membru al NATO.
Următoarea ocazie ca România să îşi demonstreze determinarea în parteneriat cu Statele Unite şi, de această dată ca stat aliat membru NATO a fost în 2009, când Alianţa, confruntată cu ameninţarea crescândă a unui atac cu rachete balistice venit din afara comunităţii transatlantice, a demarat Abordarea Adaptivă în Etape din Europa şi a ales să construiască această unitate aici, la Deveselu, pentru a proteja comunitatea transatlantică de un atac cu rachete balistice.
Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu este găzduită de către Baza Militară 99 de la Deveselu şi apreciem foarte mult această ospitalitate. Acceptul României de a găzdui acest amplasament al sistemului de apărare antirachetă este o dovadă clară a angajamentului său faţă de Alianţa Nord-Atlantică. Proliferarea tehnologiei antirachetă şi disponibilitatea actorilor non-statali de a folosi violenţa pentru a-şi atinge scopurile înseamnă că trebuie să continuăm să colaborăm pentru a contracara această ameninţare la adresa populaţiilor şi teritoriilor statelor membre ale Alianţei, precum şi a forţelor noastre dislocate.
Deşi proliferarea acestor capacităţi nu echivalează cu o intenţie imediată de a ataca NATO, ea indică faptul că unitar, Alianţa are responsabilitatea de a o lua în considerare ca parte a sarcinii sale de bază, de apărare şi descurajare colectivă.
America şi prietenii şi aliaţii noştri, în frunte cu România, se alătură tuturor celor care îşi doresc pace şi securitate în lume. Rămânem alături de România, ca exemplu de neclintit al acestei determinări, căci ştim că parteneriatul noastru este şi va fi întotdeauna unul dintre cele mai importante puncte forte ale noastre.
Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru atenţie.
