
Îţi mulţumesc din nou, Daniela. Domnule ambasador, colegi, distins consilier prezidenţial, doamnelor şi domnilor,
Sunt foarte, foarte bucuros să mă aflu din nou aici, alături de Smart Everything Everywhere, la acest forum anual, la care acum discutăm despre viitorul digital al lumii şi al Europei. În scurtul meu discurs, doresc să mă concentrez asupra mai multor aspecte legate de domeniul digital care, desigur, ne preocupă foarte mult.
Aşa cum a spus toată lumea, evenimentul de astăzi are loc chiar înainte de Summitul de la Sibiu despre viitorul Europei. Acum, când Europa îşi finalizează piaţa digitală unică, relaţia transatlantică este mai importantă decât oricând. Relaţia dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană va contura digitalizarea şi guvernanţa în întreaga lume. Trebuie să ne gândim atent cum să beneficiem pe deplin de urma revoluţiei digitale, minimizând în acelaşi timp efectele de alienare ale schimbărilor rapide ale atât de multor aspecte ale vieţilor noastre.
Lumea cibernetică şi cea digitală sunt părţi inextricabile ale sistemelor noastre moderne economice, sociale şi politice. Aceste noi forţe puternice ne-au transformat lumea. Pe măsură ce infrastructura noastră digitală devine mai complexă şi mai integrată, societăţile se găsesc în pericol ca urmare a ameninţărilor din ce în ce mai sofisticate venite din partea actorilor maligni care încearcă să ne submineze instituţiile.
Ne confruntăm cu o multitudine de ameninţări la adresa reţelelor şi interselor noastre din spaţiul cibernetic. Actorii maligni reprezintă un pericol serios, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, un pericol pe care Statele Unite îl cunosc şi îl înţeleg foarte bine. În special infrastructura vitală, precum reţelele energetice, de comunicaţii şi financiare, depind de sisteme interconectate care sunt vulnerabile la ameninţări cibernetice.
În 2018, am publicat în Statele Unite o Strategie Cibernetică Naţională, care prezintă metodologia pe care Statele Unite o vor folosi pentru a crea un spaţiu cibernetic deschis, sigur, interoperabil şi fiabil; este o strategie care prezintă abordarea necesară pentru a ne proteja de ameninţările cibernetice şi a ne consolida capacităţile în spaţiul cibernetic. Dezvoltarea capacităţilor de apărare cibernetică trebuie să fie, credem noi, un proces bazat pe risc, repetitiv, care prioritizează eforturile practice în coordonare cu organizaţiile şi cu actorii relevanţi din întreaga lume, inclusiv din sectorul privat, domeniul academic şi societatea civilă.
Statele Unite vor face eforturi pentru a promova consensul cu privire la ceea ce constituie o conduită responsabilă a unui stat în spaţiul cibernetic, pentru a garanta existenţa unor consecinţe pentru comportamentul iresponsabil care afectează Statele Unite, pe aliaţii şi partenerii noştri. Vom formaliza parteneriatele cu aliaţii care împărtăşesc aceeaşi viziune, pentru a identifica, atribui şi descuraja activităţile maliţioase din spaţiul cibernetic cu strategii integrate care impun consecinţe rapide, costisitoare şi transparente în cazul actorilor maliţioşi.
Statele Unite vor face eforturi să sporească capacităţile cibernetice ale partenerilor noştri. Prin Grupul de lucru în domeniul cibernetic şi al tehnologiei digitale, în cadrul Parteneriatului Strategic SUA-România avem o cooperare bilaterală puternică, facem schimb de informaţii, gestionăm incidente şi facem eforturi de recuperare împreună cu autorităţile române din domeniul cibernetic.
Ca parte a acestei colaborări am găzduit un important exerciţiu dedicat protejării infrastructurii vitale. Am colaborat cu Universitatea Naţională de Apărare din România şi cu Centrul George C. Marshall pentru a găzdui o conferinţă în domeniul cibernetic înaintea preluării Preşedinţiei României la Consiliului Uniunii Europene şi lucrăm cu Ministerul Apărării Naţionale pentru a sprijini înfiinţarea unui Comandament Militar în domeniul Cibernetic . Am oferit reprezentanţilor români din domeniul cibernetic pregătire pe tema planificării strategice avansate în domeniul cibernetic, a protecţiei cibernetice a infrastructurii vitale şi al dreptului internaţional privind spaţiul cibernetic. În plus, colegii din instituţiile de aplicarea legii colaborează strâns în fiecare zi cu omologii lor români pentru a combate infracţionalitatea cibernetică. Uneori, această activitate de colaborare dintre instituţiile americane de aplicare a legii şi cele româneşti trece neobservată, însă efectele sale pot fi extrem de profunde. Anul acesta, în ianuarie-februarie, lucru nu foarte menţionat, Serviciul Secret al Statelor Unite în cooperare cu DIICOT şi alte instituţii româneşti de aplicare a legii au destructurat o importantă reţea de infracţionalitate cibernetică ce îşi avea sediul aici, în România, ceea ce a dus la arestarea a 16 români şi americani. Aşa cum ştim prea bine noi, aceia care facem parte din organizaţii de orice dimensiune, oamenii sunt importanţi; dacă priviţi ambasada mea, personalul cu activităţi legate de domeniul cibernetic a crescut considerabil ca număr în ultimii ani, personal care lucrează cu instituţiile româneşti de aplicare a legii, cu forţele armate române şi cu serviciile de informaţii româneşti care contracarează capacităţile cibernetice.
Atunci când consolidăm capacităţile cibernetice ale partenerilor şi aliaţilor noştri precum România, Statele Unite şi comunitatea transatlantică devin mai sigure şi mai rezistente la ameninţări cibernetice. Permiteţi-mi să vă ofer un exemplu concret care a beneficiat recent de multă atenţie în Statele Unite, însă nu doar acolo: China.
China face eforturi să îşi stabilească poziţia de putere cibernetică. Legislaţia Chinei ne oferă motive de îngrijorare fiindcă solicită companiilor de stat şi private să coopereze şi să furnizeze date serviciilor de informaţii chineze şi agenţiilor de securitate. Influenţa Chinei asupra companiilor sale va permite statului chinez să îşi crească raza de acţiune pe măsură ce acele companii îşi extind operaţiunile la nivel global.
Capacitatea Chinei de a intercepta date este un alt motiv de îngrijorare. Din 2010 până în prezent, China Telecom a redirecţionat în mod repetat traficul de internet din lume prin China. În 2016 şi 2017, China Telecom a redirecţionat traficul de internet din Canada, Statele Unite şi Europa prin China. Dacă China este capabilă să facă acest lucru acum, imaginaţi-vă ce ar putea face odată ce construieşte intrastructură globală 5G. Pe măsură ce trecem de la reţele 4G la 5G, acum este momentul să prevenim vulnerabilăţile cibernetice, să ne asigurăm că viitoarele reţele 5G sunt sigure şi să ne protejăm securitatea colectivă. Dacă nu acţionăm cu atenţie ca aliaţi şi parteneri, anularea ameninţărilor la adresa securităţii reţelelor ar putea fi foarte costisitoare.
Cred că evenimentul de astăzi poate şi va contribui la eforturi de cooperare robuste în domeniile digital, IT şi tehnologie, în ce priveşte atât politicile, cât şi programele, inclusiv strategiile noastre cibernetice comune. El ne va permite să ne îmbunătăţim cadrul conceptual şi să folosim înţelegerea comună pentru a dezvolta soluţii împreună. Identificarea provocărilor şi definirea strategiilor sunt esenţiale pentru combaterea ameninţărilor la adresa pieţelor noastre, a infrastructurii comune şi a sistemelor democratice din acest acest domeniu foarte contestat.
O Românie puternică, democratică, prosperă, care respectă statul de drept şi menţine un sistem judiciar independent, este un aliat şi partener crucial pentru Statele Unite. Buna guvernare şi mecanismele anticorupţie eficiente au o importanţă majoră în asigurarea unei fundaţii solide pentru securitatea noastră comună şi pentru prosperitatea reciprocă.
Noi, Statele Unite vor continua să promovăm viziunea unui mediu internaţional care încurajează cercetarea şi inovaţia şi o economie digitală, care promovează competiţia şi stimulează creşterea economică. Vom promova o viziune a tehnologiilor digitale care promovează libertatea, drepturile omului, statul de drept, confidenţialitatea, pieţele libere şi deschise, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi valorile americane.
Vă mulţumesc pentru atenţie.