Doamnă primar, excelenţele voastre, stimaţi oaspeţi,
Ne aflăm astăzi aici pentru a cinsti memoria lui Elie Wiesel. Născut în România, el s-a asigurat că lumea nu va uita niciodată ororile Holocaustului. Şi, după o viaţă dedicată acestui scop, el devenise cu adevărat „un mesager al umanităţii”.
În copilăria petrecută în oraşul Sighetu Marmaţiei, în Maramureş, în nordul României, lumea sa se concentra asupra familiei, educaţiei religioase şi a comunităţii evreieşti. Deportarea sa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a schimbat acest lucru pentru totdeauna. În 1944, el şi surorile sale mai mari au supravieţuit Auschwitzului, unde au murit mama şi sora sa mai mică. A supravieţuit apoi şi lagărului de la Buchenwald, unde tatăl său a murit înainte de eliberarea de către Aliaţi, în 1945.
Elie Wiesel, devenit orfan şi încă adolescent a ajuns în Franţa, iar în cele din urmă s-a stabilit în Statele Unite, unde a predat şi a scris, împărtăşind perspectiva şi înţelepciunea sa. În tot acest timp, misiunea sa nestrămutată a fost să se asigure că lumea îşi aminteşte Holocaustul. El a făcut acest lucru simplu şi direct: spunând povestea sa şi poveştile altor victime.
A început cu „Noaptea”, cartea sa de memorii, care a fost tradusă în peste 30 de limbi. A continuat prin numirea, de către preşedintele Carter, în funcţia de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Holocaust şi, doi ani mai târziu, ca preşedinte fondator al Consiliului Memorialului Holocaustului din Statele Unite. În 1986, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace. Împreună cu soţia sa, Marion, a fondat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate, pentru a lupta împotriva indiferenţei, intoleranţei şi nedreptăţii şi a sprijini cauzele altor minorităţi oprimate din URSS, Nicaragua, Argentina, Cambodgia, Iugoslavia şi întreaga Africă.
Însă în spatele consiliilor, comisiilor şi premiilor se afla autorul, profesorul, povestitorul, omul. Predarea şi scrisul au fost întotdeauna esenţa activităţii sale. Fiecare dintre ele a fost o modalitate de a-şi prezenta mesajul şi de a de a păstra accentul pe amintire.
Căci aşa cum ne-a amintit el, prin binecunoscutele cuvinte: „opusul iubirii nu este ura, este indiferenţa”.
„Nu voi uita niciodată”, au spus scrierile sale în mod repetat. Nu voi uita niciodată.
Mulţi nu au supravieţuit Holocaustului. Mulţi dintre supravieţuitori s-au luptat să depăşească impactul fizic şi mental asupra lor. Însă Elie Wiesel a supravieţuit şi prin acţiunile sale i-a învăţat şi pe alţii să supravieţuiască. Acest lucru s-a datorat faptului că activitatea şi viaţa sa s-au bazat pe compasiune faţă de suferinţa oamenilor şi pe dedicare faţă de credinţa că esenţa umanităţii nu piere nu avea să piară niciodată în faţa barbariei.
Deşi Elie Wiesel a decedat în iulie, moştenirea sa va continua să existe. În această piaţă şi în inimile noastre. Iar noi preţuim această moştenire pentru că în ea găsim forţă şi inspiraţie. Elie Wiesel şi-a dedicat viaţa eforturilor de a se asigura că nu uităm ororile Holocaustului, însă păstrând amintirea, ne angajăm periodic să prevenim repetarea lor vreodată! Acest loc să stea mărturie pentru modul în care ni-l amintim pe Elie Wiesel, al cărui nume a devenit sinonim cu credinţa, speranţa şi încrederea.
