Discursul ambasadorului Hans Klemm la summitul pentru energie organizat de Institutul Aspen România
Centrul de Afaceri Multifuncţional Lumina Verde, Ploieşti
Vă mulţumesc, domnule ambasador.
Doamnelor şi domnilor, Mircea Geoană a deţinut multe funcţii de înaltă distincţie de-a lungul vieţii şi carierei sale, dar sper că nu vă veţi supăra că menţionez titlul de ambasador, pe care îl consider potrivit în contextul aniversării a 20 de ani de Parteneriat Strategic fiindcă la momentul încheierii Parteneriatului, ambasadorul Mircea Geoană era reprezentantul României în Statele Unite. Şi vă mulţumesc pentru că aţi menţionat istoria legăturilor româno-americane aici prin prisma industriei petrolului din România, este absolut corectă. Rafinăria Româno-Americană în care Standard Oil a avut o importantă participaţie a fost într-adevăr înfiinţată în 1857, cu mult, mult timp în urmă.
Istoria prezenţei americane în sectorul energetic din România, îndeosebi în industria petrolului şi gazelor naturale a cuprins atât momente fericite, cât şi momente triste sau tragice. Desigur, o mare parte a prezenţei americane din România a fost rechiziţionată sau măcar transferată sub controlul intereselor germane în perioada premergătoare şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Standard Oil a încercat să revină şi să îşi protejeze investiţia în România, însă în cele din urmă a eşuat, aceasta fiind confiscată şi naţionalizată de guvernele de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Recent am citit jurnalul unuia dintre înaintaşii mei, domnul care a fost reprezentantul României în Comisia Aliată de Control care cuprindea reprezentanţi ruşi, britanici şi americani ai Aliaţilor aici, în România, în perioada 1944-1947. O mare parte a activităţii şi energiei sale a fost dedicată încercării de a proteja clădirile şi instalaţiile pe care Standard Oil le avea aici, la Ploieşti, sau de a obţine compensaţii pentru toate echipamentele şi instalaţiile confiscate şi ulterior transportate în Uniunea Sovietică după încheierea ostilităţilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Desigur, Ploieşti a fost de asemenea ţinta bombardierelor americane care au încercat să distrugă industria românească a petrolului în perioada alianţei României cu Germania Nazistă. Luptătorii americani şi-au lansat avioanele de la Benghazi, din Libia, aşadar dacă ne gândim la rezonanţele istorice, rezonanţele istorice negative, nu e puţin lucru. Sistemele antiaeriene germane erau foarte eficiente; multe avioane americane au fost doborâte deasupra Ploieştiului şi mulţi luptători americani, piloţi americani şi-au pierdut vieţile. În Parcul Kiseleff din Bucureşti există un mic monument comemorativ dedicat americanilor care şi-au pierdut vieţile deasupra României şi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial erau circa 1.000 de prizonieri americani în lagărele militare pentru prizonieri de război. Există de asemenea o poveste extrem de fascinantă despre modul în care eliberarea lor s-a produs când armatele sovietice intrau în România.
Aşadar, aici, la Ploieşti, industria energetică are o istorie româno-americană foarte, foarte îndelungată şi sunt extrem de onorat să mă aflu aici să contribui la dezvoltarea acesteia. Astăzi, această colaborare în domeniul energiei include o serie de actori mari şi mijlocii, furnizori de echipamente şi servicii upstream, downstream, de explorare şi producţie offshore şi onshore şi companii americane care încearcă să introducă noi tehnologii în sectorul energetic din România. Investiţiile americane au fost variate şi ample. Există producători de echipamente precum compania General Electric, a cărei fabrică de producţie de echipamente petroliere se află aici, la Ploieşti; Cameron, care se află la mică distanţă, care foloseşte România drept centru de producţie şi export. Toate se află aici, la Ploieşti. Mă bucur foarte mult că firme precum Amromco, Stratum şi Hunt Oil au investit pentru a creşte exploatarea zăcămintelor mature onshore. Şi, bineînţeles, ExxonMobil şi Black Sea Oil and Gas fac investiţii masive offshore, cu scopul de a debloca viitorul industriilor petrolului şi gazelor naturale din România. Aceste investiţii combină capitalul american şi forţa de muncă calificată şi talentul din România pentru a creşte acest sector vital al economiei.
Toate aceste eforturi sunt posibile datorită alegerilor făcute de România şi angajamentului nostru comun faţă de prosperitatea economică. Aşa cum a menţionat domnul ambasador Geoană, Statele Unite ale Americii şi România aniversează anul acesta 20 de ani de Parteneriat Strategic. Preşedintele Iohannis şi Preşedintele Trump au căzut de acord în întâlnirea avută pe 9 iunie la Washington să consolideze şi mai mult acest Parteneriat Strategic, iar perspectivele pentru viitorul nostru comun sunt foarte optimiste. Deşi sunt mândru de rolul investitorilor americani în dezvoltarea potenţialului economic şi a securităţii energetice a României, astfel de proiecte solicită angajament nu doar din partea companiilor, cât şi din partea guvernului român. Investiţiile necesare pentru a aduce pe piaţă noi rezerve solicită existenţa unui mediu investiţional prielnic. Investitorii au nevoie de previzibilitate, stabilitate şi transparenţă pentru a lua decizii. Buna guvernare şi statul de drept constituie fundamentul acestor principii cheie. Un regim fiscal stabil, adoptat în consultare cu actorii implicaţi si după efectuarea unor evaluări ale impactului reglementărilor, constituie un alt element fundamental în încercarea de a stimula investiţiile interne.
Aşa cum ştiţi cu toţii, energia este legătura dintre securitatea naţională şi prosperitatea economică, iar accesul la surse de energie sigure şi accesibile ca preţ este o preocupare fundamentală ce ţine de securitatea naţională pentru fiecare ţară din lume. Aşa cum spunea Rick Perry, Secretarul SUA pentru energie: „SUA se angajează să asigure acces universal la energie sigură şi accesibilă ca preţ pentru a promova creşterea economică şi securitatea energetică”. Statele Unite colaborează cu ţări partenere pentru a răspunde la aceste preocupări care sunt elemente fundamentale ale securităţii naţionale a SUA. Activitatea noastră include interacţiuni cu principalii producători şi consumatori de energie, cu ţările de tranzit şi cu actorii privaţi şi publici din sectorul energetic pentru a pleda pentru securitate energetică.
Europa este principala prioritate pentru Statele Unite. Multe ţări din regiune consideră dependenţa energetică o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi fac eforturi active să-şi diversifice mixul energetic. În timp ce gazele ruseşti pot şi ar trebui să rămână parte a mixului energetic al Europei, prioritatea noastră este reducerea dependenţei de un singur furnizor. Adevărata securitatea energetică se poate obţine, în viziunea noastră, prin diversificarea tipurilor de combustibili, a surselor şi a rutelor de tranzit.
Statele Unite susţin aşadar România în eforturile sale de a contribui la securitatea energetică regională prin dezvoltarea de coridoare şi diversificarea tipurilor de combustibili, a rutelor de tranzit şi a surselor. Sprijinim eforturile României şi Comisiei Europene de a promova proiecte de infrastructură care asigură o mai bună legătură între sursele de gaze şi electricitate din ţările europene. Proiecte precum coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) şi gazoductul Iaşi-Ungheni sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective şi încurajăm toţi actorii să se concentreze în continuare asupra securităţii energetice regionale în detrimentul intereselor naţionale pe termen scurt.
În paralel cu eforturile de diversificare a sectorului energetic, Europa analizează de asemenea proiecte care le-ar putea submina. Statele Unite împărtăşesc îngrijorarea unui număr mare de ţări europene cu privire la Nord Stream 2 şi Turkish Stream. Suntem de acord cu mulţi dintre partenerii noştri europeni că aceste proiecte nu vor face altceva decât să consolideze dominaţia rusească asupra pieţei europene a gazelor, să limiteze oportunităţile de diversificare a surselor de energie şi să promoveze obiectivul Rusiei de a submina Ucraina eliminând rolul acesteia de ţară de tranzit pentru exporturile de gaze către Europa. De fapt, credem că construcţia Nord Stream 2 va concentra peste 70% din importurile de gaze din Rusia pe o singură rută, generând o potenţială strangulare care face Europa semnificativ mai vulnerabilă la o întrerupere a furnizării.
Sectorul energetic are un rol cheie în asigurarea prosperităţii şi securităţii, atât ale României, cât şi ale Statelor Unite şi aşteptăm cu interes continuarea cooperării la nivel guvernamental şi, cu sprijinul companiilor americane, progresul acestui sector vital. Vă mulţumesc pentru atenţie.
