
Doamnă secretar de stat, domnule director, distinşi oaspeţi, doamnelor şi domnilor, dragi studenţi,
Vă mulţumesc pentru ocazia de a mă afla alături de dumneavoastră în această dimineaţă.
Doresc să mulţumesc Bibliotecii Naţionale a României pentru că a fost de acord să găzduiască această expoziţie. Trebuie să mulţumesc de asemenea Bibliotecii Kennedy, Wiener Schiller Productions, Getty Images şi altora care au făcut posibilă această expoziţie.
Avem aici 77 de fotografii care încearcă să surprindă viaţa şi activitatea lui John Fitzgerald Kennedy, preşedinte născut acum 100 de ani.
Expoziţia are vernisajul aici, la Bucureşti, chiar înainte de vernisajul oficial care va avea loc mâine la Institutul Smithsonian din Washington D.C.
Sunt realmente încântat să mă aflu aici în această dimineaţă pentru că România este doar una dintre cele 30 de ţări în care va ajunge această expoziţie.
Domnule director al Bibliotecii Naţionale, vă mulţumesc foarte mult pentru comentariile şi observaţiile dumneavoastră cu privire la viaţa şi activitatea preşedintelui Kennedy. M-am simţit inspirat de referirile pe care le-aţi făcut la William Faulkner şi la Robert Frost, dar şi de capacitatea dumneavoastră de a susprinde foarte bine nu doar viaţa şi activitatea preşedintelui Kennedy, ci şi inspiraţia pe care el a oferit-o americanilor vremurilor sale, dar şi americanilor de astăzi şi întregii lumi.
Cred că unele dintre valorile esenţiale ale preşedinţiei sale au fost curajul, libertatea internă şi internaţională şi eforturile de a asigura oportunităţi egale pentru toţi.
Mulţi dintre dumneavoastră ştiţi probabil că în discursul său de învestire, preşedintele Kenedy a lansat faimosul apel către americani: „întrebaţi nu ce poate face ţara pentru voi, ci ce puteţi face voi pentru ţară”.
Un lucru mai puţin cunoscut este că a spus şi: „Compatrioţi din lumea întreagă, întrebaţi nu ce poate face America pentru voi, ci ce putem face împreună pentru libertate.”
Preşedintele Kennedy ne-a inspirat să ne extindem orizonturile ştiinţifice şi să ducem un om pe lună; ne-a încurajat să obţinem drepturi civile depline pentru toţi cetăţenii americani; el ne-a inspirat să încercăm să înfruntăm forţele tiraniei şi nedreptăţii, în creştere în întreaga lume în vremurile sale. El continuă să ne inspire şi astăzi. Sper că veşi reuşi să descoperiţi şi dumneavoastră această inspiraţie privind expoziţia şi reamintindu-vă de momentele vieţii sale şi de contribuţia pe care el a avut-o nu doar în Statele Unite, nu doar în America, ci în întreaga lume.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi pentru participare.