Ambasadorul Hans Klemm la recepţia dedicată programului „Artă în Ambasade”

Recepţia dedicată Programului „Artă în Ambasade”, reședința ambasadorului SUA, București, 12 iulie 2017

Bună seara,

Vă mulţumesc foarte mult tuturor pentru că sunteţi alături de noi în această seară. Este extrem de onorant faptul că unii dintre dumneavoastră aţi călătorit de departe pentru a fi prezenţi aici. Sunt Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România şi alături de mine este soţia mea, Mari.

Am patru obiective în această seară, în scurta parte formală a evenimentului. Unul dintre ele este să vă ofer câteva detalii despre programul „Artă în ambasade”, sponsorizat de Departamentul de Stat. A fost iniţiat în urmă cu mai mult decenii pentru a le oferi ambasadorilor americani o modalitate să valorifice bogata tradiţie şi cultură existente în colecţiile private şi publice din Statele Unite pentru a le prezenta arta americană prietenilor, partenerilor şi aliaţilor noştri internaţionali.

De-a lungul timpului am avut posibilitatea să obţinem atât lucrări ale unor artişti de renume, cât şi lucrări ale unor artişti aflaţi la început de drum. De asemenea, în urmă cu circa cinci ani, programul a devenit mai deschis şi le permite ambasadorilor să expună în reşedinţele lor lucrări de artă ale artiştilor locali. În urmă cu zece ani am avut onoarea de a fi Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Timorul de Est, o ţară mică din Asia de sud-est. Atunci am putut obţine lucrări ale unor artişti americani pentru a le expune la reşedinţa mea de la Dili, în cadrul programului „Artă în ambasade”.

Datorită schimbărilor aduse programului şi cu ajutorul Joanei Grevers de la Galeria 418, aici, la Bucureşti, aveţi în faţa dumneavoastră lucrări de artă ale mai multor artişti români. Şi sunt foarte mândru că trei dintre ei sunt alături de noi în această seară: Anca Bodea, de la Cluj; Ştefan Radu Creţu şi Ştefan Petrică. Lucrările lor sunt în jurul nostru iar faptul că avem operele lor de artă aici în fiecare zi este o încântare pentru mine şi pentru Mari de peste un an.

Suntem de asemenea foarte mândri să avem expuse câteva lucrări ale lui Romul Nuţiu, iar dr. Grevers s-ar putea să menţioneze că o expoziţie care va include lucrările sale va avea vernisajul spre sfârşitul verii la New York, dar şi lucrări ale lui Vincenţiu Grigorescu.

V-am oferit o foarte scurtă prezentare a programului „Artă în ambasade”. La intrare există cataloage şi dacă doriţi să aflaţi mai multe, vă rugăm să luaţi unul.

Îmi face de asemenea o deosebită plăcere să o avem alături de noi pe Karen Cruickshank, unul dintre artiştii americani ale căror lucrări sunt expuse la reşedinţă. De fapt, acest diptic este una dintre cele două lucrări ale sale pe care suntem foarte, foarte privilegiaţi şi încântaţi să le avem la reşedinţa noastră de aici, de la Bucureşti.

În final, un motor al acestui eveniment este încercarea de a respecta un angajament asumat de preşedintele meu. Ştiţi că pe 9 iunie Preşedintele României a stat alături de Preşedintele Statelor Unite în Grădina de trandafiri (Rose Garden) a Casei Albe şi atunci, în discursul său, preşedintele Trump a spus că avem un parteneriat strategic foarte bogat şi vibrant, însă există loc de mai bine, în special în domeniile economic şi cultural. El a subliniat acest lucru: cultura.

Am avut ocazia să întâlnesc artişti români şi mulţi sunt prezenţi în această sală, să am întâlniri cu liderii instituţiilor culturale din România şi mulţi sunteţi prezenţi în această sală. Am uitat la început să îi urez bun venit Ministrului Culturii. Vă mulţumesc, domnule ministru. Poate cu evenimentul din această seară ca punct de pornire, doresc să dedic eforturile mele şi ale Ambasadei căutării de noi modalităţi de a strânge şi mai mult legăturile dintre artişti americani şi români, şi cred că am reuşit să facem acest lucru destul de bine în această seară, dar şi să căutăm modalităţi de a creşte capacitatea instituţiilor de cultură şi artiştilor din Statele Unite ale Americii de a interacţiona şi colabora cu instituţiile de cultură şi artiştii din România. Doresc să vă invit să ne oferiţi sugestii cu privire la cele mai bune modalităţiu de a face acest lucru, pentru a găsi moduri de intensificare a schimburilor culturale dintre ţările noastre şi să vă cer să ne ajutaţi să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă.

Cu acestea doresc să vă mulţumesc pentru că vă aflaţi alături de noi în această seară şi o rog pe Karen să ne spună câteva cuvinte.