Charge d’Affaires David Muniz la inaugurarea grădiniței de la Făgăraș

David Muniz in Fagaras

Vă mulțumesc, domnule primar. Mulțumesc Consiliului Local și în special educatoarelor și copiilor pentru că ne-au primit astăzi în această grădiniţă nouă minunată. Suntem extraordinar de încântaţi să vedem această clădire minunată.

Toată lumea ştie despre parteneriatul puternic şi despre relaţia existentă între România şi Statele Unite ale Americii. Facem multe lucruri împreună, însă această grădiniţă simbolizează o parte importantă a acestora, relaţia interumană existentă între ţările noastre şi nu aş putea fi mai mândru că există un astfel de simbol al acelei relaţii.

Acest proiect a fost posibil datorită Biroului de cooperare militară al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai cărui reprezentanţi sunt aici astăzi. Biroul are un program special de asistenţă umanitară şi în caz de dezastre, care sprijină aceste proiecte, iar în Făgăraş s-au alocat deja cred 2.000.000 de dolari pentru mai multe spaţii.

Proiectul ne aminteşte nu doar că forţele armate ale Statelor Unite se numără printre cele mai bune din lume, ci şi că ele înţeleg cum să construiască relaţiile cu parteneri dincolo de evenimentele militare convenţionale. Acesta este un alt motiv pentru care proiectul acesta este atât de important.

Am avut în oraş un proiect de îmbunătăţire a spitalului local şi a unui centru de asistenţă medicală. Acum avem această grădiniţă şi pregătim un alt proiect medical. Acesta este un simbol al parteneriatului nostru cu poporul român şi cu oraşul Făgăraş.