Secretarul General al Nato, Jens Stoltenberg, la ceremonia de marcare a operaţionalizării Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore

Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, susţine un discurs la ceremonia de marcare a operaţionalizării Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore (Lucian Crusoveanu / Public Diplomacy Office)

– Pregătit pentru susţinere –

Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, susţine un discurs la ceremonia de marcare a operaţionalizării Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore (Lucian Crusoveanu / Public Diplomacy Office)
Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, susţine un discurs la ceremonia de marcare a operaţionalizării Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore (Lucian Crusoveanu / Public Diplomacy Office)

Doamnelor şi domnilor,

Vă mulţumesc pentru primire.

Această zi reprezintă un moment important pentru NATO şi pentru securitatea transatlantică.

Ceremonia de astăzi marchează certificarea pentru operaţiuni a sistemului american AEGIS Ashore de aici, de la Deveselu.

Acest fapt reprezintă o creştere semnificativă a capacităţii de apărare a Aliaţilor europeni de proliferarea rachetelor balistice din afara zonei Euro-Atlantice.

Doresc să mulţumesc Guvernului şi Forţelor Armate ale SUA pentru puternicul angajament faţă de securitatea Euro-Atlantică şi pentru importanta contribuţie la apărarea antirachetă a NATO, inclusiv pentru competenţii membri ai Forţelor Navale şi soldaţii staţionaţi aici.
Devotamentul şi profesionalismul dumneavoastră contribuie la siguranţa naţiunilor noastre.

Doresc să mulţumesc de asemenea Guvernului României şi poporului român pentru contribuţia la apărarea noastră colectivă prin găzduirea acestui sistem.

Acesta este un exemplu de lucru în echipă la nivel transatlantic.
Mulţi membri ai Alianţei aduc şi ei importante contribuţii.

Polonia va marca mâine începerea lucrărilor la un alt amplasament al sistemului Aegis Ashore.
Spania găzduieşte cele patru nave americane cu capacităţi de apărare antirachetă.
Turcia găzduieşte un important sistem radar pentru avertizare timpurie. Germania găzduieşte centrul de comandă.
Danemarca şi Olanda îşi modernizează fregatele cu capacităţi radar.
Iar Marea Britanie şi-a asumat angajamentul de a investi în radare terestre.

Misiunea centrală a NATO este să ne protejeze cetăţenii şi teritoriul. Alianţa noastră a rămas unită timp de şase decenii, dedicată angajamentului nostru solemn de a ne apăra reciproc.
Astăzi, când ne confruntăm cu cele mai mari provocări de securitate de-a lungul unei generaţii, Alianţa noastră este mai importantă decât oricând.
Şi pe măsură ce ameninţările continuă să se schimbe, noi vom continua să ne adaptăm răspunsul la ele.

Ameninţarea la adresa Aliaţilor NATO reprezentată de rachetele balistice provenite din afara zonei Euro-Atlantice este reală.
Multe ţări, inclusiv câteva din vecinătatea NATO, încearcă să dezvolte rachete balistice sau să le obţină.

Aşadar, apărarea antirachetă este esenţială pentru securitatea noastră comună.
La Summitul de la Lisabona, din 2010, am decis să dezvoltăm capacităţile de apărare antirachetă ale NATO.
De atunci, construim sistemul de apărare antirachetă în mod transparent. Facem ceea ce am spus că vom face.
Şi continuăm să fim clari şi deschişi cu privire la scopul şi capacităţile sistemului.

Programul nostru de apărare antirachetă reprezintă o investiţie pe termen lung împotriva unei ameninţări pe termen lung.
În ultimii şase ani am construit acest sistem pentru că trebuie să fim pregătiţi.
Şi facem progrese constante.
Aşa cum sugerează şi numele, capacităţile pe care le-am dezvoltat sunt pur defensive. Acest lucru este important.

Apărarea antirachetă a NATO nu subminează sau slăbeşte în nici un fel capacitatea nucleară strategică de descurajare a Rusiei.
Acest amplasament din România, la fel ca şi cel din Polonia, nu este îndreptat împotriva Rusiei.
Sunt prea puţini interceptori, localizaţi mult prea la sud sau prea aproape de Rusia pentru a putea intercepta rachete balistice intercontinentale ruseşti.

Ei sunt în schimb proiectaţi să răspundă potenţialelor ameninţări reprezentate de atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, provenite din afara zonei Euro-Atlantice.

Am explicat clar acest lucru autorităţilor ruse. De multe ori şi la cel mai înalt nivel.

De la început, NATO a oferit Rusiei transparenţă, dialog şi cooperare în privinţa apărării antirachetă.
Rusia nu a răspuns pozitiv la ceea ce am oferit noi.
De fapt, Moscova a pus capăt unilateral acestui dialog cooperativ în 2013.
Acest lucru rămâne un motiv de îngrijorare.
Cu toate acestea, Alianţa va continua să dialogheze cu Rusia unde şi când acest lucru este posibil.
În momente de tensiune, este chiar mai important să se păstreze deschise canalele de comunicare.

Doamnelor şi domnilor,

Acest amplasament demonstrează faptul că NATO se adaptează unei lumi nesigure.

Facem acest lucru consolidându-ne apărarea colectivă şi investind pe termen lung în capacităţile de care avem nevoie.

Vom lua mai multe hotărâri privind apărarea noastră împotriva rachetelor balistice şi multe alte subiecte la următorul Summit de la Varşovia.

Pentru că nu ne vom încălca niciodată angajamentul de a ne proteja cetăţenii.
Putem şi vom răspunde la orice ameninţare venită din orice direcţie.

Vă mulţumesc tuturor pentru munca susţinută care a făcut posibil evenimentul de astăzi.

Eforturile dumneavoastră transformă o lume imprevizibilă într-un loc mai sigur în care să trăim.