Discursul lui David Muniz, Chargé d’Affaires ad-interim al SUA la Bucureşti la vernisajul expoziţiei „Noi, Poporul”

Great Seal of the United States

Bună ziua şi vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi la vernisajul de la Bucureşti al expoziţiei Noi, Poporul (We The People) şi pentru că sărbătorim împreună cei 25 de ani de Parteneriat Strategic pe care aceasta îi marchează.

Nu aş putea fi mai mândru de această expoziţie şi de prietenia, parteneriatul şi progresul pe care ea le înfăţişează. Şi nici nu m-aş putea bucura mai mult să o împărtăşesc cu dumneavoastră… domnule preşedinte Constantinescu, suntem onoraţi că v-aţi alăturat nouă.

Astăzi sărbătorim un moment hotărâtor din istoria noastră comună. În urmă cu 25 de ani, preşedintele Clinton s-a aflat în Piaţa Universităţii şi a proclamat: „Dumneavoastră, poporul român aţi câştigat respectul întregii lumi pentru că aţi ajuns atât de departe, atât de repede şi pentru că credeţi în dumneavoastră şi în viitorul dumneavoastră…” şi a adăugat „Nu vă abateţi de la direcţia stabilită, viitorul vă aparţine.” A avut dreptate, la fel şi domnul preşedinte Constantinescu, atunci când a declarat: „Peste un ocean aşezat între noi de Dumnezeu, s-a născut o punte construită de oameni: puntea valorilor comune.” Astăzi cinstim tocmai aceste valori comune, iar în aceste vremuri sumbre, ne reamintim cât de important este că le împărtăşim.

Aceşti doi lideri nu puteau să prevadă cu ce avea să se confrunte această regiune 25 de ani mai târziu, însă au înţeles clar beneficiile atemporale ale democraţiei şi ale Alianţei… şi, împreună, au creat Parteneriatul Strategic SUA-România. Beneficiile aduse de acest sfert de secol de Parteneriat ne aparţin fiecăruia dintre noi, americani, români, aliaţi şi prieteni deopotrivă.

Arhitectul Parteneriatului Strategic, secretarul de stat Madeleine Albright a surprins perfect principiile acestuia atunci când a declarat că „se va baza pe recunoaşterea de către Statele Unite ale Americii a importanţei strategice a României, angajamentul faţă de valorile comune şi un interes comun faţă de stabilitate şi progres democratic.” România şi-a respectat cuvântul dat şi şi-a îndeplinit obligaţiile de a avansa democratic în beneficiul poporului său. Şi noi, Statele Unite ale Americii, ne-am îndeplinit promisiunile de a ne sprijini prietenul şi Aliatul şi nu am şovăit în angajamentele noastre privind prosperitatea comună crescută, securitatea comună şi deschidere faţă de schimburile culturale şi academice.

Împreună, am colaborat neobosit pentru a îndeplini viziunea secretarului de stat Madeleine Albright pentru o Europă liberă, unită şi prosperă. Fiecare fotografie din această expoziţie vorbeşte despre realizările noastre. Ne-am asumat un angajament faţă de securitatea comună, iar România reprezintă în 2022 un Aliat NATO loial şi esenţial. Am stat umăr la umăr în cele mai periculoase locuri din lume. Am încurajat şi felicitat România atunci când a trecut de la rolul de naţiune destinatară la exportator de pace şi securitate.

În 1997, atunci când Statele Unite ale Americii importau din România mărfuri în valoare de 400 de milioane de dolari şi exportau bunuri americane în valoare de 258 de milioane de dolari, ne-am asumat angajamentul de a urmări prosperitatea economică. Aceste valori au crescut semnificativ datorită parteneriatului nostru. În prezent, importurile de mărfuri româneşti în Statele Unite ale Americii se ridică la suma de trei miliarde de dolari, iar exporturile americane în România la 1,4 miliarde de dolari. Acestea se adaugă la cele aproximativ 8.000 de firme susţinute de investitori americani, care îşi desfăşoară activitatea în România şi la investiţiile americane directe în România în valoare de aproximativ patru miliarde de dolari – sumă care nu va face altceva decât să crească pe măsură ce această naţiune se îndreaptă spre o transparenţă şi un stat de drept tot mai puternice.

În mod similar, angajamentul nostru bilateral faţă de o cooperare academică şi culturală mai deschise ca niciodată a prosperat. Anual stabilim noi puncte de referinţă în schimburile culturale, cercetare şi cooperare, de la Fulbright până la programul FLEX dedicat liceenilor. Porţile universităţilor noastre sunt deschise şi, anual, aproximativ 1.000 de studenţi români se înscriu la instituţiile de învăţământ superior americane de top. Merită menţionat faptul că România se laudă cu locul 2 în lume ca număr de tineri care vizitează Statele Unite prin programul Summer Work and Travel, mult peste 5.000 anual.

Expoziţia noastră, pe care vă încurajez din nou să mergeţi în Piaţa Universităţii să o vedeţi, reprezintă un eseu foto tematic şi o invitaţie de a celebra şi explora relaţia dintre ţările şi popoarele noastre. Aşa cum am menţionat, această poveste aparţine fiecăruia dintre noi. Am intenţionat ca această expoziţie să fie deschisă şi accesibilă tuturor. Fotografiile surprind în tăcere interacţiunile dintre noi, însă în acelaşi timp spun multe despre prietenie şi colaborare şi despre lucrurile pe care le pot realiza prietenii buni şi partenerii lucrând împreună.

Permiteţi-mi să închei menţionând că numele expoziţiei „Noi, Poporul” îşi are originea în preambulul respectatei Constituţii a SUA. Am ales acest nume pentru a onora elementul care face totul posibil: oamenii. Naţiunile, popoarele, împărtăşesc cu Aliaţii şi prietenii; împărtăşesc gânduri, responsabilităţi şi cele mai bune idei. Fundamentul reprezentat de valorile comune dintre ţările noastre a făcut dialogul şi dezvoltarea mult mai uşoară, iar Parteneriatul nostru Strategic este cel care sprijină continuarea lor viitoare.
Vă mulţumesc pentru prezenţă şi pentru că aţi transformat parteneriatul nostru într-un succes.