Bucureşti, 17 mai 2019 – Cu ocazia Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei, Transfobiei şi Bifobiei, ne exprimăm solidaritatea cu toate grupurile marginalizate din România, indiferent de orientare sexuală, identitate de gen şi caracteristici sexuale.
Persoanele LGBTI (lesbian, gay, bisexual, transgender şi intersex) se confruntă în continuare cu acte de discriminare. Țările noastre încearcă să combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului pentru toată lumea. Respectul pentru drepturile fundamentale şi demnitatea umană obligă guvernele să îşi protejeze toți cetățenii de violenţă şi discriminare şi să se asigure că toţi oamenii se bucură de tratament şi de şanse egale.
Avem convingerea că o țară poate să-şi atingă întregul potențial numai atunci când diversitatea este apreciată și susținută.
Ediţia din 2019 a Bucharest Pride va avea loc pe 22 iunie, cea de-a 3-a ediție a marşului Pride din Cluj-Napoca va avea loc pe 15 iunie, iar Festivalul Pride Timișoara se va desfăşura în perioada 3-9 iunie. În acest context, susținem toate manifestaţiile legale și pașnice pentru a spori semnificaţia Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei, Transfobiei şi Bifobiei în România.
* Declarația comună este semnată de următoarele ambasade şi reprezentanțe ale unor instituții internaționale: Albania, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Chile, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Muntenegru, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Serbia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Uruguay şi Reprezentanța Comisiei Europene în România.