Ambasadorul Hans Klemm cu ocazia inaugurării şcolii şi grădiniţei din Deveselu

Bună dimineaţa domnule Aliman, distinşi oaspeţi, doamnelor şi domnilor.

Vă mulţumesc pentru extrem de călduroasa primire pe care mi-aţi făcut-o mie şi soţiei mele, Mari, la Deveselu.

Pentru început doresc să mulţumesc atât administraţiei şcolii, cât şi autorităţilor locale care şi-au unit eforturile şi au făcut posibil evenimentul de astăzi. Aşa cum i-am spus mai devreme domnului primar, Deveselu a devenit un loc extrem de important, nu doar pentru România, ci şi pentru Statele Unite şi pentru întrega Organizaţie a Tratatului Atlanticului de Nord.

Datorită deciziei sale de a găzdui amplasamentul sistemului de apărare antirachetă, situat la mică distanţă de locul în care ne aflăm şi care va fi un element esenţial în apărarea împotriva ameninţării cu rachete balistice, Deveselu a devenit un element cheie pentru securitatea întregii regiuni transatlantice. Ca parte a investiţiei pe care SUA au făcut-o în apărarea României, a NATO şi a sa, am investit şi în educaţia copiilor de la Deveselu.

În calitate de ambasador al SUA în România, am norocul de a participa la multe evenimente oficiale precum cel din această dimineaţă. Fiecare eveniment este important, dar proiectele care vin în întâmpinarea nevoilor educaţionale ale românilor, în special ale copiilor din România, care constituie viitorul acestei ţări, au un loc special în inima mea.

În parteneriat cu Ambasada SUA, lucrările de construcţie de la şcoala şi grădiniţa din Deveselu au fost făcute posibile de finanţarea oferită de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA din Europa, al Departamentului Apărării al SUA.

Noua şcoală este darul poporului american pentru cetăţenii din Deveselu şi pentru familiile şi copiii din oraşele, satele şi comunele din împrejurimi. Scopul şcolii este de a oferi un mediu educaţional mai bun copiilor din această parte a României; este un proiect care va avea efecte pe termen lung. O populaţie mai educată în Deveselu va conduce la o situaţie economică mai bună, va contribui la asigurarea unui viitor mai bun pentru regiune şi va ajuta întreaga Românie să se dezvolte şi să prospere.

Doresc să menţionez de asemenea Liga Navală a Statelor Unite – Consiliul din România, fără ajutorul căreia finalizarea proiectului nu ar fi fost posibilă. Proiectul iniţial includea doar realizarea construcţiei, însă cu ajutorul Ligii Navale a SUA – Consiliul pentru România, s-a asigurat şi mobilier, bănci pentru copii şi echipamentul de bază pentru profesori.

Le adresez încă o dată mulţumiri domnului primar, administraţiei şcolii, comandanţilor român şi american de la Deveselu. Şi vă mulţumesc dumneavoastră, celor prezenţi, pentru participarea la ceremonia din această dimineaţă.

Mulţumesc foarte mult.