Politici şi istorie

Statele Unite au stabilit relații diplomatice cu România în 1880, în urma obținerii independenței României față de Imperiul Otoman. Cele două țări au întrerupt legăturile diplomatice după ce România a declarat război împotriva Statelor Unite în 1941, însă acestea au fost restabilite în 1947. Relațiile au continuat să se mențină tensionate în vremea Războiului Rece, cât timp România se afla sub conducere comunistă. După 1989, revoluția a pus capăt conducerii comuniste, totuși, politicile României au devenit în mod neechivoc pro-vestice. În deceniile următoare, Statele Unite și România și-au consolidat relațiile, amplificând colaborarea pe obiectivele comune, inclusiv în ce privește dezvoltarea economică și politică, reforma apărării și amenințările netradiționale precum criminalitatea transnațională și neproliferarea.

În 2011, Statele Unite și România au adoptat „Declarația comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii și România.” Cele două țări au identificat domeniile esențiale pentru o cooperare îmbunătățită, concentrându-se asupra relației politic-militare, cooperarea în aplicarea legii, oportunitățile comerciale și de investiții și securitatea energetică. În plus, Statele Unite și România și-au luat un angajament reciproc de a susține drepturile omului, statul de drept, pacea și libertatea pentru toată lumea. Cele două țări sunt conectate prin numeroase legături între oameni în afaceri, în artă, burse, precum și o mulțime de alte schimburi. Promovarea de către România a unei cooperări mai ample între vecinii săi din zona Mării Negre, în domeniul apărării, al ordinii și siguranței publice, al energiei, dezvoltării economice și al mediului completează obiectivul Statelor Unite de a spori stabilitatea în această regiune sensibilă și importantă.

România s-a alăturat Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2004 și s-a consacrat drept un aliat statornic, atât al Statelor Unite, cât și al NATO. Țara continuă să își dezvolte capacitățile pentru operațiunile NATO și pentru cele multinaționale și și-a demonstrat în repetate rânduri dorința de a furniza forțe și bunuri pentru a susține interesele naționale comune, inclusiv prin contribuții semnificative cu trupe, echipamente și alte forme de sprijin, oferite în Afganistan, Irak, Libia și Kosovo.

România a fost de acord să găzduiască elementele Abordării Adaptive Etapizate a Statelor Unite de apărare antirachetă europeană, care va fi funcțională până la finalul anului 2015. Cele două țări au semnat un acord de apărare antirachetă în 2011, permițând amplasarea personalului din Statele Unite, a echipamentelor și a interceptoarelor antirachetă în România. În octombrie 2014, Marina Statelor Unite a întemeiat oficial Unitatea de Sprijin a Forțelor Navale – Deveselu, prima bază nouă a Forțelor Navale din 1987 până în prezent. În septembrie 2015, România a inaugurat Unitatea de Integrare a Forțelor NATO. Țara va găzdui sediile Diviziei Multinaționale din partea Sud-Estică a Alianței la București și dedică resurse semnificative Forței Comune de Reacție Foarte Rapidă.

Sprijinul Statelor Unite în România

Asistența oferită de Statele Unite sprijină România în finalizarea modernizării militare, îmbunătățindu-i interoperabilitatea cu forțele Statelor Unite și cu NATO și sporindu-i capacitățile de amplasare expediționară, pentru a susține operațiunile colective de apărare și de coaliție ale NATO cu Statele Unite.

Relațiile economice bilaterale

După revoluția din 1989, economia României a început o tranziție de la controlul de stat la capitalism. Țara a depus eforturi pentru a crea un cadru legal, consecvent cu economia de piață și promovarea investițiilor. România a devenit membru al Uniunii Europene (UE) în 2007. În 1992, Statele Unite și România au semnat un tratat bilateral de investiții (BIT), care a intrat în vigoare în 1994. În 2003, înainte de intrare României în UE, Statele Unite și România au amendat BIT, care rămâne în vigoare. România atrage investitorii din Statele Unite, interesați să acceseze piața europeană, principalele elemente de atracție reprezentând costurile relativ scăzute și populația educată, cu competențe în domeniul tehnic. În România, principalele firme din Statele Unite operează în sectorul energiei, al producției, al tehnologiei informatice și al telecomunicațiilor, al serviciilor și al produselor de consum. Printre principalele exporturi efectuate către Statele Unite se află mașini, piese auto, articole din oțel și metalice, precum și îngrășăminte.

Apartenența României la organizațiile internaționale

România și Statele Unite aparțin amândouă mai multor organizații internaționale, printre care Națiunile Unite, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Consiliul Parteneriatului Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului, printre altele.

 

Reprezentare bilaterală

Ambasadorul Statelor Unite în România este Hans G. Klemm; alți oficiali principali ai ambasadei sunt cuprinși în Lista Principalilor Funcționari ai Departamentului (Document tip .PDF).

România menține o ambasadă în Statele Unite la adresa 1607 23rd St., NW, Washington, DC 20008 (tel. 202-332-4846).

Mai multe informații despre România puteți afla la Departamentul de Stat și în alte surse, dintre care enumerăm câteva:

Pagina Departamentului de Stat din România
Lista Principalilor Funcționari ai Departamentului de Stat
Pagina CIA World Factbook România
Ambasada Statelor Unite în România
Istoricul Relațiilor Statelor Unite cu România
Biroul U.S. Census de Statistică privind Comerțul Exterior
Pagina Export.gov, a Birourilor Internaționale
Studii de țară ale Bibliotecii Congresului
Informații de călătorie și de afaceri