Înalți oficiali ai diplomației și apărării americane s-au întrunit la București pentru a discuta despre regiunea Mării Negre

23 ianuarie 2024

Ambasada SUA la București și Comandamentul Forțelor SUA din Europa (EUCOM) au găzduit, la București, în perioada 22-23 ianuarie, o întâlnire, cu participarea unor importanți oficiali americani, care au discutat subiecte de politică externă, eforturile diplomatice ale Statelor Unite, precum și interesele de securitate din regiunea Mării Negre. Diplomați de rang înalt, lideri militari și ambasadori americani au dezbătut teme critice de securitate, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei, mobilitatea maritimă sporită în regiunea Mării Negre și planurile regionale de descurajare și apărare.

„Marea Neagră este esențială pentru pacea și stabilitatea globală, iar importanța ei este de așteptat să crească în următorii ani”, a spus ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec. „Este o rută vitală de tranzit la export, iar interconexiunile sale facilitează comerțul și fluxurile de energie dintre Europa, Eurasia și Orientul Mijlociu, transformând-o într-un centru economic crucial”. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este cel mai important conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial și cea mai mare amenințare de astăzi la adresa ordinii internaționale”, a avertizat Kavalec. „Un astfel de atac asupra ordinii internaționale de pretutindeni afectează pacea și stabilitatea peste tot, inclusiv în regiunea Mării Negre.”

„Invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat mediul de securitate din regiunea Mării Negre”, a spus generalul Christopher Cavoli, Comandantul EUCOM. „Regiunea are o importanță geostrategică critică pentru USEUCOM, pentru Aliații și partenerii noștri. Această conferință a reunit lideri diplomatici și militari ai Statelor Unite, cu accent pe promovarea securității teritoriale colective a Regiunii Mării Negre.”

Conferința a adus împreună factori importanți de decizie din Departamentul de Stat, ambasadori ai SUA în țările din regiunea Mării Negre și conducerea EUCOM, pentru a discuta strategii de sprijin al aliaților și partenerilor din regiune ai Statelor Unite. Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul roman al Apărării, Angel Tîlvăr, s-au alăturat grupului, pentru un briefing de informare și o discuție productivă.

Printre participanți s-au numărat Secretarul Adjunct al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, James O’Brien, generalul Christopher Cavoli, comandatul EUCOM, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, ambasadorul SUA în Turcia, Jeffrey Flake, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în Armenia, Kristina Kvien, ambasadorul SUA în Azerbaidjan, Mark Libby, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, ambasadorul SUA în Federația Rusă, Lynne Tracy, și adjunctul șefului misiunii SUA în Bulgaria, Andrea Brouillette-Rodriguez.

Conferințele șefilor de misiune facilitează discuțiile strategice între liderii diplomației și cei ai apărării din SUA, pentru a formula inițiative strategice de promovare a politicii externe și a securității naționale a Statelor Unite.