ROMÂNIA (Nivelul 2 Listă de monitorizare)
Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi au inclus identificarea unui număr semnificativ mai mare de victime ale traficului de persoane, participarea la un număr de două ori mai mare de anchete internaţionale şi desfăşurarea mai multor campanii de informare. Cu toate acestea, guvernul nu a demonstrat eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare. Autorităţile au anchetat, pus sub acuzare şi condamnat un număr mai mic de traficanţi. Presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a persistat fără a fi pedepsită, mai ales în cazul funcţionarilor publici care exploatau minori aflaţi în centre de plasament de stat. Autorităţile nu au urmărit în mod adecvat indiciile traficului de persoane sau nu au identificat victime în rândul populaţiilor vulnerabile, precum solicitanţii de azil, lucrătorii sexuali sau copiii din instituţii de stat. Serviciile dedicate victimelor minore ale traficului de persoane au rămas inadecvate. Mai mult, insuficienta finanţare de către guvern a serviciilor de asistenţă şi protecţie a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane. Drept urmare, România a rămas la Nivelul 2 Listă de monitorizare pentru al doilea an la rând.
RECOMANDĂRI PRIORITARE
- Fermitate în anchetare şi punere sub urmărire penală în cazurile de trafic de persoane, conform legislaţiei, şi pedepse semnificative cu închisoarea pentru traficanţii condamnaţi, inclusiv pentru funcţionarii complici.
URMĂRIREA PENALĂ
Autorităţile au diminuat eforturile de aplicare a legii. Articolele 210 şi 211 din Codul Penal incriminau traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată şi prevedeau pedepse cu închisoarea între 3 şi 10 ani, suficient de severe şi, în ce priveşte traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală, proporţionale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracţiuni grave, cum este violul. Ca şi în anii trecuţi, datele furnizate de autorităţi nu au făcut diferenţa între cazurile legate exclusiv de trafic de persoane şi cazurile care priveau alte infracţiuni, precum proxenetismul. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) răspund de anchetarea şi urmărirea penală în cazurile de trafic de persoane. Autorităţile române au deschis 532 de noi cazuri de trafic de persoane în 2019, număr în scădere faţă de 695 în 2018 şi 675 în 2017. Procutorii au pus sub urmărire penală 347 de suspecţi de trafic de persoane, comparativ cu 399 în 2018 şi 362 în 2017). Instanţele au condamnat 120 de traficanţi de persoane în 2019, continuând scăderea anuală de la 130 de traficanţi în 2018, şi de la 222 în 2017. Deşi 37 de traficanţi condamnaţi au primit pedepse cu suspendare, iar în cazul a trei s-a amânat executarea pedepsei cu închisoarea, restul de 80 de traficanţi au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi peste 10 ani. În perioada de referinţă, instanţa a achitat 25 de presupuşi traficanţi în cunoscutul caz de trafic de copii „Ţăndărei”, în care instanţa i-a judecat pe presupuşii traficanţi în baza unei legi care a prevăzut pedepse mai mici şi o perioadă de prescriere mai scurtă. Cazul a fost rezultatul unei anchete comune desfăşurate cu Marea Britanie în 2009-2010, care a vizat o reţea românească de trafic de persoane, considerată de Europol a fi una dintre cele mai mari din Europa; traficanţii au recrutat sute de copii din comunităţi sărace de romi din partea de sud a ţării şi i-au exploatat în Marea Britanie pentru cerşetorie forţată sau furt. În 2019, DIICOT şi DCCO au făcut parte din 80 de echipe comune de anchetatori cu omologi europeni, creştere semnificativă de la 36 în 2018 şi 44 în 2017. În iulie 2019, autorităţile române şi germane au colaborat la o anchetă care a dus la arestarea a patru bărbaţi români pentru exploatare sexuală a minorilor, inclusiv a propriilor copii. Autorităţile române au participat şi la un caz pan-european de trafic de copii, a cărui anchetă a fost condusă de Europol şi a dus la 34 de arestări.
Complicitatea extinsă şi necondamnarea funcţionarilor publici au împiedicat aplicarea eficientă a legii. Deşi autorităţile nu au colectat date despre funcţionarii complici, ONG-urile, jurnaliştii şi activiştii pentru drepturile omului au semnalat cazuri de complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a funcţionarilor guvernamentali, în special cazuri de exploatare a minorilor şi de complicitate cu traficanţii. În mai 2019, DIICOT a început urmărirea penală a fostului şef de poliţie dintr-un oraş din sud-estul României pentru presupusa protejare a unei reţele de trafic de persoane în timp ce se afla la conducerea inspectoratului local de poliţie. Presa a semnalat faptul că o reţea transfrontalieră de trafic de persoane a folosit mita şi presiunea pentru a determina poliţia să angajeze un ofiţer la Inspectoratul General al Poliţiei. Presa a menţionat de asemenea faptul că traficanţii au negociat alte funcţii şi transferuri în cadrul forţelor de poliţie şi au oferit poliţiei informaţii despre grupuri rivale de infractori pentru a-şi elimina competiţia. În plus, mai multe ONG-uri au exprimat suspiciunea că personalul care lucrează în centrele de plasament pentru minori şi în centrele rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi au facilitat traficul de persoane. Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat nicio anchetă, punere sub urmărire penală sau condamnare a unor angajaţi guvernamentali complici la infracţiuni de trafic de persoane.
O nouă administraţie a preluat conducerea în noiembrie 2019 şi şi-a asumat angajamentul de a reforma structurile judiciare; cu toate acestea, deficienţele existente în aplicarea legii şi vidul de cunoştinţe au împiedicat obţinerea de progrese. Adesea, autorităţile i-au acuzat pe suspecţii de trafic pentru infracţiuni precum proxenetismul. DCCO a continuat să funcţioneze cu un număr limitat de angajaţi ca urmare a prevederilor privind pensionarea anticipată a poliţiştilor, adoptate de guvernul anterior, care solicitau pensionarea a 30% din personal în 2018. Drept urmare, poliţişti suprasolicitaţi au ajuns să gestioneze mai multe cazuri simultan şi să se zbată să genereze cazuri puternice pentru procurori. În plus, eforturile de combatere a traficului de persoane au variat în diferite părţi ale ţării, unele judeţe păstrând mai puţin personal şi resurse decât altele. Mai mult, autorităţile au raportat lipsa instrumentelor de anchetă şi a programelor software care să le permită să desfăşoare anchete online mai rapid şi într-un mod mai eficient. În plus, observatorii au raportat faptul că structura de raportare scindată a împiedicat poliţia să acţioneze eficient şi a blocat coordonarea cu anchetele şi urmăririle penale. Similar, ONG-urile au semnalat faptul că existenţa unui număr limitat de anchetatori financiari dedicaţi (opt în întreaga ţară) a limitat anchetele financiare şi confiscările de active, blocând strângerea de dovezi care să confirme mărturiile victimelor în cazurile de trafic de persoane. Potrivit ONG-urilor, deşi sfera legală a dezvoltat o oarecare sensibilitate la situaţiile victimelor traficului de persoane, unor poliţişti şi judecători le lipseşte în continuare pregătirea specializată şi sensibilitatea necesare în cazurile de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală şi în aspectele privind traficul de persoane, inclusiv o înţelegere de bază a traficului de persoane. În plus, observatorii au criticat frecvent poliţia şi membrii jandarmeriei – în special din zonele rurale şi din oraşele mici – pentru neconştientizarea potenţialului de exploatare prin prostituţie, ceea ce a dus la neidentificarea semnelor de utilizare a forţei, fraudei şi coerciţiei asupra persoanelor care practică prostituţia. Autorităţile au continuat să folosească fonduri din donaţii pentru pregătirea poliţiştilor şi a procurorilor, pentru organizarea unei serii de programe de pregătire în perioada cuprinsă în raport. Institutul Naţional al Magistraturii a efectuat un seminar despre cooperarea judiciară internaţională şi tehnici de anchetare a traficului de persoane, de identificare, referire şi asistenţă a victimelor; 14 judecători şi procutori au participat. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat 160 de sesiuni de pregătire despre abordarea centrată pe victimă în cazurile penale şi despre identificarea şi asistenţa victimelor, pentru funcţionari guvernamentali, membri ai sistemului judiciar şi funcţionari din prima linie. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a organizat trei sesiuni de pregătire dedicate lucrului cu persoane vulnerabile şi combaterii traficului, pentru 15 poliţişti de frontieră.
PROTECŢIE
Guvernul a menţinut eforturi de protecţie insuficiente. Funcţionarii publici şi ONG-urile au identificat 698 de victime în 2019 (518 traficate în scop de exploatare sexuală; 138 în scop de muncă forţată, inclusiv cerşetorie şi furt; 42 de victime ale tentativelor de trafic de persoane), număr în creştere faţă de 497 în 2018 şi 662 în 2017. Aceste date statistice includeau victimele din anchetele şi urmăririle penale pe rol începute în anii trecuţi. 327 dintre victime erau minori. Ca şi în anii trecuţi, mai puţin de jumătate dintre victimele identificate au beneficiat de asistenţă. În 2019, 49% (339) dintre victimele identificate au primit asistenţă din partea instituţiilor publice, a parteneriatelor public-private şi a ONG-urilor, comparativ cu 48% în 2018 şi 46% în 2017. Autorităţile au folosit mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor existent pentru identificarea şi referirea victimelor. Deşi ANITP a elaborat în 2018 un nou mecanism cu sprijinul ONG-urilor, autorităţile nu l-au aplicat în perioada de referinţă. Observatorii au raportat faptul că autorităţile nu au identificat anticipat victimele, în special în rândul populaţiilor vulnerabile, de exemplu al lucrătorilor sexuali. Observatorii au raportat şi faptul că autorităţile nu au identificat victimele în locuri cheie precum centrele de plasament, iar identificarea a avut loc în general după demararea unei anchete penale. Drept urmare, ONG-urile au susţinut că numărul real de victime este mai mare decât cel raportat. Observatorii au semnalat de asemenea faptul că autorităţile au amendat persoanele implicate în activităţi de prostituţie, chiar dacă acestea erau minore, fără a căuta indicii de trafic de persoane.
Pe baza informaţiilor obţinute în cursul procesului de identificare, autorităţile au informat victimele cu privire la serviciile disponibile pentru ele, apoi victimele au hotărât ce servicii preferă şi şi-au dat consimţământul la procesul de referire. Autorităţile au îndreptat victimele identificate către ANITP, dacă acestea erau adulte, şi către serviciile de protecţie a copilului dacă victima era minoră. Victimele au primit protecţie şi servicii de asistenţă în instituţii de stat şi în adăposturi conduse de ONG-uri şi destinate victimelor traficului de persoane. Guvernul a menţinut trei adăposturi de stat destinate victimelor traficului de persoane cu capacitatea de a găzdui 18 adulţi; în aceste adăposturi erau găzduite şi victime ale violenţei domestice. Autorităţile au plasat copiii victime ale traficului de persoane în instituţii pentru copii sau în instituţii pentru copiii cu dizabilităţi administrate de serviciile pentru protecţia copilului. În ciuda faptului că 47% dintre victimele identificate sunt copii, aceste instituţii nu au furnizat asistenţă specializată şi, în cazuri frecvente, au supus copiii unor noi traume. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a semnalat faptul că serviciile de protecţie a copilului din majoritatea judeţelor nu au experienţa şi resursele necesare pentru a oferi servicii care să răspundă nevoilor speciale ale victimelor traficului de persoane. ANPDCA a semnalat de asemenea captul că serviciilor locale de protecţie a copilului, care trebuiau să ofere servicii victimelor traficului de persoane, le-au lipsit cunoştinţele necesare care să le permită să justifice solicitarea de fonduri pentru servicii specializate. Serviciile de protecţie a copilului au gestionat doar două centre specializate destinate copiilor victime ale traficului de persoane. Problemele permanente ale abuzului şi neglijării copiilor instituţionalizaţi şi lipsa unei identificări anticipate în instituţiile de stat au pus copiii din centrele de plasament în pericol de a deveni victime ale traficului. În 2019, autorităţile nu au identificat victime din alte ţări printre refugiaţi şi solicitanţii de azil, dar observatorii estimau că există zeci de cazuri. Legea permite străinilor victime ale traficului de persoane să solicite azil şi acordă solicitanţilor de azil dreptul de a lucra după trei luni. De asemenea, legea permite străinilor victime ale traficului de persoane care cooperau cu autorităţile să primească drept temporar de reşedinţă în ţară timp de 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Victimele din România aflate în străinătate au primit gratuit documente de călătorie emise de către ambasadele României; cu toate acestea, guvernul nu a achitat costurile de transport, lăsând acest lucru în seama ONG-urilor şi a unei organizaţii internaţionale.
Lipsa fondurilor guvernamentale pentru servicii de asistenţă şi protecţie ale ONG-urilor a fost în continuare o problemă. Deşi guvernul s-a bazat pe ONG-uri pentru a furniza asistenţă victimelor, nu a alocat fonduri direct ONG-urilor, ca urmare a unei prevederi legislative care nu permite finanţarea directă. Guvernul nu a impus standarde minime obligatorii de calitate a asistenţei oferite victimelor, drept urmare, asistenţa oferită a variat extrem de mult de la o instituţie la alta. Legea prevede îngrijire psihologică şi medicală pentru toate victimele. Cu toate acestea, guvernul nu a oferit mai mult de o şedinţă de consiliere psihologică şi nu a acoperit costul serviciilor medicale. ONG-urile au achitat costul tuturor serviciilor psihologice acordate victimelor, ca urmare a refuzului guvernului de a-i plăti pe psihologii care au oferit asistenţă victimelor. ONG-urile au achitat de asemenea costul serviciilor medicale de urgenţă acordate victimelor, fiindcă guvernul nu a dispus de asistenţă financiară iar plata serviciilor medicale s-a făcut pe loc. Mai mult, pentru a avea acces la îngrijire medicală, victimele din România au fost nevoite să se întoarcă în localitatea de domiciliu pentru a obţine documente de identitate. Acest proces a prezentat obstacole logistice şi financiare pentru multe victime ale traficului de persoane; şi aceste costuri au fost acoperite de ONG-uri.
În general, victimele nu au beneficiat de sprijin adecvat în timpul proceselor penale. În 2019, 255 de victime implicate în proceduri penale au beneficiat de servicii disponibile victimelor care sprijină instituţiile de aplicare a legii; aceste servicii au inclus ascunderea identităţii victimelor, protecţie la domiciliu şi transportarea victimelor până la instanţă şi înapoi acasă. Deşi guvernul a oferit asistenţă juridică victimelor, adesea, avocaţii desemnaţi nu aveau experienţă în lucrul cu victimele traficului de persoane. În plus, autorităţile au publicat numele tuturor martorilor în procese, inclusiv ale copiilor, în internet, punând victimele care doreau să depună mărturie în pericol de a se confrunta cu o ripostă. Conform legii, victimele au dreptul să ceară despăgubiri de la traficanţi; în general, însă, victimele nu și-au putut permite să plătească taxele necesare pentru a-i acţiona în instanţă, sau, în cazurile în care judecătorii au dispus plata despăgubirilor, nu au putut plăti costurile recuperării banilor de la traficanţi prin intermediul executorilor judecătoreşti. Cu toate acestea, în cazul în care victimele nu obţineau daune în instanţă, guvernul putea rambursa cheltuielile cu spitalizarea, daunele materiale cauzate de traficanţi şi veniturile pierdute de victime în perioada în care au fost traficate.
Mai mult, dacă bunurile traficanţilor nu erau confiscate în cazul unui verdict de vinovăţie, guvernul putea plăti daune materiale pentru cheltuielile justificate prin documente, de exemplu pentru serviciile medicale facturate.
PREVENŢIE
Guvernul şi-a crescut într-o mică măsură eforturile de prevenţie. Guvernul a continuat să aplice strategia sa naţională şi planul anual de acţiune pentru 2018-2022, însă nu a alocat resurse financiare pentru vreuna dintre activităţile sau obiectivele stabilite. ANITP a continuat să publice rapoarte şi statistici anuale privind traficul de persoane şi a organizat 85 de campanii de informare publică dedicate informării tinerilor şi adulţilor în căutarea unui loc de muncă în străinătate, comparativ cu 36 în 2018. Mai multe ONG-uri au criticat ANITP pentru că a alocat prea multe resurse campaniilor de informare şi a neglijat nevoile presante ale victimelor. Mai mult, ONG-urile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilităţile de acţiune ale ANITP, menţionând capacitatea sa limitată, infrastructura uzată şi lipsa de autoritate, fonduri şi sprijin din partea guvernului. Guvernul a luat măsuri pentru a reduce cererea de acte sexuale comerciale, desfăşurând inclusiv campanii de informare destinate educării celor care cumpără astfel de servicii cu privire la rolul şi cererea de trafic de persoane asociată actelor sexuale comerciale. În 2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a desfăşurat sesiuni de informare despre reglementările de muncă şi obligaţiile angajatorilor pentru solicitanţii de azil şi cetăţenii străini care studiază în România. Deşi Codul Penal interzice companiilor de recrutare cu sediul în România să faciliteze exploatarea cetăţenilor în străinătate, guvernul nu a avut puterea de a pedepsi agenţiile recrutare pentru infracţiunile care contribuie la traficul de persoane, precum taxele de recrutare ilegale. Potrivit unor ONG-uri, poliţia a continuat să nu reacţioneze la informări de trafic în scop de muncă, iar inspectorii muncii nu au avut nici competenţa necesară pentru a identifica situaţiile de trafic de persoane, nici autoritatea legală de a efectua inspecţii neanunţate la mai multe categorii de locuri de muncă. În ciuda acestor neajunsuri, autorităţile au emis 22.000 de permise de muncă pentru migranţi non-UE, ceea ce i-a supus în mod special riscului de a deveni victimele traficului de persoane. ANITP a gestionat o linie telefonică gratuită non-stop, însă cu operator doar în timpul orelor de program. Linia telefonică a oferit servicii în limbile română şi engleză, destinată în principal informării românilor despre modalităţile de a lucra în siguranţă în străinătate. În 2019, la linia telefonică gratuită s-au primit şapte apeluri referitoare la potenţiale cazuri de trafic de persoane, faţă de 13 în 2018, iar patru dintre sesizări au fost anchetate de DCCO.
PROFIL DIN PUNCT DE VEDERE AL TRAFICULUI DE PERSOANE
Aşa cum arată rapoartele din ultimii cinci ani, traficanţii de fiinţe umane exploatează români şi străini în România, iar traficanţii exploatează victimele din România în străinătate. România rămâne ţară sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă forţată în Europa. Bărbaţi, femei şi copii români sunt traficaţi în scopul muncii forţate în agricultură, construcţii, hoteluri, industrie şi gospodării, precum şi pentru cerşetorie forţată şi furt în România şi alte ţări europene. Femei şi copii din România sunt victime ale traficului în scopuri de exploatare sexuală în România şi alte ţări europene. Experţii au semnalat creşterea numărului de femei din România recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest; după încheierea acestor căsătorii, traficanţii le forţau pe femei să se prostitueze sau să muncească. Minorii constituie circa 50% din numărul total de victime identificate în România. Copiii, în special fetele din instituţii de stat şi centre pentru persoanele cu dizabilităţi, au fost supuse traficului în scop de exploatare sexuală. Copii de etnie romă, cu vârste de doar 13 ani, sunt supuşi de traficanţi cerşetoriei forţate sau exploatării sexuale. Amploarea traficului de persoane din Republica Moldova către şi prin România este neclară, deşi unele rapoarte indică faptul că traficanţii acţionează în România şi Moldova, exploatând femei din Moldova şi fete din România în operaţiuni desfăşurate în Europa. România este ţară de destinaţie pentru un număr redus de victime ale traficului de persoane, inclusiv pentru migranţi din Africa şi din sudul şi sud-estul Asiei, exploataţi în industriile construcţiilor, hotelieră şi alimentară.
