Statele Unite au făcut din lupta mondială împotriva traficului de persoane o prioritate în materie de politică și utilizează o abordare care implică întreaga structură guvernamentală pentru a opri traficanții de persoane, a proteja victimele și a preveni săvârșirea acestei infracțiuni.
Combaterea traficului de persoane necesită un efort vast, pluridisciplinar. În cadrul structurii de guvernare înseamnă implicare și coordonare între agențiile cu o gamă largă de competențe cum ar fi aplicarea legislației penale, a legislației din domeniul muncii, localizarea și comunicarea cu victimele și oferirea de servicii în beneficiul acestora, conștientizarea la nivelul publicului larg, educație, politica de comerț și promovarea comerțului, dezvoltare și programe internaționale, vămi și imigrație, servicii de informații și diplomație. Eforturi federale coordonate care implică entități de la nivel statal, local și de trib, sectorul privat, societatea civilă, supraviețuitorii, comunitățile religioase, comunitatea academică – toate acestea sunt esențiale pentru o reacție integrată la traficul de persoane care să aloce corect resursele și să amplifice rezultatele.
LINIA VERDE NAȚIONALĂ DESTINATĂ TRAFICULUI DE PERSOANE
Apelați Linia Verde Națională destinată Traficului de Persoane la numărul: 1-888-373-7888 pentru:
- A PRIMI AJUTOR și a fi pus(ă) în legătură cu furnizorul de servicii din zona dumneavoastră;
- A RAPORTA UN EVENIMENT LEGAT DE TRAFIC DE PERSOANE (TIP), oferind informații despre o potențială activitate de trafic de ființe umane;
- A AFLA INFORMAȚII SUPLIMENTARE, solicitând instruire, asistență tehnică sau resurse.