Respectarea drepturilor omului în România în anul 2021

REZUMAT

România este republică constituțională cu un sistem parlamentar democratic și multipartit. Parlamentul bicameral este constituit din Senat și Camera Deputaților, iar reprezentanții din ambele camere sunt aleși prin vot popular. Observatorii au considerat alegerile prezidențiale din 2019 și alegerile parlamentare organizate în luna decembrie a anului 2020 în general libere și corecte.

Ministerul Afacerilor Interne răspunde de Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) și Direcția Generală Anticorupție. DGPI răspunde pentru activități de colectare de informații, contrainformații și de prevenire și contracarare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează operațiunile Ministerului Afacerilor Interne. Direcția raportează Ministrului Afacerilor Interne. Serviciul Român de Informații (SRI), agenția de securitate națională, investighează actele de terorism și amenințările la adresa securității naționale. Serviciul raportează Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Autoritățile civile au menținut eficient controlul asupra SRI și a agențiilor de securitate subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Au existat relatări credibile despre faptul că membrii forțelor de securitate au comis abuzuri.

Principalele probleme legate de respectarea drepturilor omului au inclus relatări credibile despre: cazuri de tratamente crude, inumane sau degradante aplicate de guvern; corupție endemică, gravă, în rândul oficialităților; lipsa anchetării și a tragerii la răspundere pentru săvârșirea actelor de violență pe criterii de gen, inclusiv, dar fără a se limita la violență domestică, sexuală și acte de violență împotriva partenerului intim și comiterea de abuzuri la adresa persoanelor cu dizabilități instituționalizate.

Sistemul judiciar a luat măsuri pentru urmărirea penală și pedepsirea oficialităților care au comis abuzuri, însă autoritățile nu au avut mecanisme eficiente de a face acest lucru și au tergiversat procesele care au implicat acuzații de abuzuri ale poliției și corupție. Drept urmare, multe dintre dosare s-au încheiat cu achitări. Impunitatea celor care încalcă drepturile omului a rămas o problemă.

Secțiunea 1. Respectarea integrității persoanei

A. PRIVARE ARBITRARĂ DE VIAȚĂ ȘI ALTE CAZURI DE OMOR ILEGAL SAU MOTIVAT POLITIC

În cursul anului, s-a semnalat un caz în care autoritățile sau agenții acestora au comis omoruri ilegale. În data de 16 aprilie, la Pitești, agenții de poliție au încercat să imobilizeze un bărbat de 63 de ani, implicat într-un conflict cu forțele de securitate după ce fusese evacuat de pe o terasă în flăcări. Filmările incidentului de pe camerele de supraveghere au arătat că, aparent, polițiștii l-au trântit pe bărbat la pământ, cu brutalitate. Presa a relatat că imediat bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Reprezentantul serviciului de medicină legală din Pitești a declarat presei că moartea a fost cauzată de asfixiere mecanică. Pe 20 aprilie, doi polițiști au fost arestați pentru rolul pe care l-au avut în acest incident. Conform datelor disponibile în luna noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București ancheta penal doi polițiști și un jandarm implicați în incident, pentru ucidere din culpă și conduită abuzivă.

Nu există o agenție cu competența specifică de a investiga dacă omorurile săvârșite de polițiști au fost justificate. Parchetele sunt competente să efectueze anchetarea și urmărirea penală a agenților de poliție care săvârșesc omoruri, iar parchetele militare au competența de a efectua anchetarea și urmărirea penală a membrilor Jandarmeriei care comit omoruri.

În luna iunie, printr-o hotărâre nedefinitivă, Tribunalul Militar Iași a dat o sentință de doi ani și șapte luni închisoare cu suspendare unui jandarm pentru ucidere din culpă, lovire sau alte violențe și purtare abuzivă. În 2019, jandarmul încercase timp de 10 minute să imobilizeze un bărbat de 55 de ani, suspectat că a atins în mod necorespunzător un copil și a folosit spray lacrimogen împotriva sa. În timpul altercației, bărbatul și-a pierdut cunoștința și a fost dus la spital, unde a murit a doua zi.

Conform datelor disponibile în luna noiembrie, procesul foștilor ofițeri de Securitate din perioada comunistă Marin Pârvulescu, Vasile Hodiş și Tudor Postelnicu era pendinte la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cei trei oficiali sunt acuzați de comiterea de crime împotriva umanității în 1985 când, conform procurorilor, s-ar fi făcut răspunzători pentru arestarea și uciderea în bătaie a disidentului Gheorghe Ursu. În 2019, Curtea de Apel București a emis o hotărâre nedefinitivă prin care i-a achitat pe Pârvulescu și Hodiş, însă fiul lui Gheorghe Ursu a contestat decizia.

În data de 10 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat punerea sub acuzare a fostului președinte Ion Iliescu și a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu pentru crime împotriva umanității comise în timpul Revoluției din 1989. Instanța a dispus întoarcerea dosarului la Parchetul Militar. Instanța a motivat că existau nereguli în rechizitoriu. Parchetul General a anunțat că va reîntocmi și va depune din nou rechizitoriul.

Conform datelor disponibile în luna decembrie, anchetarea fostului președinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman, a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu și a fostului director al Serviciului de Informații Virgil Măgureanu, pentru crime împotriva umanității comise în timpul „Mineriadei” din 1990 era în curs. Cei patru au fost acuzați că au adus mii de mineri la București pentru a ataca demonstranții care se opuneau conducerii lui Iliescu. Potrivit cifrelor oficiale, violențele s-au soldat cu sute de răniți, arestări ilegale și patru morți. Estimările mass-mediei privind numărul de răniți și decese au fost mult mai mari.

B. DISPARIȚII

Nu s-au semnalat cazuri de dispariții de către sau în numele autorităților guvernamentale.

C. TORTURA ȘI ALTE TRATAMENTE SAU PEDEPSE CRUDE, INUMANE SAU DEGRADANTE

Constituția și legislația interzic astfel de practici; totuși, organizații neguvernamentale (ONG-uri) și mass-media au semnalat cazuri în care polițiști și jandarmi au maltratat și au comis abuzuri asupra romilor, solicitanților de azil, minorilor și a altor categorii de persoane, în principal prin uz excesiv de forță, inclusiv bătăi.

În cel mai recent raport al Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei, publicat în 2019, s-a semnalat „un număr ridicat de acuzații de rele tratamente fizice (dintre care multe erau susținute cu dovezi medicale) aplicate de polițiști, venite din partea persoanelor private de libertate. Acuzațiile vizau în principal palme, pumni, lovituri cu piciorul și cu bastonul, pe care polițiștii le-au aplicat suspecților, fie la momentul arestării, fie al interogării la secție, aparent, în scopul principal de a-i constrânge să recunoască fapta.”

În luna august, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus sub acuzare șapte polițiști pentru tortură, privare de libertate, purtare abuzivă și fals. Cei șapte polițiști, împreună cu alți doi, fuseseră reținuți inițial pe 5 martie. În septembrie 2020, polițiștii reținuseră și comiseseră abuzuri față de doi bărbați care le reproșaseră că nu poartă măști de protecție pe față. Se pare că polițiștii au pus cătușe unuia dintre cei doi bărbați, l-au dus pe un câmp la marginea Bucureștiului, l-au bătut timp de 30 de minute și l-au supus tratamentelor degradante. Polițiștii au pus cătușe și celuilalt bărbat, l-au transportat într-una dintre zonele periculoase ale Bucureștiului și l-au abandonat pe o alee neluminată. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a demarat urmărirea penală împotriva polițiștilor pentru privare de libertate și tortură.

Conform datelor disponibile în luna noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu ancheta un polițist pentru purtare abuzivă. În aprilie 2020, în presă a circulat o filmare care îi prezenta pe șeful poliției orașului Bolintin Vale din județul Giurgiu și pe unul dintre subordonații săi bătând mai mulți etnici romi încătușați și imobilizați la pământ și abuzându-i verbal pentru că vorbeau în limba rromani. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că l-a concediat pe șeful poliției și că a dispus anchetarea incidentului.

În Raportul CPT din 2019 se semnala „primirea unui număr semnificativ de acuzații de rele tratamente fizice aplicate de personalul penitenciarului deținuților, din partea celor de pe urmă, în special înfăptuite de membri ai grupurilor de intervenție mascată, în penitenciarele de la Aiud, Gherla, Iași și Galați. Situația cea mai alarmantă era la Penitenciarul Galați, unde climatul de frică era evident. Raportul detaliază mai multe acuzații de rele tratamente fizice, inclusiv abuzuri sexuale din partea angajaților și ridică motive serioase de îngrijorare cu privire la lipsa documentației aferentă acestor răniri din arhivele dispensarului penitenciarului și faptul că aceste acuzații nu au fost investigate eficient.”

În Raportul CPT din 2019 s-au subliniat „numeroase și repetate acuzații detaliate” de abuzuri împotriva deținuților, din partea „grupurilor de intervenție mascată” – formate din paznici ai închisorii care poartă echipament de protecție corporală, cagule, căști, bastoane – despre care Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a scris că „sunt menite să intimideze prizonierii”.

Pe parcursul anului, autoritățile au continuat să ancheteze două acuzații de exploatare sexuală și abuz împotriva personalului român de menținerea păcii raportate inițial în 2017. Cazurile implicau observatori militari dislocați în Republica Democratică Congo ca parte a Misiunii O.N.U. de Stabilizare. Unul dintre cazuri a implicat acuzații de abuz sexual (viol) asupra unui minor. Persoana acuzată a fost repatriată de către Organizația Națiunilor Unite. Celălalt caz viza acuzația de exploatare sexuală (întreținerea de relații sexuale în schimbul unor bunuri sau beneficii).

Impunitatea a constituit o problemă în ceea ce privește forțele de securitate, în special în rândurile cadrelor din poliție și jandarmerie. Adesea, ofițerii de poliție au fost exonerați în cazurile în care au fost acuzați de administrarea bătăii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante. Procurorii sunt cei care răspund de anchetarea abuzurilor. Direcția Control Intern a Poliției Române are competența de a efectua, sub supravegherea procurorilor, cercetarea penală a abuzurilor săvârșite de cadre din poliție, precum și cercetarea administrativă internă. Guvernul a luat următoarele măsuri în vederea stimulării respectării drepturilor omului de către forțele de securitate: cadrele din poliție și din jandarmerie au fost instruite pe o gamă variată de teme care țin de drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen, abuzurile comise împotriva minorilor, prevenirea torturii, a violenței pe criterii de gen și a discriminării; școlile și academiile de poliție au alocat, la admitere, un număr de locuri rezervat exclusiv etnicilor romi; poliția, școlile și academiile de poliție, școlile de jandarmi au asigurat elevilor, studenților, subofițerilor și ofițerilor cursuri despre rasism, discriminare și diversitate.

Condițiile din închisori și centrele de detenție

Condițiile din închisori au continuat să fie dure, arhipline și sub standardele internaționale. Abuzurile asupra deținuților, comise de către autorități sau alți deținuți au fost în continuare o problemă, conform relatărilor.

Condiții fizice: Conform statisticilor oficiale, suprapopularea a reprezentat o problemă, în special în acele penitenciare în care nu s-a respectat suprafața standard de 4 m² per deținut, stabilită de Consiliul Europei. În Raportul Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) din 2019 se menționa că „suprapopularea închisorilor a variat, de la închisoare la închisoare, cel mai grav manifestându-se în celulele din penitenciarele cu regim închis, de arest preventiv și carantină”. CPT a mai menționat că la Penitenciarul Bacău „18 adolescenți aflați în arest preventiv au fost închiși într-o singură celulă, suprapopulată și dărăpănată, care abia măsura 26 de metri pătrați. Bărbații au fost închiși în celulele lor timp de 21-22 de ore pe zi, luni de zile la rând.”

Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu au fost închiși laolaltă bărbații și femeile, deținuții minori și cei adulți, și persoanele aflate în arest preventiv și cele condamnate.

Conform datelor furnizate de presă, ONG-uri și rapoartele Avocatului Poporului, deținuții au agresat și abuzat constant alți deținuți și, în general, cu impunitate. În Raportul CPT din 2019 s-a menționat că „delegația a documentat numeroase cazuri de violență între deținuți, prin care deținuții tineri, în special, au fost supuși relelor tratamente grave și se pare că în numeroase penitenciare personalul nu a intervenit, nu a prevenit și nici nu a descurajat actele de violență între deținuți.”

Condițiile fizice din sistemul de penitenciare au rămas în general precare, iar observatorii au menționat investiții insuficiente în reparații și modernizare. În Raportul CPT din 2019 se menționa: „Condițiile materiale din toate penitenciarele vizitate au fost, în general, precare (pereți scorojiți, umiditate, acces deficitar la lumină naturală și ventilare necorespunzătoare; în grupurile sanitare s-a constatat mucegai prezent pe tavan și pe pereți, țevile erau ruginite, iar instalațiile stricate).”

Conform Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unele spații destinate arestului preventiv oferă condiții necorespunzătoare, în special igienă precară. În multe cazuri, acestea erau plasate în subsolul clădirilor, fără lumină naturală și instalații sanitare adecvate.

Mai multe închisori au oferit îngrijire medicală insuficientă, iar deținuții s-au plâns că mâncarea este de proastă calitate și, în unele cazuri, în cantitate insuficientă. În unele închisori, nu au existat încălzire și ventilație corespunzătoare. Conform Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), deținuții nu au avut acces la consiliere adecvată și multe posturi de psihologi și asistenți sociali au rămas neocupate. Persoanele cu tulburări psihice nu au beneficiat de suficientă îngrijire și au fost frecvent izolate de alți deținuți.

Conform Raportului CPT din 2019, autoritățile din domeniul penitenciarelor au ținut persoanele private de libertate în celule timp îndelungat, fără ca acestea să poată face exerciții fizice sau mișcare.

Administrație: Deținuții au posibilitatea de a înainta sesizări instituțiilor din domeniul aplicării legii și judecătorilor. Autoritățile independente nu au anchetat întotdeauna acuzațiile credibile de condiții inumane. Autoritățile le-au permis deținuților și persoanelor reținute să primească vizitatori sau să practice obiceiuri religioase.

Monitorizarea independentă: Guvernul a permis efectuarea de vizite de monitorizare de către observatori independenți pe probleme de drepturile omului, astfel de vizite având loc în decursul anului. Avocatul Poporului a vizitat de asemenea închisori ca parte a exercitării răspunderii sale de a monitoriza spațiile de detenție.

D. ARESTUL SAU DETENȚIA ARBITRAR(Ă)

Constituția și legislația interzic arestul și detenția arbitrare, iar legea prevede dreptul oricărei persoane de a contesta legalitatea detenției. Guvernul a respectat, în general, aceste cerințe.

Procedurile de arestare și tratamentul deținuților

Prin lege, doar judecătorii pot emite mandate de arestare și percheziție, iar guvernul a respectat în general această prevedere în practică. Autoritățile au obligația, la momentul arestării, să îi informeze pe cei reținuți ce acuzații li se aduc și ce drepturi legale au, inclusiv că au dreptul de a nu spune nimic și că au dreptul la un avocat. Poliția trebuie să le explice celor reținuți ce drepturi au într-o limbă pe care aceștia o înțeleg, înainte de le lua o declarație și trebuie să aducă persoanele reținute în fața unei instanțe în termen de 24 de ore de la arestare. Deși, în general, autoritățile au respectat aceste prevederi în practică, pe parcursul anului s-au semnalat unele abuzuri. În așteptarea procesului, dacă presupusul autor al infracțiunii nu prezintă niciun pericol pentru desfășurarea procesului, nu există îngrijorări că ar putea fugi sau comite o altă infracțiune și dosarul nu prezintă o „suspiciune rezonabilă” că persoana a comis infracțiunea, presupusul autor rămâne în libertate pe perioada desfășurării anchetei. În funcție de circumstanțele din dosar, legea permite arest la domiciliu și anchetă sub supraveghere judiciară, ceea ce înseamnă că acuzatul trebuie să păstreze regulat contactul cu instituțiile de aplicare a legii. Există, de asemenea, un sistem de eliberare pe cauțiune dar a fost rar folosit în practică.

Deținuții au dreptul la asistență juridică și, în cele mai multe cazuri, aceștia au avut acces rapid la asistență juridică oferită de un avocat ales de ei. Autoritățile au furnizat deținuților cu o situație materială precară asistență juridică din oficiu. Ofițerul de poliție are de asemenea responsabilitatea de a-l contacta pe avocatul persoanei reținute sau baroul local pentru a solicita un avocat. Persoana reținută are dreptul la o întâlnire privată cu avocatul înainte de prima audiere. Cu toate acestea, au existat penitenciare și unități cu regim de arest preventiv, unde deținuții nu au avut posibilitatea de a purta conversații confidențiale cu membrii familiei sau cu avocații. Avocatul poate fi prezent în timpul audierii sau al interogatoriului.

Legea permite poliției să conducă la secție, fără mandat de arestare, orice persoană care pune în pericol alte persoane sau liniștea publică. Ca urmare a intrării în vigoare a unor amendamente în luna ianuarie 2020, prevederea care permitea poliției să rețină o persoană până la 24 de ore, a fost înlocuită cu o prevedere care impune obligația de a elibera persoana „imediat”. APADOR-CH a criticat acest amendament, susținând că lasă loc pentru abuzuri prin caracterul echivoc al exprimării „imediat”.

E. LIPSA UNUI PROCES PUBLIC ECHITABIL

Constituția prevede un sistem judiciar independent, deși în practică, guvernul nu a respectat întrutotul independența și imparțialitatea sistemului judiciar. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este organul de administrare judiciară a țării și are menirea de a asigura independența și imparțialitatea sistemului judiciar.

Au existat cazuri în care independența judecătorilor și a procurorilor a fost compromisă de entități guvernamentale cu prerogative de a disciplina sau sancționa judecătorii și procurorii pentru deciziile luate. În ciuda faptului că în data de 18 mai Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a dat o hotărâre prin care se constata că existența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție încalcă legislația europeană, guvernul nu a desființat-o. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost înființată în 2018 și a fost criticată de părțile interesate din domeniul judiciar și cel al aplicării legii pentru că avea potențialul de a intimida judecătorii și procurorii. Organul de anchetă al Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, a fost acuzat că s-a prevalat de autoritatea de care dispune pentru a intimida judecătorii care au vorbit de rău Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și care au promovat reformarea sistemului de justiție. Inspecția Judiciară a aplicat măsuri disciplinare procurorilor și judecătorilor care au căutat deciziile instanțelor internaționale cu privire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție sau care au dat declarații despre corupția din sistemul judiciar. În data de 14 iunie, Inspecția Judiciară a deschis o anchetă împotriva unui judecător din Pitești care a dat o hotărâre prin care constata că existența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este ilegală, în temeiul hotărârii CEJ din data de 18 mai.

Pe data de 13 decembrie, Consiliul Suprem al Magistraturii l-a suspendat pe judecătorul pro-reformă Cristi Danileț pentru „comportament neadecvat pe rețelele de socializare”, după ce a postat videoclipuri pe TikTok în care exersa arte marțiale și tăia gardul viu din curte – pe care Consiliul le-a considerat deplasate. Societatea civilă și formatorii de opinie au susținut că Danileț a fost suspendat pentru că a criticat fervent schimbările controversate, care înlesneau corupția, aduse legilor justiției pe vremea mandatului anterior al guvernului condus de Partidul Social Democrat. Danileț avea posibilitatea de a contesta decizia Consiliului. Un raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene din data de 8 iunie semnala, de asemeni, un tipar de proceduri disciplinare ale Inspecției Judiciare inițiate împotriva judecătorilor și procurorilor care au atras atenția asupra corupției.

Procedurile de judecată

Constituția și legislația prevăd dreptul la un proces echitabil și public, iar sistemul judiciar independent a aplicat acest drept în general.

Conform legii, inculpații au dreptul la prezumția de nevinovăție, au dreptul de a fi informați imediat și în detaliu cu privire la acuzațiile care li se aduc și au dreptul la servicii de interpretare lingvistică gratuite dacă este nevoie, din momentul acuzării până la epuizarea căilor de atac. Procesele trebuie să se desfășoare cu celeritate, însă în multe cazuri au apărut întârzieri cauzate de numărul mare de dosare și de inconsecvențele procedurale, precum și de insuficiența personalului, lipsa spațiului fizic și a tehnologiei necesare pentru a permite sistemului judiciar să acționeze rapid și eficient .

Inculpații au dreptul de a fi prezenți la proces. Legea prevede dreptul la asistență juridică și dreptul de a consulta un avocat în timp util. Inculpații au avut la dispoziție suficient timp și cele necesare pentru a-și pregăti apărarea. Legea prevede că guvernul trebuie să pună la dispoziție un avocat pentru minorii implicați în dosare cu infracțiuni de natură penală; Ministerul Justiției a plătit barourile de avocați pentru ca acestea să pună la dispoziție avocați clienților cu situație materială precară. Inculpații pot confrunta sau interoga martorii părții adverse (cu excepția cazului în care martorii sunt agenți sub acoperire) și pot aduce martori și probe în favoarea lor. În general, legea oferă inculpaților și avocaților lor dreptul de a consulta și vedea dosarele de caz, însă procurorii pot limita accesul la probe în cazuri care implică drepturile victimei și securitatea națională. Atât procurorii, cât și inculpații, au dreptul la recurs. Inculpații nu pot fi constrânși să depună mărturie contra lor înșiși, dar au dreptul legal de a se abține de la declarații.

Prizonierii și deținuții politici

Nu au existat informații referitoare la existența prizonierilor sau a deținuților politici.

Proceduri și remedii juridice civile

Persoanele fizice și juridice pot solicita reparații administrative și judiciare pentru încălcarea drepturilor omului de către instituțiile guvernamentale. Reclamanții pot contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) hotărâri judecătorești nefavorabile privind încălcări ale drepturilor omului de către stat, după epuizarea tuturor soluțiilor de apel în instanțele din țară. Conform datelor furnizate de coaliția de organizații ale societății civile „European Implementation Network”, în ultimii zece ani, guvernul nu a pus în aplicare întrutotul 97 de hotărâri CEDO cu privire la probleme semnificative sau sistemice care țin de respectarea drepturilor omului.

Confiscarea și retrocedarea proprietăților

Conform Autorității Naționale pentru Retrocedarea Proprietăților, comunitatea evreiască este îndreptățită să primească despăgubiri pentru clădirile și terenurile care au aparținut cultului iudaic sau entităților juridice ale comunității evreiești și au fost confiscate între 6 septembrie 1940 și 22 decembrie 1989. Persoanele fizice au dreptul la despăgubiri doar pentru proprietățile imobiliare confiscate între 1945 și 1989. Statul dispune de legi și mecanisme dedicate solicitărilor de retrocedare a proprietăților confiscate în perioada Holocaustului.

Legea referitoare la retrocedarea proprietăților confiscate de fostele regimuri comunist și fascist include un sistem bazat pe „puncte” pentru acordarea de despăgubiri solicitanților în cazul cărora retrocedarea proprietății inițiale nu este posibilă. Solicitanții pot folosi punctele la licitațiile pentru proprietăți de stat sau le pot transforma în bani. Autoritățile locale au blocat retrocedările de terenuri prin neefectuarea unei inventarieri a acestora, stipulate în lege. În luna aprilie, Asociația pentru Proprietate Privată a declarat că inventarul nu a fost finalizat. Guvernul a prelungit de două ori termenul limită de finalizare a inventarierii, în 2013 și în 2014.

Au existat numeroase dispute asupra bisericilor și proprietăților pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a retrocedat Bisericii Greco-Catolice, în ciuda hotărârilor judecătorești în acest sens. Guvernul nu a luat măsuri concrete pentru a retroceda bisericile greco-catolice confiscate de conducerea comunistă după Al Doilea Război Mondial. Au existat în continuare mari întârzieri în procesarea cererilor legate de proprietățile aparținând comunităților minorităților naționale. Conform legii, există prezumția transferului abuziv care se aplică retrocedării proprietăților private, dar nu și proprietăților aparținând comunităților sau cultelor. În multe cazuri, documentele care atestau transferul abuziv al acestor proprietăți către stat nu mai existau. Minoritățile religioase și naționale nu au dreptul de a primi despăgubiri pentru clădirile naționalizate care au fost demolate.

Asociațiile foștilor proprietari au declarat că sistemul de despăgubire bazat pe puncte este ineficient și au criticat legea retrocedării pentru incapacitatea de soluționare corectă a cazurilor, precum și pentru întârzierile mari și corupție. Deși ritmul de soluționare la nivel administrativ a cazurilor de retrocedare a crescut, numărul de proprietăți retrocedate care implicau biserici sau minoritățile naționale a fost disproporționat de scăzut. Numărul de cazuri soluționate în fiecare an a rămas relativ constant în ultimii trei ani (1.300 în medie), însă numărul deciziilor favorabile a rămas extrem de redus. Comunitățile religioase care au contestat aceste decizii au trebuit să apeleze în continuare la instanțe, și să suporte costuri suplimentare. În luna octombrie, se aștepta soluționarea a 3.852 de cereri de retrocedare depuse de culte.

Conform susținătorilor comunității evreiești, dispariția unor întregi depozite de documente, combinată cu accesul limitat la alte arhive, a împiedicat comunitatea evreiască să depună anumite solicitări înainte de termenul legal. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins în cursul procedurii sale administrative majoritatea solicitărilor de retrocedare privind foste proprietăți comunitare evreiești. Fundația „Caritatea”, înființată de către Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor cu scopul de a formula solicitările de retrocedare a bunurilor imobiliare comunitare, a semnalat faptul că a atacat în instanță aceste hotărâri nefavorabile ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor a semnalat de asemenea că retrocedarea proprietăților evreiești private în cazul cărora nu există moștenitori nu s-a realizat și că nu se fac suficiente cercetări referitoare la proprietățile care au aparținut evreilor victime ale Holocaustului.

Raportul Departamentului de Stat către Congresul American cu privire la Legea referitoare la asigurarea dreptății pentru supraviețuitorii care nu au primit despăgubiri (Justice for Uncompensated Survivors Today/JUST Act) a fost dat publicității la data de 29 iulie 2020 și poate fi consultat pe pagina de internet a Departamentului: https://www.state.gov/reports/just-act-report-to-congress/.

F. AMESTECUL ARBITRAR SAU ILEGAL ÎN VIAȚA PRIVATĂ, FAMILIE, LOCUINȚĂ SAU CORESPONDENȚĂ

Deși Constituția și legislația interzic astfel de acțiuni, ONG-uri, politicieni și jurnaliști au lansat acuzații că autoritățile au încălcat drepturile persoanelor fizice. S-au semnalat cazuri în care autoritățile guvernamentale au pătruns în locuințe fără autorizare din partea unui judecător sau alt tip corespunzător de autorizare și au încălcat dreptul la viață privată. Conform relatărilor din presă, reprezentanții oficiali ai poliției și ai Ministerului de Interne au dispus, eronat, supravegherea lui Radu Gavriș, adjunctul-șef al Inspectoratului de Poliție București, cu scopul de a-l împiedica să concureze pe un post de conducere în Poliția Română. În luna ianuarie, mai mulți polițiști au descins într-un restaurant unde Gavriș lua cina împreună cu alți procurori, sub acuzația că nu se respectă restricțiile impuse de pandemia COVID-19. În urma descinderii, ministrul de interne a anunțat că Gavriș a fost destituit din funcția de coordonator al eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19. Presa și sindicatul Europol au sugerat că poliția a efectuat descinderea în baza informațiilor obținute în urma supravegherii.

Secțiunea 2. Respectarea libertăților civile, incluzând:

A. LIBERTATEA DE EXPRIMARE, INCLUSIV LIBERTATEA PRESEI ȘI A ALTOR CANALE MEDIA

Constituția asigură libertatea de exprimare, inclusiv a membrilor presei și a altor canale media, iar guvernul a respectat parțial acest drept. Organizații de presă independente au constatat politizarea excesivă a presei, mecanisme de finanțare corupte și politici editoriale subordonate intereselor partidelor politice și ale proprietarilor. Reporterii și reprezentanții societății civile au declarat că libertatea lor de exprimare a fost limitată și de accesul restricționat la informațiile de interes public emise de guvern și de instituțiile publice, inclusiv cheltuielile, contractele sau ofertele care implică fonduri publice, precum și la dosarele academice ale demnitarilor și arhivele de date legate de pandemie. Reporterii și ONG-urile au fost adesea nevoiți să dea în judecată ministerele, agențiile sau entitățile locale controlate de stat pentru a obține acces la informații publice.

Libertatea de exprimare: Legea interzice negarea Holocaustului și promovarea sau utilizarea de simboluri fasciste, rasiste și xenofobe sau simboluri asociate cu Mișcarea Legionară, o mișcare naționalistă, extremistă, antisemită din perioada interbelică,. În data de 4 februarie, Tribunalul București l-a condamnat pe fostul ofițer de informații Vasile Zărnescu pentru săvârșirea infracțiunii de negare a Holocaustului la 13 luni de închisoare, cu amânarea pedepsei și termen de supraveghere doi ani. Inculpatul a scris articole în care descria Holocaustul ca pe o „gogoriță”.

Libertatea de exprimare a membrilor presei și a altor canale media, inclusiv a media electronice: Deși mass-media independentă a fost activă și a exprimat o varietate de opinii fără restricții evidente, politicieni și apropiații diferiților politicieni sau grupuri politice au deținut sau au controlat indirect numeroase instituții de presă. Știrile și tonul editorial al acestor instituții au reflectat, frecvent, punctele de vedere ale proprietarilor și au îndreptat criticile către oponenții politici și alte organizații de presă.

Violență și hărțuire: Reporteri din toată țara au continuat să fie hărțuiți, dați în judecată sau amenințați de autoritățile pe care le investigau sau de reprezentanții acestora.

În data de 11 decembrie, la solicitarea Senatoarei Diana Șoșoacă, Inspectoratul de poliție București i-a reținut pe jurnalista italiană Lucia Goracci și echipa sa, de la televiziunea italiană de stat RAI. Senatoarea i-a sechestrat pe aceștia în biroul său, în timpul unui interviu cu care anterior fusese de acord, despre părerile sale împotriva vaccinării. Lucia Goracci a declarat că soțul senatoarei, Dumitru Silvestru Șoșoacă, a mușcat-o de mână și a acuzat polițiștii că au urmat instrucțiunile senatoarei, în loc să o apere pe jurnalistă și echipa sa. Echipa RAI a fost eliberată din arestul poliției după intervenția Ambasadei Italiei la București. Conform datelor disponibile în luna decembrie, în acest caz existau mai multe urmăriri penale în curs.

În data de 24 mai, Curtea de Apel București i-a condamnat pe fostul decan al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și pe adjunctul său, Mihail Marcoci, la trei ani de închisoare cu suspendare, 120 de ore de muncă în folosul comunității, și plata a 80.000 lei (18.900$) sub formă de despăgubire a victimei, pentru incitarea unui polițist să șantajeze și să amenințe cu moartea un reporter, Emilia Șercan. Șercan și Direcția Națională Anticorupție au contestat decizia. În 2019, Șercan a primit amenințări cu moartea după ce a scris pe pagina PressOne.ro un articol de investigație jurnalistică prin care lansa acuzații de plagiat a unor teze de doctorat susținute la Academia de Poliție, inclusiv cea a decanului. Investigația Emiliei Șercan a avut drept rezultat faptul că Academia de Poliție și-a pierdut dreptul de a acorda titlul de doctor.

În data de 16 septembrie, 20 de indivizi înarmați cu topoare și bețe i-au atacat și i-au bătut pe jurnalistul și regizorul Mihai Dragolea, regizorul Radu Constantin Mocanu și activistul pentru mediu Tiberiu Boșuțar, care filmau un documentar despre defrișările ilegale într-o pădure din județul Suceava. Presa a relatat că două dintre victime și-au pierdut cunoștința și că atacatorii le-au distrus echipamentele de filmat. Patru dintre cei douăzeci de indivizi au fost arestați și ulterior eliberați, și plasați sub supraveghere judiciară de către procurori. Conform datelor disponibile în luna octombrie, soluționarea cazului este în curs.

Oficialii statului au deschis procese civile și penale, fără temei, jurnaliștilor de investigații, împiedicând astfel funcționarea anumitor instituții de presă.

De exemplu, pe parcursul anului, primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a intentat mai mult de 30 de procese civile și plângeri administrative împotriva ziarului „Libertatea” și a cerut ca ziarul să înceteze să îi mai folosească numele în articole. În data de 20-21 mai, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism i-a interogat pe editorii și angajații cu vechime de la „Libertatea” și „Newsweek”, ca răspuns la acuzațiile lui Băluță că reporterii se constituiseră în grup infracțional organizat cu scopul de a-l șantaja. Ambele publicaseră articole de investigație jurnalistică despre faptul că Băluță a gestionat defectuos licitațiile publice și atribuirea contractelor. Organismele internaționale de monitorizare a libertății presei, inclusiv „Reporteri fără Frontiere”, au solicitat autorităților să investigheze modul în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a lucrat la caz și metodele de interogare prin intimidare folosite. În luna iunie, Direcția a renunțat la o parte dintre acuzațiile aduse împotriva reporterilor și a transferat cazurile rămase către Direcția Națională Anticorupție. Conform datelor disponibile în luna noiembrie, speța era în curs de soluționare.

Libertatea pe internet

Guvernul nu a restricționat sau întrerupt sistematic accesul la internet și nu a cenzurat conținutul din mediul electronic; nu au existat informații credibile că guvernul a monitorizat fără autorizare legală comunicațiile private în mediul electronic.

Libertatea academică și evenimentele culturale

În data de 1 iunie, CEDO a hotărât ca România să plătească 60.000 de Euro (69.000$) despăgubiri organizației non-guvernamentale care luptă pentru drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, persoanelor transgender, queer și intersex (LGBTQI+) ACCEPT pentru că poliția și procurorii nu au reușit să prevină și să investigheze întreruperea cu violență a unui eveniment cultural organizat în 2013. Deși polițiștii erau prezenți, aproximativ 45 de protestatari de extremă dreapta au intrat în cinematograf, au amenințat spectatorii și au strigat insulte homofobe în timpul unui eveniment de prezentare a unui film dedicat lunii pentru comemorarea istoriei LGBTQI+. ACCEPT și cinci persoane fizice au depus plângere la CEDO, după ce procurorii au clasat dosarul în 2014 și 2017, fără a pune sub acuzare pe vreunul dintre infractori.

B. LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE ȘI ASOCIERE PAȘNICE

Constituția și legislația prevăd libertatea întrunire și de asociere pașnice, dar guvernul a restricționat ocazional libertatea de întrunire pașnică.

Libertatea de întrunire pașnică

Constituția prevede libertatea de întrunire pașnică, iar guvernul a restricționat-o, ocazional. Legea stipulează că cetățenii neînarmați se pot întruni pașnic, dar prevede și că întrunirile nu trebuie să împiedice desfășurarea altor activități economice sau sociale și nu pot avea loc în apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau unități militare. În majoritatea cazurilor, organizatorii întrunirilor publice trebuie să ceară permisiunea primăriei localității unde va avea loc întrunirea, în scris, cu trei zile în prealabil.

Din ianuarie până în iulie, guvernul a impus reglementări în vederea combaterii COVID-19 care au limitat la maximum 100 numărul de participanți la adunările publice. În data de 22 iunie, un grup de 65 de ONG-uri au transmis guvernului o scrisoare în care se plângeau de faptul că la adunările religioase, culturale sau sportive se permitea accesul unui număr mult mai mare de participanți decât la marșuri și demonstrații și descria reglementările ca fiind discriminatorii și nejustificate. Reglementările intrate în vigoare în luna august au permis organizarea marșurilor cu până la 500 de participanți în orașele și satele cu o rată de incidență a cazurilor de COVID-19 mai mică de doi la mia de persoane. Mai multe ONG-uri și activiști pentru respectarea drepturilor omului, inclusiv „Funky Citizens” și „Centrul pentru Inovare Publică”, au susținut că noile reglementări au continuat să fie discriminatorii și nejustificate. În data de 14 august, Jandarmeria a amendat organizatorii paradei „Bucharest Pride” pentru depășirea pragului de 500 de participanți.

C. LIBERTATE RELIGIOASĂ

Puteți consulta Raportul internațional privind libertatea religioasă, elaborat de Departamentul de Stat la adresa: https://www.state.gov/religiousfreedomreport/.

D. LIBERA CIRCULAȚIE ȘI DREPTUL DE A PĂRĂSI ȚARA

Constituția și legislația garantează libertatea de circulație în interiorul țării, călătoriile în afara granițelor țării, emigrarea și repatrierea, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practică.

Circulația pe teritoriul țării: În general, circulația internă a persoanelor care beneficiază de protecție internațională și a apatrizilor nu a fost limitată. Cu toate acestea, solicitanților de azil li se poate limita libertatea de circulație și pot fi supuși detenției în anumite condiții. Legislația și regulamentele de aplicare prevăd că Inspectoratul General pentru Imigrări poate stabili un loc de reședință pentru un solicitant de azil până când autoritățile stabilesc dacă este sau nu eligibil, sau poate lua măsuri restrictive, care trebuie aprobate de către parchet, care constau în detenția administrativă în „zone închise special desemnate”. Guvernul a restricționat circulația persoanelor cu „statut tolerat” (a se vedea Secțiunea 2, punctul f, „Protecția Temporară).

E. STATUTUL ȘI TRATAMENTUL APLICAT PERSOANELOR STRĂMUTATE INTERN

Nu se aplică.

F. PROTECȚIA REFUGIAȚILOR

Guvernul a cooperat cu Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite și cu alte organizații umanitare în furnizarea de protecție și asistență refugiaților, solicitanților de azil, apatrizilor și altor persoane de interes, inclusiv migranților în situație neregulamentară care ar putea avea nevoie de protecție internațională.

Accesul la acordarea de azil: Legislația stipulează acordarea de azil străinilor și apatrizilor care își exprimă dorința de a beneficia de protecție, iar guvernul a stabilit un sistem prin care oferă protecție refugiaților sub forma statutului de refugiat sau acordarea de „protecție subsidiară”.

Tranzitul către țara de origine sigură: Legislația stipulează conceptul de „țări sigure de origine”. De obicei, acesta se referea la statele membre UE, însă putea include și alte țări aprobate de Ministerul Afacerilor Interne, la recomandarea Inspectoratului General pentru Imigrări. Procedural, guvernul ar trebui să respingă în mod normal solicitările de azil ale persoanelor care beneficiau deja de protecție internațională acordată într-o astfel de țară. S-au admis excepții în cazurile în care situația faptică sau dovezile prezentate de solicitant au indicat existența unei temeri fondate de persecuție sau de risc ridicat.

Legislația include și conceptul de țară terță sigură. Prevederile legii se extind asupra migranţilor în situație neregulamentară care au tranzitat și cărora li s-a oferit protecție într-o țară terță considerată sigură sau care au avut ocazia la graniță sau pe teritoriul unei țări terțe sigure să contacteze autoritățile cu scopul de a obține protecție. În astfel de cazuri, autoritățile au putut respinge accesul la procedurile de azil dacă țara terță considerată sigură a fost de acord să-l reprimească pe solicitantul de azil pe teritoriul său și să-i accepte cererea de azil. Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, guvernul nu a respins nicio solicitare de protecție în temeiul țării terțe sigure.

Nereturnarea în țara de origine: Legislația stabilește excepțiile de la principiul nereturnării în țara de origine și retragerea dreptului de a rămâne în țară după declararea unei persoane ca fiind „indezirabilă”. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, în cazurile în care informațiile secrete sau alte „indicii întemeiate” sugerează că străinii (inclusiv solicitanții de azil sau persoanele cărora li s-a acordat azil) intenționează să comită acte teroriste sau susțin terorismul. Solicitanții de protecție declarați „indezirabili” din considerente de securitate națională au fost luați în custodie până la finalizarea procedurii de azil, iar apoi au fost deportați.

Abuzarea migranţilor și a refugiaților: Conform presei și ONG-urilor, mai multe incidente de hărțuire, discriminare și infracțiuni împotriva refugiaților și migranților, retrageri și devieri de la procedurile de azil în zona de graniță au fost raportate pe tot parcursul anului, deși majoritatea incidentelor nu au fost raportate din cauza fricii, a lipsei de informații, lipsei de servicii de asistență adecvate și a mecanismelor ineficiente de remediere. În luna februarie, ONG-ul LOGS (Grup de Inițiative Sociale, organizație care i-a ajutat pe solicitanții de azil din Timișoara) a documentat mai multe acuzații de acte de violență săvârșite de polițiști împotriva solicitanților de azil. Din mărturiile unor solicitanți de azil reiese că polițiștii de frontieră și cei de la poliția locală le-au distrus telefoanele, le-au luat banii sau au folosit excesul de forță împotriva lor. Organizația cu sediul la Amsterdam „Lighthouse Reports” și Rețeaua de Monitorizare a Violenței la Graniță (Border Violence Monitoring Network) au semnalat mai multe cazuri de retrageri violente ale migranților sau refugiaților efectuate de autorități, pe parcursul anului, la granița cu Serbia.

Libertatea de circulație: legea include patru măsuri „restrictive” conform cărora circulația solicitanților de azil pe teritoriul țării poate fi limitată. Primele două măsuri stabilesc obligația de a se prezenta la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări sau de a avea reședința într-un centru regional de proceduri și cazare. O a treia măsură restrictivă permite autorităților să-i plaseze pe solicitanții de azil în „spații închise special amenajate” pe o perioadă de maximum 60 de zile, fie în scopul îndeplinirii formalităților necesare pentru procedura de azil, fie pentru a evalua dacă solicitantul prezintă pericol pentru securitatea națională. Nu a existat niciun caz de solicitant de azil plasat într-un spațiu închis special amenajat până în luna octombrie. Autoritățile îi pot plasa pe solicitanții de azil în detenție administrativă într-un centru de custodie publică dacă aceștia sunt subiectul unui transfer către un alt stat membru UE în conformitate cu Regulamentul Dublin sau dacă au fost declarați „indezirabili” din motive de securitate națională, până la îndepărtarea lor din țară.

Conform UNHCR, există posibilitatea ca migranţii în situație neregulamentară, persoanele declarate „indezirabile”, solicitanții de azil în cazul cărora s-a considerat că există „risc de sustragere”, precum și alte categorii de străini să fie plasați în detenție în centre de custodie publică. Conform prevederilor legii, pentru limitarea „abuzurilor la procedura de azil”, migranţii în situație neregulamentară care au depus prima solicitare de protecție internațională în timp ce se aflau în custodie au fost eliberați din detenție doar dacă li s-a acordat acces la procedura obișnuită de solicitare de azil. Prevederile au trezit îngrijorare în rândul agențiilor ONU și al societății civile ca urmare a ambiguității din formulări precum „abuzuri la procedura de azil” și „risc de sustragere”.

Perioada de detenție într-un centru de custodie publică putea fi prelungită până la un maximum de 18 luni.

Accesul la piața muncii: Deși persoanele cărora li s-a acordat protecție internațională au dreptul legal de a lucra, deficitul de locuri de muncă, salariile mici, necunoașterea limbii și lipsa diplomelor de studii recunoscute și a altor certificări au dus adesea la șomaj sau la ocuparea unor locuri de muncă fără un contract legal și beneficiile și protecțiile aferente. Obținerea unui contract de muncă legal a rămas dificilă din diverse motive, ce includ considerente fiscale și a reticența angajatorilor de a angaja refugiați.

Soluții durabile: Conform datelor UNHCR, România a devenit o țară de relocare emergentă, care a fost de acord să relocheze, în fiecare an, cote mici de refugiați. Pe parcursul anului, guvernul a acceptat relocarea a 200 de refugiați din Turcia, Liban și Iordania, cu sprijinul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și al Organizației Internaționale pentru Migrație.

Beneficiarii de protecție internațională au continuat să se confrunte cu probleme de integrare la nivel local, inclusiv accesul la formare pe filieră vocațională adaptată la nevoile lor specifice, programe de consiliere și naturalizare. Conform datelor UNHCR, programele de integrare pentru refugiați s-au bazat aproape exclusiv pe ONG-uri, cu coordonare din partea Inspectoratului General pentru Imigrări. Serviciile de asistență sau programele specifice de integrare și incluziune puse la dispoziția refugiaților de către autoritățile locale au fost limitate.

Protecția temporară: Guvernul poate acorda „statut tolerat” persoanelor care nu îndeplinesc cerințele pentru acordarea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare, dar care nu pot fi repatriați din varii motive. Printre aceste motive se numără cazurile în care persoanele apatride nu sunt acceptate în țările în care aveau anterior reședința obișnuită sau în care viețile și bunăstarea persoanelor repatriate ar putea fi în primejdie. Persoanele cu „statut tolerat” au dreptul de a munci, dar nu și de a beneficia de efectele altor prevederi referitoare la protecție socială sau incluziune, iar guvernul a limitat libertatea acestora de circulație la o anumită regiune din țară. Pe parcursul anului, nu s-au semnalat cazuri de persoane cu statut tolerat.

Beneficiarii de protecție subsidiară s-au plâns de probleme privind libertatea lor de circulație către alte țări din cauza cerințelor suplimentare de acordare a vizelor.

G. PERSOANELE APATRIDE

Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, în luna iulie existau 298 de persoane apatride cu reședință legală în țară. Printre acestea se numărau persoane cu reședință legală conform regimului străinilor, persoane apatride de origine română, precum și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională. Informațiile referitoare la persoanele apatride, inclusiv la persoanele cu risc de apatridie și la persoanele cu naționalitate nedeterminată nu au fost fiabile dată fiind absența unei proceduri de stabilire a apatridiei, absența unei autorități unice de resort și lipsa unei identificări și înregistrări adecvate a persoanelor cu naționalitate necunoscută sau nedeterminată.

Legislația include prevederi favorabile persoanelor apatride de origine română pentru redobândirea cetățeniei. Cu toate acestea, au lipsit în continuare prevederi referitoare la situația copiilor născuți în România, care devin apatrizi fiindcă părinții lor sunt ei înșiși apatrizi sau străini care nu pot transmite propria cetățenie copiilor.

Secțiunea 3. Libertatea de a participa la procesul politic

Legea prevede că cetățenii își pot alege guvernul prin alegeri periodice libere și corecte, organizate pe baza votului secret, universal și egal.

ALEGERILE ȘI PARTICIPAREA POLITICĂ

Alegerile recente: În 2020, s-au organizat alegeri parlamentare, considerate libere și corecte, fără nereguli semnificative. În 2019, în țară s-au organizat alegeri prezidențiale, considerate libere și corecte de către observatori.

Partidele politice și participarea politică: Legislația impune partidelor politice să se înregistreze la Tribunalul București și să depună statutele, platforma și o listă cu cel puțin trei membri. Criticii au declarat că anumite cerințe subminează dreptul de asociere. Printre acestea se numără cerința ca partidele să prezinte candidați (proprii sau în alianță) în cel puțin 75 de circumscripții electorale în două alegeri locale succesive sau să furnizeze o listă completă de candidați în cel puțin un județ sau liste parțiale de candidați în minimum trei județe în două alegeri parlamentare consecutive.

Participarea femeilor și a membrilor din grupurile minorităților: Nicio lege nu limitează participarea femeilor sau a membrilor minorităților în politică, iar acestea/aceștia au participat. Atitudinea societății a reprezentat o barieră semnificativă, iar femeile au avut în continuare un grad mic de reprezentativitate în funcții cu autoritate. Conform datelor disponibile în luna octombrie, din cei 330 de deputați, 61 erau femei, iar dintre cei 136 de senatori, 25 erau femei.

Conform Constituției, fiecare dintre grupurile etnice minoritare recunoscute are dreptul de a avea un reprezentant în Camera Deputaților. Există, însă, cerința ca organizația să obțină 5% din numărul mediu de voturi necesare la nivel național pentru alegerea unui deputat. Lista de organizații cărora li se aplică aceste prevederi este limitată la acelea care sunt deja parte a Consiliului Național al Minorităților, alcătuit din organizații deja prezente în Parlament. Legea stabilește cerințe mai stricte pentru organizațiile minorităților care nu au reprezentare parlamentară. Pentru a participa la alegeri, aceste organizații trebuie să furnizeze Biroului Electoral Central o listă de membri egală cu cel puțin 15% din numărul total de persoane aparținând respectivului grup etnic, conform ultimului recensământ. Dacă acest număr este mai mare de 20.000 de persoane, organizația trebuie să prezinte o listă de cel puțin 20.000 de nume de persoane din minimum 15 județe plus orașul București, și cu minimum 300 de persoane din fiecare județ. Unele organizații și persoane, în special activiștii romi, au susținut că această regulă este discriminatorie.

Etnicii maghiari, reprezentați de partidul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, au fost singura minoritate etnică cu reprezentare parlamentară obținută prin depășirea pragului de 5% din numărul total de voturi valabil exprimate la nivel național, prag impus partidelor politice. 18 organizații politice ale minorităților etnice, inclusiv Partidul Romilor Pro Europa, au primit un număr de voturi egal cu din numărul mediu de voturi necesare la nivel național pentru alegerea unui deputat.

Secțiunea 4. Corupția și lipsa transparenței guvernamentale

Legislația prevede pedepse penale pentru oficialitățile vinovate de fapte de corupție. Cu toate acestea, în ciuda urmăririi penale în numeroase cazuri extrem de cunoscute, practicile de corupție au rămas larg răspândite. În cursul anului, s-au semnalat numeroase cazuri de corupție a reprezentanților guvernamentali, uneori cu impunitate.

Corupție: Corupția și deturnarea de fonduri publice au fost răspândite. De exemplu, în data de 13 octombrie, jurnaliștii de investigații de la Proiectul de raportare a criminalității organizate și a corupției (Organized Crime and Corruption Reporting Project) au dat publicității un raport în care susțineau că în perioada 2012-2014, primarul în funcție al Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, a redirecționat ilegal 83 de milioane de euro (95,5 milioane de dolari) din fondurile publice către o rețea de companii offshore, În luna noiembrie, fostul senator din partea Partidului Social Democrat și ministru al transporturilor Dan Șova a fost condamnat la patru ani de închisoare de Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Conform datelor furnizate de Direcția Națională Anticorupție, în perioada octombrie 2011 și iulie 2014, fostul ministru a primit 100.000 de euro (115.000 de dolari) din partea unei firme de avocatură, ca stimulent pentru a influența directorul unei companii publice să încheie mai multe contracte de asistență juridică cu respectiva firmă. Anchetatorii au susținut că acest aranjament a avut drept rezultat faptul că respectiva companie publică a cheltuit 1,3 milioane de lei (307.000 de dolari), ca sume plătite firmei de avocatură.

Darea și luarea de mită au fost fenomene obișnuite în sectorul public, în special în sistemul medical. Agențiile executive individuale nu s-au grăbit să pună în aplicare sancțiunile, iar corpurile de inspecție ale acestora au fost în general inactive. Pe durata pandemiei COVID-19, Direcția Națională Anticorupție a demarat numeroase anchete legate de fraude în domeniul achizițiilor publice referitoare la achiziționarea echipamentelor de protecție și a ventilatoarelor. Aceste anchete erau încă în curs. În data de 21 septembrie, Direcția Națională Anticorupție a mai demarat o anchetă cu privire la potențiala deturnare de bani publici prin decizia guvernului de a achiziționa 120 de milioane de doze de vaccin COVID, pentru un contingent de populație adultă de aproximativ 14 milioane. Ancheta era în curs și nu denumea, în mod special, persoane fizice.

Secțiunea 5. Poziția guvernului față de investigațiile internaționale și neguvernamentale asupra presupuselor încălcări ale drepturilor omului

O serie de grupuri naționale și internaționale de drepturile omului și-au desfășurat activitatea, în general, fără restricții din partea guvernului, investigând și publicând concluziile în privința cazurilor de încălcare a drepturilor omului. În general, funcționarii guvernamentali s-au întâlnit cu membri ai ONG-urilor pe probleme de drepturile omului și au fost cooperanți și, în unele cazuri, receptivi la opiniile acestora.

Centrului de Resurse Juridice, un ONG care vizitează cu regularitate centrele pentru persoane cu dizabilități și elaborează rapoarte despre presupuse abuzuri observate în timpul vizitelor, a semnalat că directorii centrelor pentru persoane cu dizabilități au refuzat să acorde acces personalului Centrului de Resurse Juridice la documente referitoare la starea medicală, juridică, socio-psihologică a rezidenților din centre, în ciuda existenței unui acord semnat cu Ministerul Muncii, prin care se acordă Centrului de Resurse Juridice dreptul de a accesa astfel de documente.

Organisme guvernamentale cu atribuții privind drepturile omului: Instituția Avocatul Poporului a avut putere limitată și nu a avut autoritatea de a proteja drepturile constituționale ale cetățenilor în cazuri ce au necesitat acțiune judiciară. Avocatul Poporului este mecanismul național de prevenție prin care se aplică protocolul opțional al Convenției ONU împotriva torturii. Acest lucru oferă Avocatului Poporului autoritatea de a efectua vizite de monitorizare în spațiile în care persoanele sunt private de libertate, inclusiv în închisori, spitale de psihiatrie și azile.

Avocatul Copilului este o structură împuternicită să analizeze plângerile privind încălcarea drepturilor omului formulate de copii sau de reprezentanții lor legali. Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a fost autorizat să efectueze vizite inopinate în centrele și spitalele pentru persoanele cu dizabilități, pentru a verifica dacă drepturile acestor persoane sunt respectate, a face recomandări și a înainta plângeri penale. Observatorii au raportat că recomandările și rapoartele consiliului sunt ineficiente și au semnalat faptul că nu a existat o îmbunătățire semnificativă a condițiilor, de la înființarea Consiliului, în 2016. Activiștii pentru drepturile omului și presa au considerat instituția ineficientă și au fost de părere că inspectorii care au elaborat rapoartele nu au experiență adecvată în domeniul drepturilor omului.

Fiecare dintre Camerele Parlamentului are o comisie pentru drepturile omului, însărcinată cu elaborarea de rapoarte referitoare la legislația privind drepturile omului.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o agenție de stat responsabilă cu aplicarea legislației anti-discriminare naționale și a UE. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se află sub control parlamentar. A funcționat cu cooperarea guvernului, iar în majoritatea cazurilor, liber de ingerințe din partea guvernului sau a partidelor politice. În general, observatorii au considerat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării eficient, dar unele voci l-au criticat pentru lipsa eficienței și a independenței politice.

Secțiunea 6. Discriminare și abuzuri de către societate

FEMEI

Violul și violența domestică: Violul, inclusiv cel conjugal, atât al femeilor, cât și al bărbaților, este ilegal. Legislația prevede pedepse cu închisoarea de cinci până la 10 ani pentru viol și de doi până la șapte ani pentru agresiune sexuală. Dacă nu există circumstanțe agravante și atacul nu a dus la deces, poliția și procurorii nu pot ancheta un caz din proprie inițiativă, fiind nevoie de o plângere din partea supraviețuitorului, chiar dacă există probe fizice independente. Au existat cazuri în care guvernul nu a aplicat legislația în materie de viol și violență domestică.

Mai mulți activiști pentru respectarea drepturilor omului au semnalat că unii polițiști au încercat să descurajeze persoanele care au fost victime ale violului sau care au fost supuse actelor de violență domestică să depună plângere împotriva agresorilor și, în unele cazuri, au refuzat să înregistreze plângerile penale depuse de victime. În unele situații, poliția a întârziat să ia măsuri împotriva agresorilor sexuali. Conform relatărilor din presă, după ce au fost înștiințați de existența unor cazuri de violență domestică, unii polițiști au ignorat problema sau au încercat să medieze între victime și agresori.

Legea încadrează violența în familie ca infracțiune separată și prevede sancțiuni mai mari în cazul comiterii infracțiunii de omor, lovire sau alte acte grave de violență împotriva unui membru al familiei. Legislația mai prevede și înlăturarea răspunderii penale în cazul împăcării părților. Legea egalității de șanse pentru bărbați și femei include violența cibernetică printre formele violenței domestice și o definesc ca hărțuire în mediul virtual, trimitere de mesaje în mediul virtual care instigă la ură pe criterii de gen sau publicarea fără consimțământ de conținut grafic privat cu scopul de a umili, speria, amenința sau reduce la tăcere victimele. Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, un ONG care promovează egalitatea de gen, a declarat că nu au existat reglementări în vederea punerii în aplicare a acestor amendamente.

Violența pe criterii de gen, inclusiv violența domestică, a rămas o problemă gravă pe care guvernul nu a abordat-o eficient. Legea prevede emiterea de ordine de restricție provizorii de către poliție, pe o perioadă de maximum cinci zile, și de către instanță, pe o perioadă de maximum șase luni, la cererea supraviețuitorului sau a unui procuror, a reprezentantului statului desemnat cu protejarea supraviețuitorilor violenței în familie sau, dacă supraviețuitorul este de acord, a unui asistent social. Încălcarea unui ordin de restricție se pedepsește cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între șase luni și cinci ani, însă Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen a declarat că unii judecători pot da sentințe mai laxe din cauza legislației suprapuse. Totodată, instanța poate decide ca o persoană care se face vinovată de abuz să primească consiliere psihologică. Centrul a declarat că poliția nu a dispus de proceduri de punere în aplicare și monitorizare a ordinelor de restricție. O lege care a intrat în vigoare în luna mai a stabilit un sistem de monitorizare electronică pentru persoanele pe numele cărora sunt emise ordine de restricție. Legea instruiește poliția și Administrația Națională a Penitenciarelor să achiziționeze echipamentele hardware necesare și să dea în folosință sistemul de monitorizare până în luna martie 2022.

Foarte puține cazuri de violență domestică au fost urmărite în justiție. Numeroase cazuri au fost soluționate înainte sau în timpul procesului, când presupușii supraviețuitori au renunțat la acuzații ori s-au împăcat cu presupușii agresori.

Alte practici tradiționale nocive: Conform relatărilor presei și ONG-urilor, în unele comunități au avut loc și nu au fost raportate corespunzător cazuri de răpire a mireselor. În data de 22 august, Inspectoratul de Poliție al județului Buzău a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de privare de libertate împotriva mai multor persoane care au răpit o adolescentă de 14 ani, cu intenția de a o forța să se mărite cu un bărbat de 19 ani. În data de 2 iulie, Tribunalul Constanța a dat o hotărâre nedefinitivă, prin care condamna trei persoane la trei și patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de privare de libertate, după ce aceștia au încercat să răpească o tânără de 16 ani și să o forțeze să se căsătorească. Presa a relatat că familia fetei promisese să aranjeze căsătoria acesteia cu fiul unuia dintre răpitori, însă fata a refuzat aranjamentul.

Hărțuirea sexuală: Legislația penală interzice hărțuirea sexuală, pe care o definește drept pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare. Pentru începerea unei anchete penale, este necesară o plângere a victimei. Pedepsele variază de la amenzi până la închisoare de la trei luni până la un an. Legislația privind egalitatea de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea sexuală drept situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. Guvernul nu a aplicat eficient legislația. Conform relatărilor presei și ONG-urilor, adesea polițiștii au batjocorit victimele actelor de hărțuire sexuală sau au încercat să le descurajeze să depună plângere penală.

Drepturi legate de reproducere: Nu s-au semnalat cazuri de avorturi forțate sau sterilizare involuntară din partea autorităților guvernamentale.

Conform datelor furnizate de ONG-uri și observatori, pentru a-și menține sănătatea reproductivă, persoanele fizice se confruntă cu obstacole care țin de infrastructură și de informare, inclusiv cu lipsa de servicii comunitare de îngrijire a sănătății și de educație sexuală adaptată vârstei pentru adolescenți. Femeile, în special cele din comunitățile sărace, din mediul rural, sau etnicele rome au avut dificultăți în a accesa servicii de sănătate reproductivă, din cauza lipsei informațiilor, a discriminării pe criterii etnice și a sărăciei. Conform datelor puse la dispoziție de ONG-ul „Mame Pentru Mame”, 25% dintre femeile însărcinate au consultat un medic pentru prima dată numai după ce au intrat în travaliu.

Accesul la mijloace de contracepție și servicii de planning familial oferite de stat a fost limitat din cauza fondurilor și a pregătirii insuficiente a specialiștilor din domeniul sănătății. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la nivelul anului 2020, nevoile de planning familial ale 71,8% dintre femeile aflate la maturitate sexuală au fost satisfăcute prin mijloace moderne de contracepție. Un raport al organizației „Salvați Copiii România” (Save the Children Romania), din luna februarie, semnalează că din totalul de 199.720 de nașteri în 2019, în România, 17.933 au fost mame cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, iar 749 au fost mame cu vârsta sub 15 ani. ONG-urile, specialiștii din domeniul sănătății și asistenții sociali au identificat cazurile de abuzuri sexuale ale minorilor neraportate corespunzător și accesul limitat la informații cu privire la sănătatea reproductivă și contracepție ca fiind principalii factori care generează numărul atât de ridicat de adolescente însărcinate. Mai multe ONG-uri au semnalat că în curricula școlară nu există suficiente lecții despre sănătatea reproductivă. Părinții și asociațiile religioase au zădărnicit încercările de a introduce astfel de lecții în programa școlară.

Observatorii au semnalat că pe durata pandemiei COVID-19, unele maternități au fost deschise numai pacientelor infectate cu COVID-19, fapt care a îngreunat accesul la servicii de îngrijire prenatală și a sănătății reproductive. Deși nașterea la domiciliu nu este interzisă prin lege, specialiștilor din domeniul sănătății le este interzis, prin reglementări, să ofere servicii aferente nașterii la domiciliu. Conform datelor UNICEF, personalul calificat din domeniul sănătății a asistat 94.8% din nașterile din 2018.

Guvernul a oferit acces la unele servicii de sănătate sexuală și reproductivă pentru supraviețuitorii actelor de violență sexuală, însă unora dintre femei le-a fost greu să acceseze aceste servicii. Mijloacele de contracepție de urgență au fost disponibile în farmacii, fără prescripție medicală, însă Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen a menționat că nu toate femeile și le-au putut permite.

Discriminare: Conform legii, femeile si bărbații au drepturi egale. Guvernul nu a aplicat eficient legea. Femeile s-au confruntat cu discriminare la căsătorie, divorț, obținerea custodiei copiilor, angajare, obținerea de credite, salarizare, deținerea sau administrarea de companii sau proprietăți, în educație, în procesul judiciar și accesul la locuințe. A existat segregare pe profesii, femeile fiind suprareprezentate în locuri de muncă mai prost plătite. S-au raportat cazuri de discriminare la angajare. Femeile s-au confruntat și cu discriminare în ceea ce privește accesul la beneficiile aferente pensiilor și retragerii din activitate (consultați secțiunea 7.d.).

VIOLENȚA ȘI DISCRIMINAREA RASIALĂ SAU ETNICĂ SISTEMICE

Conform legii, discriminarea și hărțuirea pe criterii etnice și rasiale se pedepsește cu amendă civilă, cu excepția situației în care se aplică prevederile legislației penale. Conform Codului Penal, incitarea publică la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare sau amendă penală. Există legi speciale care incriminează distribuirea ideilor și a simbolurilor anti-semite și anti-romi, precum și a ideilor și simbolurilor legate de ideologii fasciste, rasiste și xenofobe. Săvârșirea unei infracțiuni pe baza etniei sau a rasei victimei reprezintă circumstanță agravantă, care presupune o pedeapsă mai mare. Condamnările faptelor bazate pe discriminare și violență împotriva minorităților rasiale sau etnice au fost rare.

Grupurile de romi s-au plâns că au existat situații în care poliția i-a hărțuit și i-a tratat cu brutalitate, chiar bătându-i. Conform datelor furnizate de Asociația Juriștilor Romi „RomaJust”, în data de 3 mai, poliția a reținut două persoane de etnie romă și le-a dus la secția de poliție din satul Baia, județul Tulcea. La secție, polițiștii au bătut grav și au umilit cele două persoane de etnie romă ore întregi, folosind injurii rasiale la adresa lor. Conform datelor RomaJust, victimele au suferit numeroase răni, iar vindecarea acestora a durat două luni de zile. Asociația a relatat că procurorii au demarat o anchetă împotriva polițiștilor, în urma căreia s-a dovedit că polițiștii din zonă aveau un obicei de a bate etnicii romi suspectați de săvârșirea unei infracțiuni.

Discriminarea romilor a continuat să fie o problemă. ONG-urile au semnalat faptul că romii nu au avut acces la sau li s-a refuzat acordarea de servicii în anumite spații publice. Totodată, romii au avut acces limitat la serviciile de stat, posibilități reduse de a obține un loc de muncă, mulți dintre ei au abandonat studiile și nu au primit servicii de sănătate adecvate. Conform unui raport publicat de APADOR-CH în decembrie 2020, romii s-au confruntat cu discriminarea în sistemul penal de justiție. Unii avocați au refuzat să apere etnicii romi, iar polițiștii, procurorii și judecătorii au avut stereotipuri negative cu privire la romi.

Lipsa documentelor de identitate i-a împiedicat pe mulți romi să participe la vot, să primească prestații de asigurări sociale, să aibă asigurări de sănătate, să încheie documente privind dreptul de proprietate și să fie activi pe piața muncii. Conform datelor Ministerului de Afaceri Interne, disponibile în luna octombrie, 63.777 de persoane cu vârsta peste 14 ani, cu domiciliul în țară, nu aveau documente de identitate. Activiștii pentru drepturile romilor au semnalat că majoritatea acestor persoane era de etnie romă și nu au putut dobândi documente de identitate pentru că locuiau în așezări și case improvizate. Rata șomajului a fost mai ridicată în rândurile romilor, iar durata lor medie de viață mai scăzută decât cele ale persoanelor care nu sunt rome. Stereotipurile negative și limbajul discriminatoriu la adresa etnicilor romi au fost fenomene răspândite la scară largă.

În ciuda faptului că Ministerul Educației a dat un ordin pentru interzicerea segregării elevilor și studenților de etnie romă, mai multe ONG-uri, inclusiv Centrul de Advocacy și Drepturile Omului, au continuat să semnaleze că segregarea pe criterii etnice a continuat în școli. Centrul pentru Resurse Juridice a semnalat că unii profesori au folosit limbaj discriminatoriu la adresa elevilor romi. Presa și ONG-urile au atras atenția că în data de 3 iunie un elev de clasa a șasea de etnie romă s-a aruncat de la etajul doi, din școala unde învăța, ca urmare a discriminării recurente din partea profesorului și a colegilor săi de clasă.

Cercetătorii și activiștii au semnalat că un număr important de romi supraviețuitori ai Holocaustului care au solicitat indemnizație au fost refuzați, din cauza barierelor administrative nerezonabile ridicate de oficiile de indemnizații, standardele problematice, lipsa cunoștințelor cu privire la Holocaust și romi și a cerințelor împovărătoare. Cercetătorii spun că în ciuda probelor istorice, în sute de cazuri, autoritățile au considerat că romii au fost strămutați, nu deportați, și prin urmare, li s-au acordat indemnizații mai mici.

Etnicii maghiari au continuat să raporteze cazuri de discriminare, legate în special de utilizarea limbii maghiare. Etnicii maghiari au semnalat că guvernul nu a pus în aplicare legea conform căreia minoritățile etnice au dreptul să interacționeze cu autoritățile locale în limba lor maternă, în localitățile în care minoritatea reprezintă cel puțin 20% din populație. Au fost semnalate în continuare situații în care autoritățile locale nu au pus în aplicare legea care stipulează că în localitățile în care cel puțin 20% din populație aparține unei minorități etnice trebuie puse semne de circulație rutieră bilingve. În data de 19 iulie, presa a relatat că un medic de la Spitalul de Urgență din Satu Mare a admonestat o pacientă de etnie maghiară, în vârstă, pentru că a vorbit în limba maghiară la spital. Pacienta, care nu vorbea bine limba română, făcea eforturi pentru a-i explica medicului simptomele pe care le avea. Conform rezultatelor ultimului recensământ, 37,6% din populația județului Satu Mare este de etnie maghiară. Conducerea Spitalului de Urgență Satu Mare a început o anchetă disciplinară împotriva medicului.

În luna februarie, textul în limba maghiară de pe un indicator rutier care marca intrarea în orașul Cluj-Napoca a fost vandalizat de persoane necunoscute; la fel, persoane necunoscute au vopsit tricolorul pe Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureș, care comemorează revoluționari maghiari. La un marș din data de 29 martie, organizat la Pitești de Alianța pentru Unirea Românilor, mai mulți participanți au scandat: „Afară cu ungurii din țară!” Asociația pentru drepturile minorităților „Miko Imre” a declarat că autoritățile nu au pus la dispoziție formulare și informații legate de campania de vaccinare împotriva COVID-19 în limba maghiară.

COPII

Înregistrarea nașterilor: Persoanele care au cel puțin un părinte cetățean român primesc cetățenia română la naștere. Deși înregistrarea la naștere este obligatorie conform legii, ea nu a fost universală, drept urmare autoritățile blocând accesul copiilor la servicii publice. Cei mai mulți dintre copiii neînregistrați au avut acces la școlarizare, iar autoritățile au sprijinit obținerea de certificate de naștere pentru copiii neînregistrați, însă educația acestor copii a depins de decizia autorităților școlare. Legislația prevede o înregistrare simplificată a nașterii în cazul copiilor ale căror mame nu au documentele necesare înregistrării copiilor.

Abuzul asupra minorilor: Legea interzice violența împotriva copiilor, însă acest lucru nu a fost interpretat ca interzicere a tuturor formelor de pedeapsă corporală. Abuzarea minorilor, inclusiv violența emoțională, fizică sau psihologică și neglijența au fost, în continuare, probleme grave. Mass-media a semnalat câteva cazuri grave de abuz sau neglijență în familie, în familiile de asistenți maternali și în instituțiile de îngrijire a minorilor. În luna ianuarie, în presă a apărut o filmare cu un cadru didactic angajat la centrul pentru minori din Roșiorii de Vede, din județul Teleorman, care umilea, lovea și atingea necorespunzător copiii instituționalizați. Conform datelor furnizate de asociația „Salvați Copiii România”, părinții folosesc la scală largă pedeapsa corporală pentru a disciplina copiii. Autoritățile nu au pus la punct un mecanism de identificare și tratare a copiilor abuzați și neglijați și a familiilor lor.

Căsătoriile între minori, cele timpurii și cele forțate: vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani, atât pentru băieți, cât și pentru fete, dar, în anumite condiții, legea permite minorilor să se căsătorească începând cu vârsta de 16 ani. Căsătoriile ilegale între minori au fost, conform relatărilor, des întâlnite în rândul anumitor grupuri sociale, în special în anumite comunități de romi. ONG-urile au semnalat cazuri de fetițe rome de 11 ani care au fost vândute de către familiile lor pentru căsătorie. Autoritățile pentru protecția copilului nu au intervenit întotdeauna în astfel de cazuri. Nu au existat politici publice care să descurajeze căsătoriile între minori.

Exploatarea sexuală a copiilor: Legislația prevede pedepse de unul până la 12 ani de închisoare pentru persoanele condamnate pentru acte sexuale cu minori, pedeapsă variabilă în funcție de circumstanțe și categoria de vârstă a copilului. Actele sexuale cu un minor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de unu până la cinci ani. Actele sexuale cu minori cu vârsta mai mică de 14 ani se pedepsesc cu doi până la nouă ani de închisoare și privarea de anumite drepturi. Legea pedepsește de asemenea coruperea sexuală a minorilor (care include supunerea minorilor la alte acte sexuale decât contactul sexual sau forțarea minorilor să întrețină astfel de acte), ademenirea minorilor în scopuri sexuale sau de sex comercial cu minori și trafic de minori. Cazurile de proxenetism care implică minori reprezintă circumstanță agravantă și mărește sentința cu jumătate. Legea permite autorităților să țină un registru al persoanelor care au comis infracțiuni împotriva copiilor sau care au exploatat adulți și copii.

Pornografia infantilă este o infracțiune separată, pedepsită diferit în funcție de circumstanțe, cu până la șapte ani de închisoare. Pedeapsa maximă crește la nouă ani, dacă făptuitorul este rudă sau persoană în grija căreia a fost plasat minorul, ori dacă viața copilului a fost pusă în pericol.

În luna iulie, Inspecția Judiciară, o divizie autonomă de anchetare disciplinară a Consiliului Suprem al Magistraturii, a dat publicității un raport cu privire la modul în care a gestionat sistemul de justiție cazurile de abuzuri sexuale împotriva minorilor. Raportul semnala că parchetele și instanțele au avut opinii diferite cu privire la vârsta legală de consimțire a actului sexual, prin urmare, în unele situații, întreținerea de relații sexuale cu copii chiar și de 12 ani a fost încadrată mai lax, ca infracțiune de întreținere de relații sexuale cu minori, în loc să fie încadrată ca viol. ONG-urile care activează în domeniul protecției copilului au semnalat cazuri de judecători care nu știau de această problemă și s-au dovedit părtinitori, împotriva victimelor, care de cele mai multe ori proveneau din grupuri sociale dezavantajate. Anchetatorii au constatat că este greu de dovedit constrângerea sexuală a minorilor din cauza lipsei infrastructurii, precum camere de interviu confortabile pentru copii și utilizarea metodologiilor recunoscute pe scală largă, create de specialiști în psihologia copilului în organizarea evaluărilor medico-legale cu minori.

Copiii instituționalizați: În cursul anului, presa a semnalat mai multe cazuri de abuzuri în centrele pentru copii instituționalizați, inclusiv cazuri de abuz sexual, violență fizică și tratament degradant a colegilor sau a personalului și trafic de persoane. Numeroase relatări au semnalat lipsa accesului la hrană, îmbrăcăminte, tratament medical și servicii de consiliere adecvate. Igiena precară, condițiile improprii de cazare, hrana insuficientă și lipsa de terapie fizică a fost o problemă în numeroase centre rezidențiale destinate copiilor cu dizabilități.

În data de 5 ianuarie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPDCA) a publicat o filmare în care apar angajați ai unui centru de plasament din Voluntari care abuzează fizic un copil și îl amenință cu detenție într-un spital de psihiatrie. Președintele ANDPDCA a declarat că personalul din centrele pentru copii instituționalizați amenință deseori copiii cu faptul că urmează să cheme o ambulanță care să îi ducă la spitalul de psihiatrie, unde vor primi medicație psihotropă. Conform datelor furnizate de numeroase ONG-uri, inclusiv Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), psihiatrii au administrat medicație psihotropă miilor de copii din instituții rezidențiale sau din centrele de plasament, inclusiv celor cu comportament perturbator și deficit de atenție, sau tulburări de hiperactivitate.

Conform legii, copiii migranţi neînsoțiți sunt găzduiți în centre de plasament, unde au acces la educația și beneficiile pe care le primesc alți copii. Legislația permite detenția familiilor cu copii, cu justificarea păstrării unității familiei. În cursul anului s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri.

Răpirile internaționale de copii: România este semnatară a Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, din 1980. Consultați Raportul anual al Departamentului de Stat cu privire la răpirea internațională a copiilor de către unul dintre părinți, la:travel.state.gov/content/travel/en/International-Parental-Child-Abduction/for-providers/legal-reports-and-data/reported-cases.html.

ANTISEMITISMUL

Potrivit recensământului din 2011, în România trăiesc 3.271 de evrei. Reprezentanți ai comunității evreiești au declarat că populația evreiască numără aproximativ 7.000 de persoane. Pe parcursul anului s-au înregistrat acte de antisemitism.

În data de 12 septembrie, presa a relatat că un monument dedicat evreilor deportați la Auschwitz și Birkenau, din Bistrița, a fost vandalizat de persoane necunoscute. Mai multe dintre numele înscrise pe monument au fost zgâriate sau vopsite.

În data de 3 martie, Daniel Gheorghe, parlamentar de la Partidul Național Liberal l-a elogiat într-un discurs ținut în fața Parlamentului pe Mircea Vulcănescu. Mircea Vulcănescu a fost criminal de război condamnat, care, conform datelor Institutului Wiesel, în calitate de membru al cabinetului guvernului Ion Antonescu din al Doilea Război Mondial, a susținut politicile antisemite. În ședința Senatului din data de 8 martie, Senatorul Sorin Lavric, din partea Alianței pentru Unirea Românilor, a făcut declarații antisemite, făcând trimitere la o teorie a conspirației, conform căreia evreii ar fi fost cei care au inițiat și promovat comunismul. Declarațiile lui Lavric au venit ca răspuns la faptul că parlamentarul evreu Silviu Vexler a criticat declarațiile mai multor parlamentari, printre care și Lavric, care elogiau criminalii de război din vremea Holocaustului și membrii Mișcării Legionare. Alianța pentru Unirea Românilor a postat alocuțiunea lui Lavric pe pagina sa oficială de Facebook și a descris-o ca parte din lupta pentru istoria țării și sufletul națiunii.

În data de 18 martie, directoarea Teatrului de Stat Evreiesc, Maia Morgenstern, a scris pe rețelele de socializare că, în timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai teatrelor publice și instituțiilor de cultură, unul dintre participanți a folosit cuvinte ofensatoare antisemite. În data de 27 martie, Morgenstern a primit pe e-mail o scrisoare care includea jigniri antisemite și amenințări cu moartea la adresa copiilor săi, precum și amenințări cu incendierea Teatrului Evreiesc de Stat. În data de 29 martie, poliția a anunțat că l-a identificat pe autorul amenințărilor, l-a pus sub supraveghere judiciară și a început urmărirea penală. Într-o declarație adoptată în data de 31 martie, Parlamentul a recunoscut că frecvența incidentelor antisemite este în creștere și a condamnat încercările de elogiere a criminalilor de război din timpul Holocaustului, precum și amenințările primite de Morgenstern.

Conform Institutului Național Pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a continuat numirea de străzi, organizații, școli și biblioteci după persoane condamnate pentru crime de război sau crime împotriva umanității. De exemplu, Radu Gyr a fost un comandant și ideolog antisemit al Mișcării Legionare fasciste, condamnat pentru crime de război. Institutul Wiesel a solicitat schimbarea numelui străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Până în luna octombrie, autoritățile locale nu schimbaseră numele străzii.

Materiale care promovau puncte de vedere antisemite și glorificau Mișcarea Legionară au apărut pe internet. Conform unui studiu dat publicității de Institutul Wiesel în luna aprilie, numeroase articole publicate în mediul virtual susțineau că evreii sau Statul Israel profitau de pe urma crizei sanitare COVID-19 fabricau vaccinuri dăunătoare. Același studiu menționează că mare parte din discursul de incitare la ură, anti-semitic, de pe rețelele de socializare a inclus teorii ale conspirației despre evrei.

TRAFICUL DE PERSOANE

Consultați Raportul cu privire la traficul de persoane, elaborat de Departamentul de Stat, la adresa: www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

PERSOANE CU DIZABILITĂȚI

Legea interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice, senzoriale, intelectuale și mintale. Conform legilor și reglementărilor, clădirile și transportul public trebuie să fie accesibile persoanelor cu dizabilități. Guvernul nu a aplicat legea în întregime, iar discriminarea persoanelor cu dizabilități a fost, în continuare, o problemă. Persoanele cu dizabilități nu au avut acces egal la educație, servicii de sănătate, clădiri publice și transport. Străzile, clădirile și transportul au rămas în mare parte inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități.

Discriminarea în învățământ a copiilor cu dizabilități a fost o problemă răspândită, cauzată de lipsa de pregătire adecvată a cadrelor didactice în privința incluziunii copiilor cu dizabilități și de lipsa investițiilor pentru a face școlile accesibile. Conform datelor oficiale, 40% dintre copiii cu dizabilități fie au fost plasați în școli speciale, fie nu au mers deloc la școală. Conform unui raport întocmit de Banca Mondială și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție, dat publicității în decembrie 2020, numai 21% dintre școlile gimnaziale erau dotate cu rampe de acces corespunzătoare, iar 64% dintre școli aveau nevoie de lifturi pentru a asigura accesul elevilor cu handicap locomotor.

Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la justiție a continuat să fie o problemă. Conform raportului Băncii Mondiale publicat în decembrie 2020, persoanele cu dizabilități au avut de înfruntat numeroase obstacole în sistemul judiciar, printre care clădiri inaccesibile, lipsa de acces la informații și comunicare, prejudecățile angajaților din sistemul judiciar față de ele și taxe și costuri mai ridicate pentru servicii juridice. În 2020, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care permitea punerea sub interdicție, pentru că nu includea măsuri de protecție care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu prevedea posibilitatea de reevaluare periodică și nu făcea distincție între gradele de incapacitate. Persoanele cu dizabilități puse sub interdicție nu aveau dreptul de a fi libere sau de a munci, vota sau a-și da consimțământul pentru procedurile medicale. ONG-ul Centrul pentru Resurse Juridice a semnalat că, în ciuda hotărârii Curții Constituționale, conform datelor disponibile în luna octombrie, nu se interzisese punerea sub interdicție pentru persoanele cu dizabilități.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a identificat o serie de probleme în centrele pentru persoane cu dizabilități sau în secțiile de psihiatrie, inclusiv situații de abuz verbal și fizic împotriva copiilor și adulților, sedare, utilizare excesivă a mijloacelor de constrângere fizică, lipsa igienei, condiții improprii și lipsa unor servicii de îngrijire medicală adecvate. Presa și Centrul pentru Resurse Juridice au semnalat, în data de 1 august, că un angajat al unui centru de stat destinat persoanele cu dizabilități din Călinești, județul Prahova, a adunat aproximativ 30 dintre rezidenți în curtea instituției, pentru a-i disciplina. Apoi, angajatul a lovit de mai multe ori doi dintre rezidenți. În data de 4 august, personalul medical al centrului a chemat ambulanța pentru a duce unul dintre rezidenții agresați la spital. În data de 5 august, rezidentul respectiv a decedat, după ce fusese externat. Centrul pentru Resurse Juridice a investigat incidentul și a descoperit că rezidenții nu aveau acces la mijloace de comunicare pentru a înștiința autoritățile cu privire la pedepsele fizice și abuzurile la care erau supuși. Conform datelor furnizate de centru, între 1 și 4 august, angajații săi nu au adus la cunoștința autorităților episodul violent și nici nu au solicitat examinarea medicală a rezidentului rănit. Autoritățile au arestat suspectul, iar din datele disponibile în luna noiembrie reieșea că urmărirea penală era în curs.

În luna februarie 2020, Centrul pentru Resurse Juridice a făcut publice concluziile unei vizite efectuate la un centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități din orașul Huși, județul Vaslui. Existau suspiciuni rezonabile că rezidenții centrului erau supuși pedepselor fizice și abuzurilor verbale. ONG-ul a mai descoperit și condiții insalubre de trai, suprapopulare și lipsa produselor de igienă de bază. Conform datelor disponibile în luna noiembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși desfășura o anchetă penală pentru lipsire de libertate.

STIGMATIZAREA SOCIALĂ CAUZATĂ DE HIV ȘI SIDA

Discriminarea a afectat accesul persoanelor bolnave de HIV/SIDA la servicii de îngrijire medicală și dentară de rutină, deoarece în unele situații personalul medical a refuzat să trateze pacienți cu HIV/SIDA.

ACTE DE VIOLENȚĂ, INCRIMINARE ȘI ALTE ABUZURI PE CRITERII DE ORIENTARE SEXUALĂ ȘI IDENTITATE DE GEN

ONG-ul ACCEPT, care activează pentru drepturile persoanelor LGBTQI+ a semnalat că din datele disponibile la nivelul lunii octombrie mai mulți polițiști erau urmăriți penal, acuzați că ar fi agresat o femeie transgender. Asociația ACCEPT a atras atenția că în decembrie 2020, mai mulți polițiști ai Inspectoratului de Poliție București au scos cu forța o femeie dintr-un autobuz, în urma unei discuții aprinse pe care aceasta o avusese cu pasagerii care o hărțuiau. Polițiștii au reținut-o, au pus-o la pământ, i-au pus cătușe și au forțat-o să intre în mașina de poliție. Victima a declarat că, pe durata reținerii, polițiștii au făcut remarci transfobe și homofobe, au recurs la violență fizică, au amenințat-o că o internează într-un spital de psihiatrie și au făcut fotografii în timp ce o umileau.

Asociația ACCEPT a semnalat că infracțiunile bazate pe ură nu au fost raportate corespunzător autorităților, iar acestea din urmă nu au dispus începerea urmăririi penale în niciunul dintre cazurile de infracțiune bazată pe ură săvârșite împotriva persoanelor LGBTQI+, raportate din 2006.

Un studiu legat de persoanele LGBTQI+ realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene în 2020 a indicat faptul că în ultimii cinci ani, 15% dintre respondenți au fost supuși unui atac de natură fizică sau sexuală, motivat de orientarea sexuală sau identitatea de gen a victimei. Dintre respondenții care au descris cele mai recente atacuri de natură fizică sau sexuală, numai 4% au raportat incidentele autorităților, din cauza temerii că vor fi discriminați. 28% dintre respondenți au motivat faptul că nu au raportat atacuri de natură fizică sau sexuală pentru că se tem de reacții de homofobie, transfobie sau ambele din partea poliției.

Legea interzice discriminarea pe baza orientării sexuale. ONG-urile au semnalat că discriminarea societății împotriva persoanelor LGBTQI+ a fost un fenomen răspândit, însă foarte puțin raportat. Prevederile legislative care reglementează recunoașterea legală a genului persoanelor transgender sunt vagi și incomplete. În unele cazuri, autoritățile nu au permis schimbarea identității în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex.

În luna ianuarie, CEDO a dat o hotărâre pe o speță care implica două persoane transgender care între 2013 și 2017 au solicitat instanțelor să le recunoască identitatea de gen. CEDO a motivat că faptul că refuzul guvernului de a recunoaște legal schimbarea de gen a reclamanților în absența intervenției chirurgicale de schimbare de sex constituie ingerință nejustificată asupra dreptului lor la respectarea vieții private.

Accesul la servicii psihologice și de sănătate, adecvate, a fost și el limitat, deoarece unii psihologi au refuzat să accepte să trateze pacienții transgender, iar personalul medical i-a discriminat. Persoanele intersex s-au confruntat cu mai multe provocări, inclusiv stigmatizare socială dusă la extrem și neîncredere din partea medicilor, care i-au descurajat să solicite tratament medical. În luna septembrie, primarul Iașiului a încercat să anuleze un marș PRIDE organizat de ONG-urile care activează pentru drepturile persoanelor LGBTQI+ ACCEPT și Rise Out, care au amânat acordarea aprobării finale a evenimentului și au invocat motive religioase și opoziția publicului. În cele din urmă, marșul a avut loc în data de 1 octombrie, așa cum au plănuit organizatorii.

Secțiunea 7. Drepturile angajaților

A. DREPTUL DE ASOCIERE ȘI DREPTUL DE NEGOCIERE COLECTIVĂ

Legislația prevede dreptul angajaților să formeze și să adere la sindicate independente, să negocieze contracte colective și să efectueze greve legale. Sindicatele se pot afilia la federații sindicale regionale, naționale sau din UE, dar se pot afilia la o singură organizație națională. Legea interzice discriminarea antisindicală și permite angajaților concediați pentru activitate sindicală să conteste în instanță concedierea pentru a obține reangajarea. Legea protejează libertatea de asociere și negocierea colectivă, dar sindicatele s-au plâns că a existat o aplicare limitată a legii pentru a asigura protecția împotriva încălcării acestor drepturi.

În general, funcționarii publici au dreptul de a înființa și a adera la sindicate. Angajații Ministerului Apărării Naționale, anumite categorii de angajați civili ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Justiției, judecătorii, procurorii, personalul din serviciile de informații și funcționarii publici de rang înalt, inclusiv președintele, parlamentarii, primarii, premierul, miniștrii, angajații cu activități legate de securitate și președintele Înaltei Curți nu au dreptul să formeze sindicate. Sindicatele s-au plâns cu privire la cerința de a prezenta listele de membri de sindicat cu cererea de înregistrare. Dat fiind că și angajatorii au avut acces la listă, liderii de sindicat s-au temut că acest lucru poate duce la represalii împotriva angajaților care sunt membri de sindicat, în special la concedieri, împiedicând formarea de noi sindicate.

Legislația impune angajatorilor cu peste 21 de angajați să negocieze un contract colectiv de muncă, însă nu oferă nicio bază pentru contracte colective de muncă naționale. Angajatorii care refuză să demareze negocierea unui contract colectiv de muncă pot fi amendați. Legea permite, dar nu impune, contracte colective de muncă pentru grupuri de angajatori sau sectoare de activitate. Legea solicită angajatorilor să se consulte cu sindicatele în privința subiectelor precum concediul fără plată sau reducerea săptămânii de lucru din motive economice.

Sindicatele pot intra în grevă numai dacă angajatorii primesc un preaviz de 48 de ore, iar angajatorii pot contesta dreptul în instanță, suspendând de fapt greva timp de câteva luni. Deși acest lucru nu este obligatoriu, sindicatele și angajatorii pot apela la arbitraj și mediere din partea Oficiului Național de Mediere și Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă al Ministerului Muncii. Sindicatele au criticat Ministerul Muncii pentru că nu a intervenit eficient în cazurile care implicau eforturi de arbitraj și mediere.

Companiile pot solicita daune de la organizatorii grevei dacă instanța o declară ilegală. Legislația permite organizarea de greve doar pentru a proteja interesele economice, sociale și profesionale ale angajaților, nu pentru modificarea sau schimbarea unei legi. Drept urmare, angajații nu pot contesta condițiile de muncă stabilite prin lege, precum salariile funcționarilor publici, ceea ce limitează eficiența sindicatelor în sectorul public.

Sindicatele s-au plâns că cerința legală privind reprezentativitatea, conform căreia dreptul de negociere colectivă și de grevă poate fi revendicat doar de un sindicat care reprezintă 50% plus unu dintre angajații dintr-o companie, este extrem de împovărătoare și limitează dreptul angajaților de a participa la negociere colectivă și de a intra în grevă. În absența acestei majorități clare, un angajator poate alege și numi un reprezentant al angajaților care să negocieze acordul. Unele companii au creat entități juridice separate către care au transferat angajați, împiedicându-le astfel să atingă pragul necesar pentru reprezentare.

Sindicatele s-au plâns de interzicerea generală a implicării sindicale în activități politice, impusă de guvern, menite să împiedice încheierea acordurilor neoficiale de sprijin al partidelor politice, ca urmare a abuzurilor comise în trecut de membri sindicali.

Relatările oficiale ale unor incidente de discriminare antisindicală au rămas la un nivel minim, fiind dificilă demonstrarea legală a faptului că angajatorii i-au concediat pe angajați ca urmare a activităților sindicale ale acestora. Guvernul nu a pus în aplicare eficient legea, cu toate acestea, sancțiunile au fost pe măsura celor date pentru încălcări similare, în cazurile în care legea s-a aplicat cu succes. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) amendează angajatorii pentru discriminare antisindicală, deși nu are puterea să ceară reangajarea sau să impună alte sancțiuni, și de cele mai multe ori angajații trebuie să obțină repunerea în funcție în urma unei decizii judecătorești. Legislația interzice autorităților publice, angajatorilor sau organizațiilor să intervină, să limiteze sau să împiedice sindicatele să se organizeze, să-și dezvolte proceduri interne și să selecteze reprezentanți.

B. INTERZICEREA MUNCII FORȚATE SAU OBLIGATORII

Legea interzice toate formele de muncă forțată sau obligatorie. Cu toate acestea, au existat informații conform cărora astfel de practici au avut loc în continuare, adesea implicând romi, persoane cu dizabilități și copii. Guvernul nu a aplicat legea eficient și a luat măsuri limitate de prevenire a muncii forțate sau obligatorii. Legislația incriminează munca forțată, însă sancțiunile pentru încălcări au fost pe măsura celor aplicabile pentru alte infracțiuni grave, cum ar fi răpirea, însă nu s-au aplicat unitar în toate sectoarele.

Conform Ministerului Afacerilor Interne, 16% dintre victimele traficului de persoane identificate oficial în 2020 au fost exploatate în scop de muncă forțată. În 2019, anchetatorii de la crimă organizată au reținut cinci persoane pentru acuzații de sclavie modernă. Respectivele persoane au fost acuzate că au răpit și reținut mai multe persoane vulnerabile sau cu probleme mintale; victimele au fost puse să presteze activități agricole fără plată, au fost înfometate și forțate să trăiască în anexe de la ferme, inadecvate. Conform datelor disponibile în luna decembrie, cauza este pendinte.

Bărbați, femei și copii au fost traficați în scopuri de muncă în agricultură, construcții, servicii domestice, hoteluri și producție. Rețele organizate, care au implicat adesea membri ai familiilor, au forțat persoane, inclusiv un număr semnificativ de femei și copii de etnie romă să cerșească și să practice furturi mărunte (vezi și Secțiunea 7.c.)

Consultați și Raportul cu privire la traficul de persoane, elaborat de Departamentul de Stat și publicat la: www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

C. INTERZICEREA MUNCII MINORILOR ȘI V RSTA MINIMĂ DE ANGAJARE

Legea interzice toate formele grave de muncă a minorilor. Vârsta minimă de angajare în cazul majorității formelor de muncă este de 16 ani. Minorii pot munci cu consimțământul părinților sau al tutorilor de la vârsta de 15 ani, dacă activitățile respective nu le pun în pericol sănătatea, moralitatea sau siguranța. Legea interzice persoanelor sub 18 ani să muncească în condiții de risc, include o listă cu activități considerate periculoase, dar și sancțiuni pentru cei care încalcă legea. Printre activitățile periculoase pentru copii se numără cele care prezintă un risc crescut de accident sau afectare a sănătății, expunere la riscuri psihologice sau sexuale, ture de noapte, expunere la temperaturi periculoase, precum și cele care necesită folosirea de echipamente periculoase. Părinților ai căror copii desfășoară activități periculoase li se solicită să participe la programe de educație parentală sau de consiliere și pot fi amendați dacă nu fac acest lucru.

Minorii care lucrează au dreptul să-și continue educația, iar legea îi obligă pe angajatori să îi sprijine în această privință. Minorii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani pot lucra cel mult 6 ore pe zi și cel mult 30 de ore pe săptămână, cu condiția ca participarea la cursuri să nu fie afectată. Firmele care impun sarcini ce depășesc abilitățile fizice ale minorilor sau care nu respectă limitările privind programul de lucru în cazul minorilor pot fi amendate. S-a semnalat că mulți minori nu merg la școală dacă lucrează. Minorii au dreptul la trei zile suplimentare de concediu anual.

Legea cere școlilor să informeze imediat serviciile sociale cu privire la copiii care lipsesc de la ore pentru a munci, însă adesea școlile nu au respectat această prevedere. Serviciile sociale au responsabilitatea de a reintegra astfel de copii în sistemul de învățământ.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale poate impune amenzi și poate închide companii pentru exploatare de minori. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPDCA) din cadrul Ministerului Muncii are responsabilitatea de a ancheta sesizările de abuzuri în ce privește munca minorilor, dar aplicarea legilor a fost mai degrabă laxă, în special în zonele rurale, unde există multe gospodării agrare și unde serviciile de asistență socială nu au dispus de personalul și capacitatea necesare pentru a interveni în cazurile de încălcare a legislației referitoare la munca minorilor. ANDPDCA se ocupă de monitorizarea și coordonarea tuturor programelor de prevenire și eliminare a muncii minorilor.

Guvernul nu a aplicat eficient legea. Resursele au fost necorespunzătoare, însă sancțiunile au fost pe măsura celor aplicate pentru infracțiuni grave, cum ar fi răpirea. Eforturile guvernamentale s-au concentrat pe reacția la cazurile semnalate, iar ANDPDCA a alocat resurse limitate programelor de prevenție. Conform ANDPDCA, 220 de copii au fost supuși la muncă forțată în 2020, iar 35 de copii au fost supuși la muncă forțată în perioada ianuarie-martie.

Munca forțată a fost un fenomen mult mai răspândit decât indică statisticile oficiale. Munca minorilor, inclusiv cerșetoria, vânzarea de mărunțișuri pe stradă și spălatul parbrizelor au rămas răspândite în rândul comunităților de romi, în special în zonele urbane. Copii de doar cinci ani efectuau astfel de activități, iar de multe ori, cazurile nu au fost raportate corespunzător, deoarece statisticile oficiale s-au limitat doar la cazurile înregistrate doar odată cu implicarea poliției. Copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas vulnerabili la neglijare și abuz. Pe parcursul anului, Inspecția Muncii a identificat patru angajați care au exploatat sexual minori angajați sezonier în industria de ospitalitate, pe litoralul Mării Negre, cu toate că în presă au existat relatări despre mai multe cazuri, neraportate. Din cele 220 de cazuri de muncă a minorilor instrumentate în 2020, autoritățile au dispus urmărirea penală a presupuși infractori în 13 dosare, în timp ce la finalul anului 2020 ancheta pentru alte 103 dosare era în curs. În perioada ianuarie – martie, s-au anchetat 35 de cazuri de abuzuri legate de munca minorilor; dintre acestea, 3 au fost clasate, 32 erau în curs și nu s-a dispus începerea cercetării penale în niciun dosar nou.

Consultați și Constatările Departamentului Muncii cu privire la cele mai grave forme de muncă a minorilor, disponibile la adresa: www.dol.gov/agencies/ilab/resources/reports/child-labor/findings.

D. DISCRIMINAREA LA ANGAJARE SAU ASUMAREA UNEI OCUPAȚII

Legislația muncii și reglementările din domeniu interzic discriminarea la angajare sau asumarea unei ocupații pe bază de rasă, sex, gen, dizabilitate, limbă, orientare sexuală sau identitate de gen, infectare cu HIV sau alte boli transmisibile, statut social sau de refugiat ori apatrid. Guvernul nu a aplicat eficient aceste legi, mai degrabă reacționând la acuzațiile de discriminare decât implicându-se efectiv în programe de prevenire a discriminării. În general, pedepsele pentru încălcări au fost pe măsura celor aplicate pentru alte tipuri de discriminare, însă insuficiente pentru a descuraja încălcarea legislației.

S-au înregistrat cazuri de discriminare la angajare sau în asumarea unei ocupații, pe bază de gen, dizabilitate și infectare cu HIV. S-au înregistrat, de asemenea, cazuri de discriminare a romilor și muncitorilor migranţi. În ceea ce privește discriminarea la angajare, CNCD a analizat cazuri atât din sectorul de stat, cât și din sectorul privat.
La începutul pandemiei COVID-19, în 2020, mass-media a relatat numeroase cazuri de discriminare a cadrelor medicale de către vecini; medicilor li s-a interzis accesul în magazinele locale. Ca urmare a relatărilor din presă s-a declanșat un val de sprijin public pentru cadrele medicale respective.

Legislația stipulează remunerație egală pentru activități cu aceeași valoare. Conform Eurostat, diferența de plată dintre bărbați și femei în țară era de 3,3% în 2019. Deși legea le acordă angajatelor care se întorc la muncă din concediul de maternitate dreptul de a reveni pe același post sau pe un post similar, femeile însărcinate și femeile aflate la vârsta la care pot avea copii pot fi discriminate pe piața muncii fără să se recunoască acest lucru.

Integrarea sistemică a persoanelor cu dizabilități ca forță de muncă nu a existat, iar publicul larg a continuat să aibă prejudecăți legate de persoanele cu dizabilități. ONG-urile au făcut eforturi active pentru a schimba atitudinea și a sprijini persoanele cu dizabilități să își dezvolte competențele și să desfășoare activitate lucrativă, însă guvernul nu a dispus de programe adecvate de prevenire a discriminării. Legislația impune companiilor sau instituțiilor cu peste 50 de salariați să angajeze persoane cu dizabilități în procent de cel puțin 4% din forța de muncă sau să plătească o amendă pentru nerespectarea legii, lucru pe care majoritatea companiilor aleg să îl facă. În noiembrie 2020, guvernul a restabilit „unitățile protejate”, întreprinderi care angajează cel puțin trei persoane cu dizabilități, care reprezintă cel puțin 30% din întreg personalul și contribuie cu cel puțin 50% din orele lucrate cu normă întreagă, cumulat. Agențiile locale de ocupare a forței de muncă au înregistrat succes limitat în facilitarea angajării persoanelor cu dizabilități.

ONG-urile au raportat că pacienții care suferă de cancer și tuberculoză s-au confruntat cu discriminare la locul de muncă. În 2019, aproape o treime dintre angajații cu cancer au raportat că au amânat informarea angajatorului cu privire la boala lor până după tratament, 17% au raportat o reducere substanțială a îndatoririlor și responsabilităților la întoarcerea la locul de muncă. Legea sprijină pacienții cu tuberculoză prin acordarea de alocații alimentare lunare, concediu medical și sprijin psihologic, dar nu conține măsuri de protecție a pacienților împotriva discriminării la locul de muncă.

E. CONDIȚIILE ACCEPTABILE DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII

Legislația privind salarizarea și programul de lucru: Legislația prevede un salariu minim național, mai mare decât venitul estimat oficial al persoanelor aflate în pragul sărăciei; salariul minim a crescut, ca valoare nominală de circa trei ori din 2012. Conform datelor de la Ministerul Muncii, aproximativ unul din trei angajați a câștigat salariul minim. În ciuda majorărilor salariului minim, 14,9% dintre angajații din România este expus riscului de sărăcie. Pe parcursul anului, instanțele de judecată din țară au dat hotărâri în favoarea angajatelor firmelor de confecții, care au raportat tăieri salariale nejustificate de 50% din salariu, pe durata pandemiei COVID-19. După ce s-a pus presiune publică pentru investigarea acuzațiilor, reprezentanții oficiali au confirmat cazuri de raportare inadecvată a turelor, de prestații sociale obligatorii neplătite, de ore suplimentare lucrate și neplătite, de hărțuire și intimidare a angajatelor.

Legea prevede săptămâna de lucru standard de 40 de ore sau cinci zile. Angajații au dreptul la plată pentru orele suplimentare efectuate la sfârșit de săptămână sau de sărbătorile legale, precum și pentru cele care depășesc cele 40 de ore. Perioada lucrată de un angajat trebuie să nu depășească 48 de ore pe săptămână, în medie, pe o perioadă de referință de patru luni, deși se permit unele excepții pentru anumite sectoare de activitate sau profesii. Legea prevede o perioadă de odihnă de 48 de ore în timpul săptămânii lucrătoare, deși majoritatea angajaților au primit două zile libere pe săptămână. Legislația permite, de asemenea, angajatorilor să scurteze norma de lucru a angajaților dacă activitatea de la locul de muncă scade din motive economice sau tehnice, în paralel cu o reducere corespunzătoare a salariului.

Ca răspuns la restricțiile impuse pe fondul pandemiei COVID-19, guvernul a extins categoriile de beneficiari de șomaj tehnic la liber-profesioniști, juriști și persoane fizice cu venituri generate din drepturi de autor și activități sportive. Guvernul a adoptat un plan de lucru flexibil, inspirat din modelul „Kurzarbeit” al Germaniei, aplicabil, cu scopul de retenție a angajaților pe ștatele de plată, cu contribuția comună a guvernului și a angajatorului. Planul solicita angajatorilor să acopere jumătate din salariul pentru norma întreagă, urmând ca Guvernul României să plătească 75% din diferența dintre salariul brut și salariul de bază plătit angajatului în baza numărului de ore prestate efectiv. Planul „Kurzarbeit” și asistența referitoare la șomaj tehnic au fost prelungite în luna iulie și se preconiza că va rămâne în vigoare pe durata stării de urgență declarate pe durata pandemiei.

Orele suplimentare în exces pot constitui motiv de amendare a angajatorului, în cazul în care lucrătorii depun plângere, însă au fost rare cazurile în care s-a făcut plângere. Orele suplimentare obligatorii sunt interzise prin lege. Începând din cursul anului, legea permite ca una dintre cele două persoane care au în îngrijire copii să primească concediul plătit pe durata perioadei cât școlile sunt închise; venitul este plafonat la maximum 75% din salariu mediu pe economie.

În luna iulie, 13 membri ai sindicatului „Cartel Alfa” au organizat o caravană de protest de la București la Bruxelles, pentru a atrage atenția asupra salariilor mici și a condițiilor precare de lucru din România. Protestul a evidențiat îngrijorările a peste patru milioane de români care își caută de lucru în alte state-membre ale UE, din cauza oportunităților de angajare limitate din România; adesea, aceștia sunt expuși riscului de a fi exploatați prin muncă, ca lucrători migranți.

Ministerul Muncii și al Protecției Sociale, prin Inspecția Muncii, are sarcina de a pune în aplicare legislația cu privire la condițiile de desfășurare a activității, programul de lucru și salariul minim, însă nu a aplicat eficient și consecvent toate aspectele. Sancțiunile pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost pe măsura celor aplicabile altor infracțiuni similare, însă nu au fost aplicate consecvent. Inspectorii de muncă au competența de a face vizite inopinate și de a dispune sancțiuni, însă, numărul de inspectori a fost insuficient pentru a asigura conformitatea în toate sectoarele.

Conform rapoartelor sindicatelor, mulți angajatori au plătit salarii suplimentare la negru pentru a reduce povara fiscală atât pentru angajator, cât și pentru angajat. În plus, Inspecția Muncii a colaborat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru a efectua operațiuni comune de verificare a angajatorilor din domeniile predispuse la muncă neraportată, inclusiv din industria textilă, industria de construcții, securitate, curățenie, de preparare a alimentelor, de transporturi și de depozitare. Aceste anchete s-au concentrat adesea asupra plății incorecte a impozitelor mai degrabă decât asupra drepturilor angajaților.

Guvernul nu a aplicat eficient standardele privind orele suplimentare de muncă. Liderii sindicali s-au plâns că încălcarea regulilor privind orele suplimentare a reprezentat principala problemă cu care s-au confruntat membrii de sindicat, întrucât angajatorii le-au solicitat adesea angajaților să lucreze peste limita maximă legală de ore suplimentare, plata prevăzută prin lege pentru aceste ore nefiind întotdeauna efectuată. Această situație a fost întâlnită cel mai des în industria textilă, în sectorul financiar-bancar și de construcții.

Securitatea și sănătatea în muncă: Standardele de securitate și sănătate în muncă stabilite în principalele ramuri de activitate economică au fost corespunzătoare, însă conformitatea și punerea în aplicare au rămas la un nivel slab. Lucrătorii au dreptul de a ieși din situații pe care le consideră periculoase pentru sănătatea sau securitatea lor, fără a-și pune în pericol statutul de angajat. Inspecția Muncii are competența și în ceea ce privește legislația în materie de sănătate și securitate în muncă; cu toate acestea, inspectorii muncii nu au investigat toate accidentele de muncă. Companiile au investigat incidentele minore, iar inspectorii muncii le-au investigat pe cele mai grave, de obicei, pe cele soldate cu decese sau răniri grave. Dacă situația impune, accidentele de acest tip pot deveni obiectul unei anchete penale. Liderii sindicali au susținut, deseori, că inspectorii de muncă au investigat superficial accidentele de muncă, inclusiv pe cele grave, în urmare cărora s-au produs decese și că în multe dintre cazurile de accidente fatale inspectorii au ajuns la concluzia eronată că victimele fuseseră de vină. În 2019, România a raportat trei decese la fiecare 100.000 de angajați, survenite în urma accidentelor de muncă.

Sectorul construcțiilor, agriculturii, și sectorul micilor producători au fost mai problematice în ceea ce privește raportarea necorespunzătoare legată de forța de muncă și neglijarea standardelor de sănătate și securitate în muncă. Guvernul nu a pus în aplicare eficient legislația în materie de sănătate și securitate în muncă. Sancțiunile aplicate pentru încălcarea acestor legi au fost proporționale cu cele aplicate pentru infracțiuni similare, însă nu au fost aplicate consecvent. În noiembrie 2021, patru persoane au murit la Uzina Mecanică Băbeni, din cauza manipulării necorespunzătoare a produselor explozibile. În august 2021, doi muncitori au decedat și patru au fost răniți, pe un șantier de construcții din centrul Bucureștiului, după ce s-au surpat pereții unui șanț.

În contextul pandemiei COVID-19, s-au acordat sporuri de risc personalului medical care s-a ocupat de îngrijirea pacienților cu COVID-19 și celor implicați în contracararea pandemiei. Momentele în care s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de pacienți COVID-19 în stare critică a pus presiune pe infrastructura spitalelor, în special în secțiile de terapie intensivă. Atât personal medical, cât și pacienți au fost răniți și uciși în timpul mai multor incendii care au izbucnit în spitale, pe parcursul anului.

Munca la negru: Munca la negru a continuat să afecteze angajații din agricultură, sectorul de comerț cu amănuntul, de ospitalitate și de construcții. În 2013, munca nedeclarată reprezenta 18,9% din munca efectuată în sectorul privat. În 2019, 25% dintre români au recunoscut că făcuseră muncă la negru și 44% cunoșteau pe cineva care prestase muncă la negru.

Prevalența salariului minim, deficitul de forță de muncă și scutirile de impozitare a muncii pentru sectoarele vulnerabile au transformat munca la negru într-un fenomen mai puțin atractiv. Drept urmare a emigrării în masă a forței de muncă, atât calificate, cât și necalificate, România se confruntă cu un deficit de forță de muncă. În ultimii zece ani, aproximativ 2,7 milioane de români care au vârsta corespunzătoare încadrării în muncă (20-64 de ani) s-au mutat în alte state membre ale UE, în căutarea unui loc de muncă. În sectorul construcțiilor, salariul minim brut stabilit este mai mare (3.000 de lei sau 728 de dolari) și este scutit de impozitarea pe venit și de plata contribuțiilor obligatorii la pensie.

Legislația conține prevederi legate de munca temporară și sezonieră și stabilește sancțiuni pentru munca la negru. Conform reglementărilor UE, durata maximă a unui contract pe durată determinată este de 36 de luni. Lucrătorilor care au prestat muncă la negru nu li s-au aplicat prevederile legale cu privire la salarizare, program de lucru, sănătate și securitate în muncă și inspecții.

de U.S. Mission Romania | 13 mai, 2022 | Categorii: Politici, Rapoarte | Tags: 2021, Respectarea drepturilor omului, România

Ziua Naţională a României

Raportul privind traficul de persoane (2022)