REZUMAT

România este republică constituțională cu un sistem parlamentar democratic și multipartit. Parlamentul bicameral este constituit din Senat și Camera Deputaților, iar reprezentanții din ambele camere sunt aleși prin vot popular. Observatorii au considerat alegerile prezidențiale din 2019 și alegerile parlamentare organizate în luna decembrie a anului 2020 în general libere și corecte.

Ministerul Afacerilor Interne răspunde de Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă și Direcția Generală Anticorupție. Direcția Generală de Protecție Internă răspunde pentru activități de colectare de informații, contrainformații și de prevenire și contracarare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează operațiunile Ministerului Afacerilor Interne. Direcția raportează Ministrului Afacerilor Interne. Serviciul Român de Informații (SRI), agenția de securitate națională, investighează actele de terorism și amenințările la adresa securității naționale. Serviciul raportează Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Autoritățile civile au menținut eficient controlul asupra SRI și a agențiilor de securitate subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Au existat relatări credibile despre faptul că membrii forțelor de securitate au comis abuzuri.

Principalele probleme legate de respectarea drepturilor omului au inclus relatări credibile despre: cazuri de tratamente crude, inumane sau degradante aplicate de guvern; corupție endemică, gravă, în rândul oficialităților; lipsa anchetării și a tragerii la răspundere pentru săvârșirea actelor de violență pe criterii de gen, inclusiv, dar fără a se limita la violență domestică, sexuală și acte de violență împotriva partenerului intim și comiterea de abuzuri la adresa persoanelor cu dizabilități instituționalizate.

Guvernul a luat măsuri pentru identificarea, urmărirea penală și pedepsirea oficialităților care au comis abuzuri, însă autoritățile nu au avut mecanisme eficiente de a face acest lucru și au tergiversat procesele care au implicat acuzații de abuzuri ale poliției și corupție. Drept urmare, multe dintre dosare s-au încheiat cu achitări. Impunitatea celor care încalcă drepturile omului a rămas o problemă.

Secțiunea 1. Respectarea integrității persoanei

A. PRIVARE ARBITRARĂ DE VIAȚĂ ȘI ALTE CAZURI DE OMOR ILEGAL SAU MOTIVAT POLITIC

În cursul anului, nu s-au semnalat cazuri în care autoritățile sau agenții acestora au comis omoruri ilegale. În aprilie 2021, în oraşul Pitești, mai mulţi agenți de poliție au încercat să imobilizeze un bărbat de 63 de ani, implicat într-un conflict cu forțele de securitate după ce fusese evacuat de pe o terasă în flăcări. Filmările incidentului de pe camerele de supraveghere au arătat că, aparent, polițiștii l-au trântit pe bărbat la pământ, cu brutalitate. Presa a relatat că imediat bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Reprezentantul serviciului de medicină legală din Pitești a declarat presei că moartea a fost cauzată de asfixiere mecanică. În aprilie 2021, doi polițiști şi un jandarm au fost arestați pentru rolul pe care l-au avut în acest incident. La finalul anului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București îi ancheta penal pe cei trei suspecţi pentru ucidere din culpă și conduită abuzivă.

Nu există o agenție cu competența specifică de a investiga dacă omorurile săvârșite de polițiști au fost justificate. Parchetele sunt competente să efectueze anchetarea și urmărirea penală a agenților de poliție care săvârșesc omoruri, iar parchetele militare au competența de a efectua anchetarea și urmărirea penală a membrilor Jandarmeriei care comit omoruri.

În august, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o hotărâre cu privire la uciderea ilegală a lui Sorin Pârvu de către poliție în 2009. Potrivit Curții, autoritățile de aplicare a legii au efectuat o anchetă ineficientă cu privire la decesul victimei. Ancheta a durat din 2009 până în 2021, cu numeroase întârzieri cauzate de omisiunile din anchetă, care s-au încheiat cu renunțarea de către procurori la acuzațiile împotriva polițistului. Curtea a dispus ca guvernul să plătească despăgubiri familiei victimei și a solicitat adoptarea unor măsuri generale menite să prevină folosirea nejustificată a forței potențial letale în timpul operațiunilor și să garanteze investigații și proceduri penale eficiente ale unor viitoare astfel de incidente.

Procesul foștilor ofițeri de Securitate din perioada comunistă Marin Pârvulescu, Vasile Hodiş și Tudor Postelnicu era pendinte la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cei trei oficiali sunt acuzați de comiterea de crime împotriva umanității în 1985 când, conform procurorilor, s-ar fi făcut răspunzători pentru arestarea și uciderea în bătaie a disidentului Gheorghe Ursu. În 2019, Curtea de Apel București a emis o hotărâre nedefinitivă prin care i-a achitat pe Pârvulescu și Hodiş, însă fiul lui Gheorghe Ursu a contestat decizia.

În luna iulie, procurorii militari au depus din nou un rechizitoriu împotriva fostului președinte Ion Iliescu și a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu pentru crime împotriva umanității, comise în timpul Revoluției române din 1989. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins anterior rechizitoriul și a returnat dosarul la Parchetul Militar în 2021, deoarece includea mai multe nereguli. Dosarul era pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la sfârșitul anului.

O altă anchetă a fostului președinte Iliescu, a fostului premier Petre Roman, a fostului vicepremier Voican Voiculescu și a fostului director al Serviciului de Informații Virgil Magureanu, pentru crime împotriva umanității comise în timpul „mineriadei” din 1990 era în desfășurare la sfârșitul anului. Inculpații erau acuzați că au adus mii de mineri la București pentru a ataca manifestanții care se opuneau guvernării lui Iliescu. Potrivit cifrelor oficiale, violențele s-au soldat cu sute de răniți, arestări ilegale și patru morți. Estimările mass-mediei privind numărul de răniți și decese au fost mult mai mari.

B. DISPARIȚII

Nu s-au semnalat cazuri de dispariții de către sau în numele autorităților guvernamentale.

C. TORTURA ȘI ALTE TRATAMENTE SAU PEDEPSE CRUDE, INUMANE SAU DEGRADANTE

Constituția și legislația interzic astfel de practici; totuși, organizații neguvernamentale (ONG-uri) și mass-media au semnalat cazuri în care polițiști și jandarmi au maltratat și au comis abuzuri asupra romilor, solicitanților de azil, minorilor și a altor categorii de persoane, în principal prin uz excesiv de forță, inclusiv bătăi.

Un raport al Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei semnala mai multe acuzații de rele tratamente fizice aplicate de polițiști, constând în principal palme, pumni, lovituri cu piciorul și cu bastonul şi încătuşări excesiv de strânse ale suspecţilor, fie la momentul arestării, fie al interogării la secție.

În august 2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus sub acuzare șapte polițiști pentru tortură, privare de libertate, purtare abuzivă și fals. Cei șapte polițiști, împreună cu alți doi, fuseseră reținuți inițial pe 5 martie 2021. În septembrie 2020, polițiștii au reţinut și au comis abuzuri față de doi bărbați care le reproșaseră că nu poartă măști de protecție pe față. Se pare că polițiștii au pus cătușe unuia dintre cei doi bărbați, l-au dus pe un câmp la marginea Bucureștiului, l-au bătut timp de 30 de minute și l-au supus tratamentelor degradante. Polițiștii au pus cătușe și celuilalt bărbat, l-au transportat într-una dintre zonele periculoase ale Bucureștiului și l-au abandonat pe o alee neluminată. În luna septembrie a început procesul împotriva poliţiştilor. Cazul se afla pedinte la Tribunalul Bucureşti la sfârşitul anului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a continuat anchetarea unui polițist pentru purtare abuzivă. În aprilie 2020, în presă a circulat o filmare care îi prezenta pe șeful poliției orașului Bolintin Vale din județul Giurgiu și pe unul dintre subordonații săi bătând mai mulți etnici romi încătușați și imobilizați la pământ și abuzându-i verbal pentru că vorbeau în limba rromani. În 2020, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că l-a concediat pe șeful poliției și că a dispus anchetarea incidentului. Cazul era în desfăşurare la sfârşitul anului.

Raportul CPT din luna aprilie semnala cazuri de tortură a deţinuţilor. Raportul menţiona existenţa „unui număr semnificativ de acuzații de rele tratamente fizice aplicate de personalul penitenciarului deținuților”, în special în penitenciarul din Giurgiu, dar şi la penitenciarul din Craiova şi, într-o măsură mai mică la penitenciarele de la Mărgineni și Galați.

În Raportul CPT din 2019 s-au subliniat „numeroase și repetate acuzații detaliate” de abuzuri împotriva deținuților, din partea „grupurilor de intervenție mascată” – formate din paznici ai închisorii care poartă echipament de protecție corporală, cagule, căști, bastoane – despre care Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a scris că „sunt menite să intimideze prizonierii”.

Delegația a primit acuzații credibile că personalul Penitenciarului Giurgiu ar fi supus mai mulţi deținuți la lovituri repetate la tălpile picioarelor ca formă de pedeapsă, metodă de tortură cunoscută sub numele de falaka. CPT și-a exprimat îngrijorarea şi cu privire la faptul că rănirile nu au fost înregistrate şi raportate personalului medical, iar acuzațiile de rele tratamente nu au fost anchetate eficient. Raportul CPT sublinia că unii paznici ai închisorii purtau echipament de protecție corporală, cagule, căști, bastoane şi mănuşi „menite să intimideze deţinuţii şi carele ofereau abuzatorilor un oarecare sentiment de impunitate”.

Pe parcursul anului, autoritățile au continuat să ancheteze două acuzații de exploatare sexuală și abuz împotriva personalului român de menținere a păcii, raportate inițial în 2017. Cazurile implicau observatori militari dislocați în Republica Democratică Congo ca parte a Misiunii O.N.U. de Stabilizare. Unul dintre cazuri a implicat acuzații de abuz sexual (viol) asupra unui minor. Celălalt caz viza acuzația de exploatare sexuală (întreținerea de relații sexuale în schimbul unor bunuri sau beneficii). Ambele persoane au fost repatriate de către Organizația Națiunilor Unite.

Impunitatea a constituit o problemă în ceea ce privește forțele de securitate, în special în rândurile cadrelor din poliție și jandarmerie. Adesea, ofițerii de poliție au fost exonerați în cazurile în care au fost acuzați de administrarea bătăii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante. Procurorii sunt cei care răspund de anchetarea abuzurilor. Direcția Control Intern a Poliției Române are competența de a efectua, sub supravegherea procurorilor, cercetarea penală a abuzurilor săvârșite de cadre din poliție, precum și cercetarea administrativă internă. Guvernul a luat măsuri în vederea stimulării respectării drepturilor omului de către forțele de securitate. De exemplu, cadrele din poliție și din jandarmerie au fost instruite pe o gamă variată de teme care țin de drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen, abuzurile comise împotriva minorilor, prevenirea torturii, a violenței pe criterii de gen și a discriminării; academiile de poliție au alocat, la admitere, un număr de locuri rezervat exclusiv etnicilor romi; şcolile, academiile de poliție şi școlile de jandarmi au asigurat elevilor, studenților, subofițerilor și ofițerilor cursuri despre rasism, discriminare și diversitate.

Condițiile din închisori și centrele de detenție

Condițiile din închisori au continuat să fie dure, iar centrele de detenţie au rămas arhipline și sub standardele internaționale. Abuzurile asupra deținuților, comise de către autorități sau alți deținuți au fost în continuare o problemă, conform relatărilor.

Condiții fizice abuzive: Conform statisticilor oficiale, suprapopularea a reprezentat o problemă, în special în acele penitenciare în care nu s-a respectat suprafața standard de 4 m² per deținut, stabilită de Consiliul Europei. În Raportul CPT din luna aprilie se menționa că „suprapopularea închisorilor a rămas o problemă gravă, penitenciarele funcţionând la 127% din capacitatea oficială. Anumite penitenciare vizitate precum cele din Craiova şi Mărgineni funcţionau la peste 150% capacitate. Aceste niveluri de suprapopulare au scăzut calitatea generală a vieţii în detenţie şi au subminat eforturile de reintegrare.”

Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu au fost închiși laolaltă bărbații și femeile, deținuții minori și cei adulți, și persoanele aflate în arest preventiv și cele condamnate.

Conform datelor furnizate de presă, ONG-uri și Avocatul Poporului, deținuții au agresat și abuzat constant alți deținuți și, în general, cu impunitate. Raportul CPT a menționat că situaţiile de violență între deținuți „au rămas un motiv de îngrijorare, în special la penitenciarele din Giurgiu şi Galaţi”, adăugând că personalul din mai multe penitenciare adesea nu a intervenit, nu a prevenit și nici nu a descurajat actele de violență între deținuți.

Condițiile fizice au rămas în general precare în sistemul penitenciar, iar observatorii au constatat cheltuieli insuficiente pentru reparații și modernizare. Raportul CPT menționa: „Condițiile materiale din toate închisorile vizitate au fost în general precare, cu celulele dărăpănate și lipsite de echipamente (spațiu de depozitare, mese și scaune), iar saltelele și lenjeria de pat erau uzate și infestate cu ploșnițe și gândaci. S-au primit multe plângeri cu privire la accesul foarte limitat la apă caldă și la încălzirea insuficientă în celule în timpul iernii. Multe celule erau foarte supraaglomerate, în special la penitenciarele din Craiova și Mărgineni, deținuților oferindu-li-se doar doi metri pătrați de spațiu de locuit de persoană. Instalațiile sanitare erau adesea într-o stare proastă, iar persoanelor deținute nu li se furnizează cantități adecvate de detergent și produse de igienă.” Raportul a menţionat că în unele penitenciare, conducerea a ținut deţinuţii închiși în celulele lor pentru perioade lungi de timp, fără posibilitatea de a face exerciţii fizice sau mișcare.

Conform Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unele spații destinate arestului preventiv oferă condiții necorespunzătoare, în special igienă precară. În multe cazuri, acestea erau plasate în subsolul clădirilor, fără lumină naturală și instalații sanitare adecvate.

Mai multe închisori au oferit îngrijire medicală insuficientă, iar deținuții s-au plâns că mâncarea este de proastă calitate și, în unele cazuri, în cantitate insuficientă. În unele închisori, nu a existat ventilație corespunzătoare. Conform APADOR-CH, deținuții nu au avut acces la consiliere adecvată și multe posturi de psihologi și asistenți sociali au rămas neocupate. Persoanele cu tulburări psihice nu au beneficiat de suficientă îngrijire și au fost frecvent izolate de alți deținuți. Potrivit CPT, „situația de la penitenciarele din Craiova și Mărgineni a fost deosebit de dăunătoare pentru persoanele care sufereau de o boală psihică din cauza lipsei serviciilor psihiatrice și a condiţiilor inospitaliere.”

Administrație: Deținuții au posibilitatea de a înainta sesizări instituțiilor din domeniul aplicării legii și judecătorilor. Autoritățile independente nu au anchetat întotdeauna acuzațiile credibile de condiții inumane. Autoritățile le-au permis deținuților și persoanelor reținute să primească vizitatori sau să practice obiceiuri religioase.

Monitorizarea independentă: Guvernul a permis efectuarea de vizite de monitorizare de către observatori independenți pe probleme de drepturile omului, astfel de vizite având loc în decursul anului. Avocatul Poporului a vizitat de asemenea închisori ca parte a exercitării răspunderii sale de a monitoriza spațiile de detenție.

D. ARESTUL SAU DETENȚIA ARBITRAR(Ă)

Constituția și legislația interzic arestul și detenția arbitrare şi prevăd dreptul oricărei persoane de a contesta în instanţă legalitatea detenției. Guvernul a respectat, în general, aceste cerințe.

Procedurile de arestare și tratamentul deținuților

Prin lege, doar judecătorii pot emite mandate de arestare și percheziție, iar guvernul a respectat în general această prevedere în practică. Autoritățile au obligația, la momentul arestării, să îi informeze pe cei reținuți ce acuzații li se aduc și ce drepturi legale au, inclusiv că au dreptul de a nu spune nimic și că au dreptul la un avocat. Poliția trebuie să le explice celor reținuți ce drepturi au într-o limbă pe care aceștia o înțeleg, înainte de le lua o declarație și trebuie să aducă persoanele reținute în fața unei instanțe în termen de 24 de ore de la arestare. Deși, în general, autoritățile au respectat aceste prevederi în practică, aceste drepturi nu au fost întotdeauna respectate. În așteptarea procesului, dacă presupusul autor al infracțiunii nu prezintă niciun pericol pentru desfășurarea procesului, nu există îngrijorări că ar putea fugi sau comite o altă infracțiune și dosarul nu prezintă o „suspiciune rezonabilă” că persoana a comis infracțiunea, presupusul autor rămâne în libertate pe perioada desfășurării anchetei. În funcție de circumstanțele din dosar, legea permite arest la domiciliu și anchetă sub supraveghere judiciară, ceea ce înseamnă că acuzatul trebuie să păstreze regulat contactul cu instituțiile de aplicare a legii. Există, de asemenea, un sistem de eliberare pe cauțiune dar a fost rar folosit în practică.

Deținuții au dreptul la asistență juridică și, în cele mai multe cazuri, aceștia au avut acces rapid la asistență juridică oferită de un avocat ales de ei. Autoritățile au furnizat deținuților cu o situație materială precară asistență juridică din oficiu. Ofițerul de poliție are de asemenea responsabilitatea de a-l contacta pe avocatul persoanei reținute sau baroul local pentru a solicita un avocat. Persoana reținută are dreptul la o întâlnire privată cu avocatul înainte de prima audiere. Cu toate acestea, au existat penitenciare și unități cu regim de arest preventiv, unde deținuții nu au avut posibilitatea de a purta conversații confidențiale cu membrii familiei sau cu avocații. Avocatul poate fi prezent în timpul audierii sau al interogatoriului.

Legea permite poliției să conducă la secție, fără mandat de arestare, orice persoană care pune în pericol alte persoane sau liniștea publică. Ca urmare a intrării în vigoare a unor amendamente în luna mai, prevederea care impunea poliţiei obligaţia de a elibera persoanele reţinute „imediat” a fost înlocuită cu o prevedere care impune obligația de a elibera persoana după opt până la 12 ore. APADOR-CH a considerat binevenite aceste amendamente, susținând că versiunea anterioară lăsa loc pentru abuzuri prin caracterul echivoc al exprimării „imediat”.

E. LIPSA UNUI PROCES PUBLIC ECHITABIL

Constituția şi legislaţia prevăd un sistem judiciar independent, deși în practică, guvernul nu a respectat întrutotul independența și imparțialitatea sistemului judiciar. Conform Constituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este organul de administrare judiciară a țării și are menirea de a asigura independența și imparțialitatea sistemului judiciar.

Au existat cazuri în care independența judecătorilor și a procurorilor a fost compromisă de entități controlate politic, cu prerogative de a disciplina sau sancționa judecătorii și procurorii pentru deciziile luate sau presupuse înclinaţii politice. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), înființată în 2018, a fost desfiinţată de către guvern în luna martie, ca urmare a presiunilor internaţionale şi a plângerilor societăţii civile. În cursul anului, organul de anchetă al Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, a fost acuzat că s-a prevalat de autoritatea de care dispune pentru a intimida judecătorii care au vorbit de rău Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. În paralel, CSM a continuat să pledeze pentru reforma justiţiei şi a fost activ în procesul de elaborare a celor trei noi „legi ale justiţiei”, promulgate de către preşedinte în luna noiembrie. În iunie 2021, Inspecția Judiciară a deschis o anchetă împotriva unui judecător din Pitești care a dat o hotărâre prin care constata că existența SIIJ este ilegală, în temeiul unei hotărâri din mai 2021 a Curţiii Europene de Justiţie (CEJ). Cazul împotriva judecătorului a fost respins în luna aprilie.

În decembrie 2021, CSM l-a suspendat pe judecătorul pro-reformă Cristi Danileț pentru „comportament neadecvat pe rețelele de socializare”, după ce a postat videoclipuri pe TikTok în care exersa arte marțiale și tăia gardul viu din curte – pe care Consiliul le-a considerat deplasate. Societatea civilă și formatorii de opinie au susținut că Danileț a fost suspendat pentru că a criticat fervent schimbările controversate, care înlesneau corupția, aduse legilor justiției pe vremea mandatului anterior al guvernului condus de Partidul Social Democrat. Pe parcursul anului, CSM l-a exclus din profesie de două ori, în mai și în iulie. El a contestat toate cele trei decizii la Înalta Curte, dar interdicţia de a practica avocatura a rămas în vigoare și el nu va fi remunerat până la soluționarea cazurilor împotriva lui. În decembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat prima decizie a CSM de excludere a lui Danilet și a înlocuit-o cu un avertisment. Potrivit Raportului anual al UE privind statul de drept, publicat în iulie, prevederile legale privind sancțiunile disciplinare și punerea lor în aplicare au continuat să ridice îngrijorări cu privire la independența justiției. Competențele extinse și lipsa de responsabilitate a şefului Inspecţiei Judiciare au rămas un motiv de îngrijorare.

Procedurile de judecată

Constituția și legislația prevăd dreptul la un proces echitabil și public, iar sistemul judiciar independent a aplicat acest drept în general. Procesele trebuie să se desfășoare cu celeritate, însă în multe cazuri au apărut întârzieri cauzate de numărul mare de dosare și de inconsecvențele procedurale, precum și de insuficiența personalului, lipsa spațiului fizic și a tehnologiei necesare pentru a permite sistemului judiciar să acționeze rapid și eficient.

Prizonierii și deținuții politici

Nu au existat informații referitoare la existența prizonierilor sau a deținuților politici.

Proceduri și remedii juridice civile

Persoanele fizice și juridice pot solicita reparații administrative și judiciare pentru încălcarea drepturilor omului de către instituțiile guvernamentale. Reclamanții pot contesta la CEDO hotărâri judecătorești nefavorabile privind încălcări ale drepturilor omului de către stat, după epuizarea tuturor soluțiilor de apel în instanțele din țară. Conform datelor furnizate de coaliția de organizații ale societății civile „European Implementation Network”, până în decembrie, guvernul nu pusese în aplicare întrutotul 106 hotărâri CEDO cu privire la probleme semnificative sau sistemice care țin de respectarea drepturilor omului.

Confiscarea și retrocedarea proprietăților

Conform Autorității Naționale pentru Retrocedarea Proprietăților, comunitatea evreiască este îndreptățită să primească despăgubiri pentru clădirile și terenurile care au aparținut cultului iudaic sau entităților juridice ale comunității evreiești și au fost confiscate între 6 septembrie 1940 și 22 decembrie 1989. Persoanele fizice au dreptul la despăgubiri doar pentru proprietățile imobiliare confiscate între 1945 și 1989. Statul dispune de legi și mecanisme dedicate solicitărilor de retrocedare a proprietăților confiscate în perioada Holocaustului.

Legea referitoare la retrocedarea proprietăților confiscate de fostele regimuri comunist și fascist include un sistem bazat pe „puncte” pentru acordarea de despăgubiri solicitanților în cazul cărora retrocedarea proprietății inițiale nu este posibilă. Solicitanții pot folosi punctele la licitațiile pentru proprietăți de stat sau le pot transforma în bani. Autoritățile locale au blocat retrocedările de terenuri prin neefectuarea unei inventarieri a acestora, stipulate în lege. În luna aprilie, Asociația pentru Proprietate Privată a declarat că inventarul nu a fost finalizat. Guvernul a prelungit de două ori termenul limită de finalizare a inventarierii, în 2013 și în 2014.

Au existat numeroase dispute asupra bisericilor și proprietăților pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a retrocedat Bisericii Greco-Catolice, în ciuda hotărârilor judecătorești în acest sens. Guvernul nu a luat măsuri concrete pentru a retroceda bisericile greco-catolice confiscate de conducerea comunistă după Al Doilea Război Mondial. Au existat în continuare mari întârzieri în procesarea cererilor legate de proprietățile aparținând comunităților minorităților naționale. Conform legii, există prezumția transferului abuziv care se aplică retrocedării proprietăților private, dar nu și proprietăților aparținând comunităților sau cultelor. În multe cazuri, documentele care atestau transferul abuziv al acestor proprietăți către stat nu mai existau. Minoritățile religioase și naționale nu au dreptul de a primi despăgubiri pentru clădirile naționalizate care au fost demolate.

Asociațiile foștilor proprietari au declarat că sistemul de despăgubire bazat pe puncte este ineficient și au criticat legea retrocedării pentru incapacitatea de soluționare corectă a cazurilor, precum și pentru întârzierile mari și corupție. Deși ritmul de soluționare la nivel administrativ a cazurilor de retrocedare a crescut, numărul de proprietăți retrocedate care implicau biserici sau minoritățile naționale a fost disproporționat de scăzut. Numărul de cazuri soluționate în fiecare an a rămas relativ constant în ultimii trei ani (1.300 în medie), însă numărul deciziilor favorabile a rămas extrem de redus. Comunitățile religioase care au contestat aceste decizii au trebuit să apeleze în continuare la instanțe, și să suporte costuri suplimentare. În luna septembrie, se aștepta soluționarea a 3.070 de cereri de retrocedare depuse de culte.

Conform susținătorilor comunității evreiești, dispariția unor întregi depozite de documente, combinată cu accesul limitat la alte arhive, a împiedicat comunitatea evreiască să depună anumite solicitări înainte de termenul legal. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins în cursul procedurii sale administrative majoritatea solicitărilor de retrocedare privind foste proprietăți comunitare evreiești. Fundația „Caritatea”, înființată de către Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor cu scopul de a formula solicitările de retrocedare a bunurilor imobiliare comunitare, a atacat în instanță aceste hotărâri nefavorabile ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor a semnalat de asemenea că retrocedarea proprietăților evreiești private în cazul cărora nu există moștenitori nu s-a realizat și că nu se fac suficiente cercetări referitoare la proprietățile care au aparținut evreilor victime ale Holocaustului.

Raportul Departamentului de Stat către Congresul American cu privire la Legea referitoare la asigurarea dreptății pentru supraviețuitorii care nu au primit despăgubiri (Justice for Uncompensated Survivors Today/JUST Act) a fost dat publicității la data de 29 iulie 2020 și poate fi consultat pe pagina de internet a Departamentului de Stat.

F. AMESTECUL ARBITRAR SAU ILEGAL ÎN VIAȚA PRIVATĂ, FAMILIE, LOCUINȚĂ SAU CORESPONDENȚĂ

Constituția și legislația interzic astfel de acțiuni şi nu s-au raportat cazuri de încălcare a acestor interdicţii de către autorităţi.

A. LIBERTATEA DE EXPRIMARE, INCLUSIV LIBERTATEA PRESEI ȘI A ALTOR CANALE MEDIA

Constituția asigură libertatea de exprimare, inclusiv a membrilor presei și a altor canale media, iar guvernul a respectat parțial acest drept. Organizații de presă independente au constatat politizarea excesivă a presei, mecanisme de finanțare corupte și politici editoriale subordonate intereselor partidelor politice și ale proprietarilor.

Reporterii și reprezentanții societății civile au declarat că libertatea lor de exprimare a fost limitată și de accesul restricționat la informațiile de interes public emise de guvern și de instituțiile publice, inclusiv cheltuielile, contractele sau ofertele care implică fonduri publice, precum și la dosarele academice ale demnitarilor și arhivele de date legate de pandemie. Reporterii și ONG-urile au fost adesea nevoiți să dea în judecată ministerele, agențiile sau entitățile locale controlate de stat pentru a obține acces la informații publice. Unii reporteri din ţară au continuat să fie hărţuiţi, acţionaţi în instanţă sau ameninţaţi de către autorităţile pe care le-au achetat sau de către terţi.

Libertatea de exprimare: Legea interzice negarea Holocaustului și promovarea sau utilizarea de simboluri fasciste, rasiste și xenofobe sau simboluri asociate cu Mișcarea Legionară, o mișcare naționalistă, extremistă, antisemită din perioada interbelică.

Violență și hărțuire: În ianuarie, zeci de reporteri și ONG-uri au acuzat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) de abuzuri și de luare de măsuri disproporționate împotriva reporterului Alin Cristea de la publicaţia online DeBraila.ro. Pe 6 ianuarie, DIICOT a început o anchetă penală în cazul lui Cristea și a DeBraila.ro, a percheziționat redacția și locuința reporterului și i-a confiscat dispozitivele de comunicare pentru că ar fi „distribuit pornografie infantilă”. Ancheta ar fi fost legată de articolul lui Cristea din decembrie 2021 privind abuzul asupra minorilor, care includea un videoclip neclar în care un adult lovea și umilea un minor. Reporterul a declarat că articolul său nu a încălcat nicio lege sau reguli existente pentru protecția minorilor și că a anunțat poliția cu opt zile înainte de lansarea videoclipului, așa cum prevede legea. Cristea semnalase anterior că un procuror DIICOT făcuse presiuni asupra sa să nu publice articole critice despre şeful poliţiei judeţului Brăila. Pe 29 noiembrie, printr-o decizie definitivă, Tribunalul Brăila a respins acuzaţiile DIICOT ca neîntemeiate și a hotărât că reporterul și publicaţia nu au încălcat legea.

Jurnalista de investigație Emilia Sercan a relatat că a fost supusă amenințărilor și hărțuirii după ce a publicat un articol în care se susținea că premierul Nicolae Ciucă şi-a plagiat teza de doctorat. În februarie, ea a primit mai multe amenințări, iar fotografiile sale personale au apărut pe mai multe site-uri web, inclusiv pe site-uri pornografice. Pe 17 februarie, ea a depus o plângere la poliție cu privire la fotografiile divulgate și a susținut că a fost hărțuită ca formă de represalii. Pe 18 februarie, dovezile pe care le-a furnizat poliției au fost difuzate online și repostate pe zeci de site-uri web. Până la sfârșitul anului, Sercan a depus 10 plângeri, inclusiv cele împotriva ministrului de Interne Lucian Bode, cu privire la amenințări, probele divulgate și presupusa campanie de defăimare împotriva ei. Până la sfârșitul anului, procurorii nu au informat-o pe reporteră despre vreun progres în cazul ei, în ciuda recunoașterii publice, pe 12 iulie, de către fostul deputat al Partidului Social Democrat, Cristian Rizea, că el a divulgat fotografiile online. Conform rezultatelor unei analize publicate pe 11 iulie, de fundația suedeză de media Qurium, Rizea a răspândit campania de compromitere online împotriva Emiliei Şercan cu ajutorul unor instituții de presă controlate de oamenii de afaceri Maricel Păcuraru și Sorin Cosmin Păcuraru. Pe 14 aprilie, entităţile internaționale și locale de monitorizare a libertății presei, inclusiv Reporteri fără Frontiere și Comitetul pentru Protecția Jurnaliştilor, au publicat o scrisoare comună prin care îndeamnă autoritățile să investigheze amenințările și hărțuirea.

Într-un caz separat, pe 22 iulie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o hotărâre definitivă împotriva lui Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliţie, şi a adjunctului său, Mihail Marcoci, pentru incitarea unui polițist să o șantajeze și să o amenințe cu moartea pe Emilia Şercan, ca urmare a publicării mai multor articole, inclusiv unul în 2019, despre Iacob, în care Şercan dezvăluia existenţa corupţiei la nivel înalt în Academia de Poliţie şi emiterea de doctorate false. Iacob și Marcoci au fost condamnaţi la 120 de ore de muncă în folosul comunității, și plata a 80.000 lei (17.215$) sub formă de despăgubire a victimei.

Pe 17 martie, căpitanul Gabriel Cristian Alexandru de la Universitatea Națională de Apărare ar fi sunat-o și amenințat-o pe soția redactorului-șef al G4Media.ro, Cristian Pantazi, pentru a face presiuni asupra acestuia ca să nu publice un articol despre un lector de la Universitatea Națională de Apărare care răspândeşte teorii ale conspirației și propagandă împotriva Ucrainei și a președintelui acesteia. În timpul conversației telefonice cu soția lui Pantazi, Alexandru s-ar fi referit la o știre despre o persoană din Rusia care avea opinii anti-Putin și a fost găsită mai târziu moartă, într-o valiză. Pe 23 iunie, Universitatea de Apărare a confirmat că a fost deschisă o anchetă în acest caz. Nicio actualizare suplimentară nu era disponibilă la sfârșitul anului.

Cenzura sau restricţii de conţinut impuse membrilor presei sau a altor canale de comunicare, inclusiv presă online: Potrivit Radio Europa Liberă, în primele șapte luni ale anului, cele două principale partide politice de la guvernare, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, au cheltuit împreună peste 10 milioane de euro (10,7 milioane de dolari) pe contracte cu anumite instituții de presă care au publicat în principal materiale pro-guvern și au evitat subiecte de interes public care ar fi stânjenit guvernul. În majoritatea cazurilor, materialele nu au menţionat că reprezintă publicitate politică. Mass-media independentă a raportat că astfel de practici au fost utilizate în timpul anului, precum și în 2021 și că guvernul ar fi cheltuit peste 12 milioane EUR (12,84 milioane de dolari) pentru cheltuieli de presă nedezvăluite pe parcursul întregului an 2021. Reporterii independenți și ONG-urile media au susținut că finanțarea a dus la cenzură guvernamentală și autocenzură și a avut ca efect oprirea criticilor mass-media, dezinformarea publicului și afectarea gravă a pieței media prin concurență neloială.

În iunie, postul privat de televiziune Digi24 l-a concediat pe popularul analist Cristian Tudor Popescu, după ce a criticat politicienii de la guvernare din cauza unor proiecte de noi legi privind securitatea națională dezvăluite în presă. Popescu a susținut că legile propuse ar fi putut acorda Serviciului Român de Informații puteri echivalente celor avute de serviciile de informații din epoca comunistă. El a criticat, de asemenea, postul pentru promovarea de filmări false despre războiul Rusiei în Ucraina.

Legile privind calomnia/defăimarea: Calomnia și defăimarea nu mai sunt infracțiuni penale. Cu toate acestea, actuali și foști oficiali guvernamentali au continuat să înainteze plângeri civile și penale împotriva jurnaliștilor de investigație ca tactică de presiune. Curtea de Apel București a audiat un recurs al grupului media de investigație Rise Project și al reporterului său Ionuț Stănescu împotriva a două sentințe pronunțate în iulie 2020 și martie 2021 de alte două instanțe care i-au dat dreptate Ramonei Mănescu, fost ministru al transporturilor și afacerilor externe și europrlamentar. Între 2017 și 2019, Rise Project a investigat acuzațiile conform cărora cunoștințele lui Mânescu au obţinut ilegal 31 de milioane de euro (33 de milioane de dolari) din tranzacții imobiliare, din care 4 milioane de euro (4,28 milioane de dolari) ar fi revenit familiei lui Mănescu. Mănescu a câştigat două procese împotriva Rise Project, judecătorii constatând că reporterii nu au dovedit legătura dintre fostul oficial şi tranzacţiile imobiliare respective. Pe 8 iunie, Curtea de Apel București a respins afirmațiile lui Mănescu, conform cărora publicaţia nu a dovedit nicio legătură cu respectivele tranzacții imobiliare și a hotărât că Mănescu trebuie să plătească reporterilor despăgubiri de 8.000 de euro (8.560 de dolari) și cheltuieli de judecată de 18.000 de lei (3.873 de dolari).

Libertatea pe internet

Guvernul nu a restricționat sau întrerupt sistematic accesul la internet și nu a cenzurat conținutul din mediul electronic; nu au existat informații credibile că guvernul a monitorizat fără autorizare legală comunicațiile private în mediul electronic.

În februarie, guvernul a anunțat că a blocat accesul utilizatorilor la mai multe site-uri care ar fi promovat propaganda rusă. Mass-media și ONG-urile au protestat public, deoarece guvernul nu a indicat temeiul legal în baza căruia Autoritatea Națională de Management și Reglementare în Comunicații a impus furnizorilor de servicii de internet să blocheze accesul utilizatorilor la site-uri web. Printre site-urile blocate s-a numărat și publicația de știri aktual24.ro., care a negat că ar fi difuzat vreo propagandă rusă. Organele de supraveghere a libertății presei au avertizat că restricțiile guvernamentale asupra libertății de exprimare fără justificare legală au reprezentat un precedent periculos și au fost ineficiente în blocarea propagandei rusești, care a continuat să fie răspândită de site-urile web și paginile de Facebook nou înființate. În urma unor critici publice pe scară largă, guvernul a deblocat aktual24.ro.

Restricţionări ale libertăţii academice și ale evenimentelor culturale

În luna mai, cercetătorii, istoricii, profesorii universitari și activiștii au publicat o scrisoare deschisă prin care îndemnau instituțiile guvernamentale să permită accesul liber și nerestricționat la Arhivele Naționale. Aceștia au acuzat Ministerul Afacerilor Interne că folosește în mod regulat o lacună legală pentru a le limita accesul la informații clasificate despre regimurile dictatoriale anterioare ale țării, inclusiv cele din epoca comunistă, precum și despre crimele Holocaustului și deportări. În scrisoare se menționa că cenzura pe aceste teme este ilegală întrucât, potrivit legii, documentele sunt de interes public și se referă la crime împotriva umanității. Coaliția a susținut că ar trebui aplicate normele NATO, care permit declasificarea informațiilor după 30 de ani.

B. LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE ȘI ASOCIERE PAȘNICE

Constituția și legislația prevăd libertatea întrunire și de asociere pașnice, dar guvernul a restricționat ocazional libertatea de întrunire pașnică.

Libertatea de întrunire pașnică

Constituția prevede libertatea de întrunire pașnică, iar guvernul a restricționat-o, ocazional. Legea stipulează că cetățenii neînarmați se pot întruni pașnic, dar prevede și că întrunirile nu trebuie să împiedice desfășurarea altor activități economice sau sociale și nu pot avea loc în apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau unități militare. În majoritatea cazurilor, organizatorii întrunirilor publice trebuie să ceară permisiunea primăriei localității unde va avea loc întrunirea, în scris, cu trei zile în prealabil.

C. LIBERTATE RELIGIOASĂ

Consultaţi Raportul internațional privind libertatea religioasă, elaborat de Departamentul de Stat.

D. LIBERA CIRCULAȚIE ȘI DREPTUL DE A PĂRĂSI ȚARA

Constituția și legislația garantează libertatea de circulație în interiorul țării, călătoriile în afara granițelor țării, emigrarea și repatrierea, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practică.

Circulația pe teritoriul țării: În general, circulația internă a persoanelor care beneficiază de protecție internațională și a apatrizilor nu a fost limitată. Cu toate acestea, solicitanților de azil li se poate limita libertatea de circulație și pot fi supuși detenției în anumite condiții. Legislația și regulamentele de aplicare prevăd că Inspectoratul General pentru Imigrări poate stabili un loc de reședință pentru un solicitant de azil până când autoritățile stabilesc dacă este sau nu eligibil, sau poate lua măsuri restrictive, care trebuie aprobate de către parchet, care constau în detenția administrativă în „zone închise special desemnate”. În cursul anului, guvernul a plasat un solicitant de azil într-o „zonă închisă special desemnată”. Guvernul poate restricționa circulația persoanelor cu „statut tolerat” (vezi Secțiunea 2, punctul f, „Protecția Temporară).

E. PROTECȚIA REFUGIAȚILOR

Guvernul a cooperat cu Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) și cu alte organizații umanitare în furnizarea de protecție și asistență refugiaților, refugiaţilor care au revenit, solicitanților de azil și altor persoane de interes.

Accesul la acordarea de azil: Legislația oferă străinilor și apatrizilor care își exprimă dorința de a beneficia de protecție acces la procedurile de obţinere a azilului, iar guvernul a stabilit un sistem prin care oferă protecție refugiaților sub forma statutului de refugiat sau acordarea de „protecție subsidiară”.

Returnarea în țara de origine: Legislația stabilește excepțiile de la principiul nereturnării în țara de origine și retragerea dreptului de a rămâne în țară după declararea unei persoane ca fiind „indezirabilă”. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, în cazurile în care informațiile secrete sau alte „indicii întemeiate” sugerează că străinii (inclusiv solicitanții de azil sau persoanele cărora li s-a acordat azil) intenționează să comită acte teroriste sau susțin terorismul. Solicitanții de protecție declarați „indezirabili” din considerente de securitate națională au fost luați în custodie până la finalizarea procedurii de azil, iar apoi au fost deportați.

Abuzarea migranţilor și a refugiaților: Conform ONG-urilor, mai multe incidente de hărțuire, discriminare și abuzuri împotriva refugiaților și migranților, retrageri și devieri de la procedurile de azil în zona de graniță au fost raportate pe tot parcursul anului, deși majoritatea incidentelor nu au fost raportate din cauza fricii, a lipsei de informații, lipsei de servicii de asistență adecvate și a mecanismelor ineficiente de remediere. Conform coaliţiei de ONG-uri Rețeaua de Monitorizare a Violenței la Graniță (Border Violence Monitoring Network), pe 14 octombrie, în judeţul Timişoara, un polițist de frontieră român a oprit un grup de cinci bărbați sirieni la graniţa cu Serbia. Cei cinci bărbați au semnalat că ofițerul le-a strigat să se întoarcă în Serbia, le-a luat banii, le-a spart unul dintre telefoane, i-a abuzat fizic și i-a forțat să treacă înapoi peste graniță.

Soluții durabile: Conform datelor UNHCR, România a devenit o țară de relocare emergentă, care a fost de acord să relocheze, în fiecare an, cote mici de refugiați. Pe parcursul anului, guvernul a acceptat relocarea a 40 de refugiați din Siria, cu sprijinul UNHCR și al Organizației Internaționale pentru Migrație.

Beneficiarii de protecție internațională au continuat să se confrunte cu probleme de integrare la nivel local, inclusiv accesul la formare pe filieră vocațională adaptată la nevoile lor specifice, programe de consiliere și naturalizare. Conform datelor UNHCR, programele de integrare pentru refugiați s-au bazat aproape exclusiv pe ONG-uri, cu coordonare din partea Inspectoratului General pentru Imigrări. Serviciile de asistență sau programele specifice de integrare și incluziune puse la dispoziția refugiaților de către autoritățile locale au fost limitate.

Protecția temporară: Guvernul a oferit statut de protecţie temporată, resurse şi sprijin unui număr de aproximativ 76.000 de persoane care nu au solicitat statut de refugiat, multe venite din Ucraina. Guvernul poate oferi „statut tolerat” persoanelor care nu îndeplinesc cerințele pentru acordarea statutului de refugiat sau a protecției subsidiare, dar care nu pot fi repatriate din varii motive. Printre aceste motive se numără cazurile în care persoanele apatride nu sunt acceptate în țările în care aveau anterior reședința obișnuită sau în care viețile și bunăstarea persoanelor repatriate ar putea fi în primejdie. Persoanele cu „statut tolerat” au dreptul de a munci, dar nu și de a beneficia de efectele altor prevederi referitoare la protecție socială sau incluziune, iar guvernul poate limita libertatea de circulație a acestora la o anumită regiune din țară. Pe parcursul anului, s-au înregistrat 172 de cazuri de persoane cu statut tolerat.

Beneficiarii de protecție subsidiară s-au plâns de probleme privind libertatea lor de circulație către alte țări din cauza cerințelor suplimentare de acordare a vizelor.

F. STATUTUL ȘI TRATAMENTUL APLICAT PERSOANELOR STRĂMUTATE INTERN

Nu se aplică.

G. PERSOANELE APATRIDE

Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, la finalul anului existau 300 de persoane apatride cu reședință legală în țară. Printre acestea se numărau persoane cu reședință legală conform regimului străinilor, persoane apatride de origine română, precum și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională. Informațiile referitoare la persoanele apatride, inclusiv la persoanele cu risc de apatridie și la persoanele cu naționalitate nedeterminată nu au fost fiabile dată fiind absența unei proceduri de stabilire a apatridiei, absența unei autorități unice de resort și lipsa unei identificări și înregistrări adecvate a persoanelor cu naționalitate necunoscută sau nedeterminată.

Legislaţia/politicile oferă posibilitatea de obţinere sau confirmare a cetăţeniei. Legislația include prevederi favorabile persoanelor apatride de origine română pentru redobândirea cetățeniei. Cu toate acestea, au lipsit în continuare prevederi referitoare la situația copiilor născuți în România, care devin apatrizi fiindcă părinții lor sunt ei înșiși apatrizi sau străini care nu pot transmite propria cetățenie copiilor.

Secțiunea 3. Libertatea de a participa la procesul politic

ALEGERILE ȘI PARTICIPAREA POLITICĂ

Alegerile recente: În 2020, s-au organizat alegeri parlamentare, considerate libere și corecte, fără nereguli semnificative. În 2019, în țară s-au organizat alegeri prezidențiale, considerate libere și corecte de către observatori.

Partidele politice și participarea politică: Legislația impune partidelor politice să se înregistreze la Tribunalul București și să depună statutele, platforma și o listă cu cel puțin trei membri. Criticii au declarat că anumite cerințe subminează dreptul de asociere. Printre acestea se numără cerința ca partidele să prezinte candidați (proprii sau în alianță) în cel puțin 75 de circumscripții electorale în două alegeri locale succesive sau să furnizeze o listă completă de candidați în cel puțin un județ sau liste parțiale de candidați în minimum trei județe în două alegeri parlamentare consecutive.

Participarea femeilor și a membrilor din grupurile minorităților: Nicio lege nu limitează participarea femeilor sau a membrilor minorităților în politică, iar acestea/aceștia au participat. Atitudinea societății a reprezentat o barieră semnificativă, iar femeile au avut în continuare un grad mic de reprezentativitate în funcții cu autoritate. La finalul anului, din cei 330 de deputați, 61 erau femei, iar dintre cei 135 de senatori, 24 erau femei.

Conform Constituției, fiecare dintre grupurile etnice minoritare recunoscute are dreptul de a avea un reprezentant în Camera Deputaților. Există, însă, cerința ca organizația să obțină 5% din numărul mediu de voturi necesare la nivel național pentru alegerea unui deputat. Lista de organizații cărora li se aplică aceste prevederi este limitată la acelea care sunt deja parte a Consiliului Național al Minorităților, alcătuit din organizații deja prezente în Parlament. Legea stabilește cerințe mai stricte pentru organizațiile minorităților care nu au reprezentare parlamentară. Pentru a participa la alegeri, aceste organizații trebuie să furnizeze Biroului Electoral Central o listă de membri egală cu cel puțin 15% din numărul total de persoane aparținând respectivului grup etnic, conform ultimului recensământ. Dacă acest număr este mai mare de 20.000 de persoane, organizația trebuie să prezinte o listă de cel puțin 20.000 de nume de persoane din minimum 15 județe plus orașul București, și cu minimum 300 de persoane din fiecare județ. Unele organizații și persoane, în special activiștii romi, au susținut că această regulă este discriminatorie.

Etnicii maghiari, reprezentați de partidul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, au fost singura minoritate etnică cu reprezentare parlamentară obținută prin depășirea pragului de 5% din numărul total de voturi valabil exprimate la nivel național, prag impus partidelor politice. 18 organizații politice ale minorităților etnice, inclusiv Partidul Romilor Pro Europa, au primit un număr de voturi egal cu 5% din numărul mediu de voturi necesare la nivel național pentru alegerea unui deputat.

Secțiunea 4. Corupția și lipsa transparenței guvernamentale

Legislația prevede pedepse penale pentru oficialitățile vinovate de fapte de corupție şi, în general, guvernul a aplicat legea eficient. Cu toate acestea, în ciuda urmăririi penale în numeroase cazuri extrem de cunoscute, practicile de corupție au rămas larg răspândite. În cursul anului, s-au semnalat numeroase cazuri de corupție a reprezentanților guvernamentali, uneori cu impunitate. O hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind răspunderea penală a dus la scurtarea termenelor de prescriere într-un număr semnificativ de cazuri de corupţie şi criminalitate organizată, inclusiv în cazuri extrem de cunoscute, care au implicat foşti miniştri. În semn de recunoaştere a progreselor întregistrate de România în lupta împotriva corupţiei de la aderarea sa la UE, în 2007, Comisia Europeană a recomandat în raportul său din luna noiembrie privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare încheierea monitorizării obligatorii a cadrului statului de drept din România.

Corupție: Corupția și deturnarea de fonduri publice au fost răspândite, în unele cazuri implicând fonduri europene. În luna aprilie, Elena Udrea, fost ministru al Turismului, extrădată din Bulgaria în România în luna iunie, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru corupţie, în dosarul „Gala Bute”. Udrea, apropriată aliată a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, a încercat să fugă din România înainte de pronunţarea verdictului în cazul său, însă a fost reţinută de poliţia bulgară la frontieră.
Pe 12 mai, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe primarul Cristian Popescu-Piedone la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în emiterea de autorizaţii de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Darea și luarea de mită au fost fenomene obișnuite în sectorul public, în special în sistemul medical. Agențiile executive individuale nu s-au grăbit să pună în aplicare sancțiunile, iar corpurile de inspecție ale acestora au fost în general inactive. Direcția Națională Anticorupție a demarat numeroase anchete legate de fraude în domeniul achizițiilor publice referitoare la achiziționarea echipamentelor de protecție și a ventilatoarelor în perioada pandemiei de COVID-19. În septembrie 2021, Direcția Națională Anticorupție a mai demarat o anchetă cu privire la potențiala deturnare de bani publici prin decizia guvernului de a achiziționa 120 de milioane de doze de vaccin COVID, pentru un contingent de populație adultă de aproximativ 14 milioane. Ancheta era în curs la finalul anului.

Secțiunea 5. Poziția guvernului față de investigațiile internaționale și neguvernamentale asupra presupuselor încălcări ale drepturilor omului

O serie de grupuri naționale și internaționale de drepturile omului și-au desfășurat activitatea, în general, fără restricții din partea guvernului, investigând și publicând concluziile în privința cazurilor de încălcare a drepturilor omului. În general, funcționarii guvernamentali s-au întâlnit cu membri ai ONG-urilor pe probleme de drepturile omului și au fost cooperanți și, în unele cazuri, receptivi la opiniile acestora.

Centrul de Resurse Juridice, un ONG care vizitează cu regularitate centrele pentru persoane cu dizabilități și elaborează rapoarte despre presupuse abuzuri observate în timpul vizitelor, a semnalat că directorii centrelor pentru persoane cu dizabilități au refuzat să acorde acces personalului Centrului de Resurse Juridice la documente referitoare la starea medicală şi juridică a rezidenților din centre, în ciuda existenței unui acord semnat cu Ministerul Muncii în 2020, prin care se acordă Centrului de Resurse Juridice dreptul de a accesa astfel de documente.

Organisme guvernamentale cu atribuții privind drepturile omului: Instituția Avocatul Poporului a avut putere limitată și nu a avut autoritatea de a proteja drepturile constituționale ale cetățenilor în cazuri ce au necesitat acțiune judiciară. Avocatul Poporului este mecanismul național de prevenție prin care se aplică protocolul opțional al Convenției ONU împotriva torturii. Acest lucru oferă Avocatului Poporului autoritatea de a efectua vizite de monitorizare în spațiile în care persoanele sunt private de libertate, inclusiv în închisori, spitale de psihiatrie și azile.

Avocatul Copilului este o structură împuternicită să analizeze plângerile privind încălcarea drepturilor omului formulate de copii sau de reprezentanții lor legali. Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a fost autorizat să efectueze vizite inopinate în centrele și spitalele pentru persoanele cu dizabilități, pentru a verifica dacă drepturile acestor persoane sunt respectate, a face recomandări și a înainta plângeri penale. Observatorii au raportat că recomandările și rapoartele consiliului sunt ineficiente și au semnalat faptul că nu a existat o îmbunătățire semnificativă a condițiilor, de la înființarea Consiliului, în 2016. Activiștii pentru drepturile omului și presa au considerat instituția ineficientă și au fost de părere că inspectorii care au elaborat rapoartele nu au experiență adecvată în domeniul drepturilor omului.

Fiecare dintre Camerele Parlamentului are o comisie pentru drepturile omului, însărcinată cu elaborarea de rapoarte referitoare la legislația privind drepturile omului.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o agenție de stat responsabilă cu aplicarea legislației anti-discriminare naționale și a UE. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se află sub control parlamentar. A funcționat cu cooperarea guvernului, iar în majoritatea cazurilor, liber de ingerințe din partea guvernului. În general, observatorii au considerat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării eficient, dar unele voci l-au criticat pentru lipsa eficienței și a independenței politice.

Secțiunea 6. Discriminare și abuzuri de către societate

FEMEI

Violul și violența domestică: Violul, inclusiv cel conjugal, atât al femeilor, cât și al bărbaților, este ilegal. Legislația prevede pedepse cu închisoarea de cinci până la 10 ani pentru viol și de doi până la șapte ani pentru agresiune sexuală. Dacă nu există circumstanțe agravante și atacul nu a dus la deces, poliția și procurorii nu pot ancheta un caz din proprie inițiativă, fiind nevoie de o plângere din partea supraviețuitorului, chiar dacă există probe fizice independente. Au existat cazuri în care guvernul nu a aplicat legislația în materie de viol și violență domestică.

Mai mulți activiști pentru respectarea drepturilor omului au semnalat că unii polițiști au încercat să descurajeze persoanele care au fost victime ale violului sau care au fost supuse actelor de violență domestică să depună plângere împotriva agresorilor și, în unele cazuri, au refuzat să înregistreze plângerile penale depuse de victime. În unele situații, poliția a întârziat să ia măsuri împotriva agresorilor sexuali. Conform relatărilor din presă, după ce au fost înștiințați de existența unor cazuri de violență domestică, unii polițiști au ignorat problema sau au încercat să medieze între victime și agresori.

Legea încadrează violența în familie ca infracțiune separată și prevede sancțiuni mai mari în cazul comiterii infracțiunii de omor, lovire sau alte acte grave de violență împotriva unui membru al familiei. Legislația mai prevede și înlăturarea răspunderii penale în cazul împăcării părților. Legea egalității de șanse pentru bărbați și femei include violența cibernetică printre formele violenței domestice și o definesc ca hărțuire în mediul virtual, trimitere de mesaje în mediul virtual care instigă la ură pe criterii de gen sau publicarea fără consimțământ de conținut grafic privat cu scopul de a umili, speria, amenința sau reduce la tăcere victimele. Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, un ONG care promovează egalitatea de gen, a declarat că nu au existat reglementări în vederea punerii în aplicare a acestor amendamente.

Violența pe criterii de gen, inclusiv violența domestică, a rămas o problemă gravă pe care guvernul nu a abordat-o eficient. Legea prevede emiterea de ordine de restricție provizorii de către poliție, pe o perioadă de maximum cinci zile, și de către instanță, pe o perioadă de maximum șase luni, la cererea supraviețuitorului sau a unui procuror, a reprezentantului statului desemnat cu protejarea supraviețuitorilor violenței în familie sau, dacă supraviețuitorul este de acord, a unui asistent social. Încălcarea unui ordin de restricție se pedepsește cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între șase luni și cinci ani, însă Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen a declarat că unii judecători pot da sentințe mai laxe din cauza legislației suprapuse. Totodată, instanța poate decide ca o persoană care se face vinovată de abuz să primească consiliere psihologică. Centrul a declarat că poliția nu a dispus de proceduri de punere în aplicare și monitorizare a ordinelor de restricție. O lege care a intrat în vigoare în 2021 a stabilit un sistem de monitorizare electronică pentru persoanele pe numele cărora sunt emise ordine de restricție. Legea instruiește poliția și Administrația Națională a Penitenciarelor să achiziționeze echipamentele hardware necesare și să dea în folosință sistemul de monitorizare până în luna martie 2022, însă guvernul a amânat aplicarea sistemului până în octombrie 2022. Pe 1 octombrie, poliţia a dat în folosinţă sistemul în Bucureşti şi alte trei judeţe şi a anunţat planul de a-l aplica la nivel naţional până în 2025. Potrivit unei investigaţii desfăşurate de website-ul independent de investigaţii de presă Dela0.ro, dintre cele 26.500 de ordine de restricţie emise între 2019 şi 2021, 7.200 au fost încălcate şi doar 500 dintre aceste cazuri au fost înaintate instanţei.

Conform presei, în luna ianuarie, un bărbat din Bacău, în cazul căruia exista un ordin de restricţie, şi-a ucis partenera. După abuzuri repetate, femeia obţinuse un ordin de restricţie pe care partenerul său l-a încălcat în mod repetat. Conform rudelor victimei, aceasta anunţase anterior poliţia cu privire la încălcarea ordinului de restricţie de către abuzator. Mai mulţi jurnalişti au comentat că poliţia nu a monitorizat aplicarea eficientă a ordinului de restricţie. Poliţia l-a arestat pe bărbat şi a demarat o anchetă pentru crimă.

Foarte puține cazuri de violență domestică au fost urmărite în justiție. Numeroase cazuri au fost soluționate înainte sau în timpul procesului, când presupușii supraviețuitori au renunțat la acuzații ori s-au împăcat cu presupușii agresori.

Alte forme de violenţă de gen: Conform relatărilor presei și ONG-urilor, în unele comunități defavorizate au avut loc și nu au fost raportate corespunzător cazuri de răpire a mireselor. În astfel de cazuri, pretendenţii sau membrii familiei, care au rolul de complici, au răpit minore cu scopul de a forţa victimele sau pe familiile acestora să fie de acord cu o viitoare căsătorie. ONG-urile au semnalat faptul că au existat cazuri de răpire a mireselor, multe neraportate şi dificil de dovedit din cauza stigmatizării sociale.

Hărțuirea sexuală: Legislația penală interzice hărțuirea sexuală, pe care o definește drept pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare. Pentru începerea unei anchete penale, este necesară o plângere a victimei. Pedepsele variază de la amenzi până la închisoare de la trei luni până la un an. Legislația privind egalitatea de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea sexuală drept situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. Guvernul nu a aplicat eficient legislația. Conform relatărilor ONG-urilor, adesea polițiștii au batjocorit victimele actelor de hărțuire sexuală sau au încercat să le descurajeze să depună plângere penală. Multe dintre cazurile de hărţuire sexuală în universităţi nu au fost raportate, conform ONG-ului Centrul Filia, universităţile neavând proceduri clare şi detaiate de raportare a incidentelor.

Drepturi legate de reproducere: Nu s-au semnalat cazuri de avorturi forțate sau sterilizare involuntară din partea autorităților guvernamentale.

Conform datelor furnizate de ONG-uri și observatori, pentru a-și menține sănătatea reproductivă, persoanele fizice se confruntă cu obstacole care țin de infrastructură și de informare, inclusiv cu lipsa de servicii comunitare de îngrijire a sănătății și de educație sexuală adaptată vârstei pentru adolescenți. Unele femeile, în special cele din comunitățile sărace, din mediul rural, sau etnicele rome au avut dificultăți în a accesa servicii de sănătate reproductivă, din cauza lipsei informațiilor, a discriminării pe criterii etnice și a sărăciei. Conform datelor puse la dispoziție de ONG-ul „Mame Pentru Mame”, 25% dintre femeile însărcinate au consultat un medic pentru prima dată numai după ce au intrat în travaliu.

Centrul Filia a semnalat faptul că serviciile de medicină legală din toată ţara au efectuat ocazional teste de virginitate fetelor şi femeilor, la cererea părinţilor sau a viitorilor soţi. Reţeaua VIF – Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor a numit aceste practici „umilitoare şi degradante”. În luna iunie, Institutul Naţional de Medicină Legală a anunţat că a încetat efectuarea de astfel de teste, însă ONG-urile au semnalat faptul că în absenţa unor reglementări exprese care să interzică astfel de practici, alte servicii de medicină legală au continuat să efectueze testele.

Accesul la mijloace de contracepție și servicii de planning familial oferite de stat a fost limitat din cauza fondurilor și a pregătirii insuficiente a specialiștilor din domeniul sănătății. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la nivelul anului 2020, nevoile de planning familial ale 73,8% dintre femeile aflate la maturitate sexuală au fost satisfăcute prin mijloace moderne de contracepție. ONG-urile, specialiștii din domeniul sănătății și asistenții sociali au identificat cazurile de abuzuri sexuale ale minorilor neraportate corespunzător și accesul limitat la informații cu privire la sănătatea reproductivă și contracepție ca fiind principalii factori care generează numărul atât de ridicat de adolescente însărcinate. Mai multe ONG-uri au semnalat că în curricula școlară nu există suficiente lecții despre sănătatea reproductivă.

Deși nașterea la domiciliu nu este interzisă prin lege, specialiștilor din domeniul sănătății le este interzis, prin reglementări, să ofere servicii aferente nașterii la domiciliu.

Guvernul a oferit acces la îngrijire medicală de urgenţă şi la unele servicii de sănătate sexuală și reproductivă pentru supraviețuitorii actelor de violență sexuală, însă unora dintre femei le-a fost greu să acceseze aceste servicii. Mijloacele de contracepție de urgență au fost disponibile în farmacii, fără prescripție medicală, însă pacientele au trebuit să suporte costurile, chiar dacă ele au fost necesare ca urmare a unui viol. Conform Centrului de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen, nu toate femeile și-au putut permite contraceptive de urgenţă. Accesul la îngrijire medicală de urgenţă pentru gestionarea complicaţiilor determinate de avort a fost posibil.

Discriminare: Conform legii, femeile si bărbații au drepturi egale, inclusiv conform legislaţiei privind familia, religia, statutul personal şi naţionalitatea, precum şi conform legislaţiei muncii, a celei privind proprietăţile, moştenirile, angajarea, accesul la credite şi deţinerea sau gestionarea de companii sau proprietăţi. Guvernul nu a aplicat eficient legea. Femeile s-au confruntat cu discriminare la căsătorie, divorț, obținerea custodiei copiilor, angajare, obținerea de credite, salarizare, deținerea sau administrarea de companii sau proprietăți, în educație, în procesul judiciar și accesul la locuințe. A existat segregare pe profesii, femeile fiind suprareprezentate în locuri de muncă mai prost plătite. S-au raportat cazuri de discriminare la angajare. Femeile s-au confruntat și cu discriminare în ceea ce privește accesul la beneficiile aferente pensiilor și retragerii din activitate (consultați secțiunea 7.d.).

VIOLENȚA ȘI DISCRIMINAREA RASIALĂ SAU ETNICĂ SISTEMICE

Conform legii, discriminarea și hărțuirea pe criterii etnice și rasiale se pedepsește cu amendă civilă, cu excepția situației în care se aplică prevederile legislației penale. Conform Codului Penal, incitarea publică la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare sau amendă penală. Există legi speciale care incriminează distribuirea ideilor și a simbolurilor anti-semite și anti-romi, precum și a ideilor și simbolurilor legate de ideologii fasciste, rasiste și xenofobe. Săvârșirea unei infracțiuni pe baza etniei sau a rasei victimei reprezintă circumstanță agravantă, care presupune o pedeapsă mai mare. Condamnările faptelor bazate pe discriminare și violență împotriva minorităților rasiale sau etnice au fost rare.

Grupurile de romi s-au plâns că au existat situații în care poliția i-a hărțuit și i-a tratat cu brutalitate, chiar bătându-i. Conform presei şi ONG-ului Centrul European pentru Drepturile Romilor, pe 18 iunie, poliţia a reţinut un bărbat de etnie romă şi l-a dus la sediul secţiei din oraşul Piatra-Neamţ. Un clip video distribuit pe reţelele de comunicare socială de un activist pentru romi îl infăţişa pe bărbat părăsind secţia cu cămaşa plină de sânge, zgârieturi şi un ochi umflat, clătinându-se şi fiind întâmpinat de copiii săi care erau tulburaţi vizibil şi plângeau. Ulterior, bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a spus că a fost agresat de către poliţişti. Un alt clip video l-ar fi înfăţişat plecând cu ambulanţa. Poliţiştii au declarat că un ofiţer de poliţie l-a dus pe bărbat la secţia Piatra-Neamţ, unde acesta i-a insultat şi a refuzat să se identifice. Ca răspuns la întrebările presei, pe 20 iunie, Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Neamţ a declarat că procurorul a început o anchetă şi că se va desfăşura o investigaţie internă pentru a stabili faptele. Cazul era încă în curs la finalul anului.

Conform avocaţilor Asociației Juriștilor Romi „RomaJust”, în luna mai, poliția a reținut două persoane de etnie romă și le-a dus la secția de poliție din satul Baia, județul Tulcea. La secție, polițiștii au bătut grav și au umilit cele două persoane de etnie romă ore întregi, folosind injurii rasiale la adresa lor. Conform datelor RomaJust, victimele au suferit numeroase răni, iar vindecarea acestora a durat două luni de zile. Procurorii au demarat o anchetă, însă au închis cazul în luna decembrie. Victimele au făcut recurs, iar la finalul anului cazul era pendinte la Tribunalul Tulcea.

Discriminarea romilor a continuat să fie o problemă. ONG-urile au semnalat faptul că romii nu au avut acces la sau li s-a refuzat acordarea de servicii în anumite spații publice. În luna iulie, un ONG care lucrează cu copii vulnerabili a semnalat presei faptul că angajaţii unei piscine din oraşul Sibiu au blocat accesul unui grup de copii romi. Reprezentanţii ONG-ului au adus copiii romi la piscină, însă angajaţii i-ar fi informat că acelor copii nu li se permite accesul din pricina etniei. Totodată, romii au avut acces limitat la serviciile de stat, posibilități reduse de a obține un loc de muncă (vezi secţiunea 7.d.), mulți dintre ei au abandonat studiile și nu au beneficiat de servicii de sănătate şi de locuire adecvate.

În luna mai, ONG-ul Fundaţia Desire şi Asociaţia Comunitară a Romilor din Coastei au depus la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o plângere privind discriminarea continuată pe o perioadă de mai mulţi ani a unui grup de romi de către autorităţile locale din Cluj-Napoca. Conform plângerii, discriminarea a început în 2010, atunci când autorităţile au evacuat un grup de 76 de familii de romi din oraş şi le-au mutat în case mobile amplasate în apropierea unei gropi de gunoi dezafectate. La momentul respectiv, autorităţile ar fi încurajat alte 36 de familii de romi să îşi construiască case în aceeaşi zonă, pe teren deţinut de autorităţi. În 2015, municipalitatea a autorizat deschiderea a două noi gropi de gunoi în imediata apropiere a caselor, una dintre acestea fiind încă în funcţiune în luna septembrie. ONG-urile au semnalat în plângere că familiile de romi au fost forţate de municipalitate să trăiască ani la rând în medii toxice şi degradante, care, din pricina concentraţiilor crescute de hidrogen sulfurat şi a mai multor particule, au cauzat locuitorilor probleme grave de sănătate.

Romii s-au confruntat cu discriminarea în sistemul penal de justiție. Unii avocați au refuzat să apere etnicii romi, iar polițiștii, procurorii și judecătorii au avut stereotipuri negative cu privire la romi.

Lipsa documentelor de identitate i-a împiedicat pe mulți romi să participe la vot, să primească prestații de asigurări sociale, să aibă asigurări de sănătate, să încheie documente privind dreptul de proprietate și să fie activi pe piața muncii. Conform datelor Ministerului de Afaceri Interne, disponibile în luna octombrie, 63.777 de persoane cu vârsta peste 14 ani, cu domiciliul în țară, nu aveau documente de identitate. Activiștii pentru drepturile romilor au semnalat că majoritatea acestor persoane era de etnie romă și nu au putut dobândi documente de identitate pentru că locuiau în așezări și case improvizate. Rata șomajului a fost mai ridicată în rândurile romilor, iar durata lor medie de viață mai scăzută decât cele ale persoanelor care nu sunt rome. Stereotipurile negative și limbajul discriminatoriu la adresa etnicilor romi au fost fenomene răspândite la scară largă.

Cercetătorii și activiștii au semnalat că un număr important de romi supraviețuitori ai Holocaustului care au solicitat indemnizație au fost refuzați, din cauza barierelor administrative nerezonabile ridicate de oficiile de indemnizații, standardele problematice, lipsa cunoștințelor cu privire la Holocaust și romi și a cerințelor împovărătoare. După analizarea a sute de cazuri, cercetătorii au concluzionat că în România, romii au fost strămutați, nu deportați și, prin urmare, li s-au acordat mult-aşteptatele indemnizații, însă mai mici.

Etnicii maghiari au continuat să raporteze cazuri de discriminare, legate în special de utilizarea limbii maghiare. Etnicii maghiari au semnalat că guvernul nu a pus în aplicare legea conform căreia minoritățile etnice au dreptul să interacționeze cu autoritățile locale în limba lor maternă, în localitățile în care minoritatea reprezintă cel puțin 20% din populație. Au fost semnalate în continuare situații în care autoritățile locale nu au pus în aplicare legea care stipulează că în localitățile în care cel puțin 20% din populație aparține unei minorități etnice trebuie puse semne de circulație rutieră bilingve.

COPII

Înregistrarea nașterilor: Persoanele care au cel puțin un părinte cetățean român primesc cetățenia română la naștere. Deși înregistrarea la naștere este obligatorie conform legii, ea nu a fost universală, drept urmare autoritățile blocând accesul copiilor la servicii publice. Cei mai mulți dintre copiii neînregistrați au avut acces la școlarizare, iar autoritățile au sprijinit obținerea de certificate de naștere pentru copiii neînregistrați, însă educația acestor copii a depins de decizia autorităților școlare. Legislația prevede o înregistrare simplificată a nașterii în cazul copiilor ale căror mame nu au documentele necesare înregistrării copiilor.

Educaţia: În ciuda unui ordin din 2016 al Ministerului Educaţiei, care interzice segrerarea elevilor romi, mai multe ONG-uri, inclusiv Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului, au continuat să semnaleze că segregarea pe criterii etnice a persistat în şcoli. În luna septembrie, Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului a semnalat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării un caz de segregare la şcoala din localitatea Păltinoasa, judeţul Suceava. În anul şcolar 2021-2022, şcoala din Păltinoasa a segregat 44 de copii romi de la grădiniţă până la clasa a IV-a şi i-a mutat într-o sală de sport unde au fost forţaţi să înveţe împreună, indiferent de nivelul lor şcolar. Sala de sport era separată de clădirea principală în care învăţau alţi copii, nu avea acces direct la toalete şi, conform rapoartelor, era insuficient încălzită pe timp de iarnă.

Abuzul asupra minorilor: Legea interzice abuzul şi violența împotriva copiilor, însă acest lucru nu a fost interpretat ca interzicere a tuturor formelor de pedeapsă corporală. Abuzarea minorilor, inclusiv violența emoțională, fizică sau psihologică și neglijența au fost, în continuare, probleme grave. Conform unui raport din decembrie 2021 al „Salvați Copiii România”, 22% dintre părinți au recunoscut că folosesc pedeapsa corporală pentru a disciplina copiii şi 44% dintre copii au spus că au fost supuşi unor acte de violenţă fizică de către părinţi. Mai mult, 22% dintre copii au declarat că au suferit abuzuri verbale sau emoţonale din partea cadrelor didactice, iar 5% au fost abuzaţi fizic de către acestea. În luna ianuarie, guvernul a pus în funcţiune un sistem de alertă pentru copii dispăruţi, care să trimită mesaje sms. Pe parcursul anului, Ministerul Afacerilor Interne a creat 13 săli de interviu potrivite pentru copii în secţiile de poliţie şi a achiziţionat echipament şi software now pentru anchetarea cazurilor de pornografie online cu minori.

Căsătoriile între minori, cele timpurii și cele forțate: vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani, atât pentru băieți, cât și pentru fete, dar, în anumite condiții, legea permite minorilor să se căsătorească începând cu vârsta de 16 ani. Căsătoriile ilegale între minori au fost, conform relatărilor, des întâlnite în rândul anumitor grupuri sociale, în special în anumite comunități de romi. ONG-urile au semnalat cazuri de fetițe rome de 11 ani care au fost vândute de către familiile lor pentru căsătorie. Autoritățile pentru protecția copilului nu au intervenit întotdeauna în astfel de cazuri. Nu au existat politici publice care să descurajeze căsătoriile între minori. În luna iulie, Judecătoria Avrig din judeţul Sibiu a menţinut decizia din 2021 de renunţare la acuzaţiile împotriva unui băiat de 17 ani care a intrat într-o căsătorie nonformală cu o fată de 11 ani. Conform deciziei procurorului, deşi fata a născut un copil la vârsta de 12 ani, nu a fost traumatizată, iar acţiunea penală împotriva tatălui copilului ar afecta interesele copilului. (Vezi Secţiunea 6, alte forme de violenţă de gen.)

Exploatarea sexuală a copiilor: Legislația prevede pedepse de unul până la 12 ani de închisoare pentru persoanele condamnate pentru acte sexuale cu minori, pedeapsă variabilă în funcție de circumstanțe și categoria de vârstă a copilului. Actele sexuale cu un minor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de unu până la cinci ani. Actele sexuale cu minori cu vârsta mai mică de 14 ani se pedepsesc cu doi până la nouă ani de închisoare și privarea de anumite drepturi. Legea pedepsește de asemenea coruperea sexuală a minorilor (care include supunerea minorilor la alte acte sexuale decât contactul sexual sau forțarea minorilor să întrețină astfel de acte), ademenirea minorilor în scopuri sexuale sau de sex comercial cu minori, inclusiv trafic de minori. Cazurile de proxenetism care implică minori reprezintă circumstanță agravantă și mărește sentința cu jumătate. Legea permite autorităților să țină un registru al persoanelor care au comis infracțiuni împotriva copiilor sau care au exploatat adulți și copii. Legea interzice pornografia infantilă şi autorităţile au aplicat aceste prevederi. Pornografia infantilă este o infracțiune separată, pedepsită diferit în funcție de circumstanțe, cu până la șapte ani de închisoare. Pedeapsa maximă crește la nouă ani, dacă făptuitorul este rudă sau persoană în grija căreia a fost plasat minorul, ori dacă viața copilului a fost pusă în pericol. România nu a fost ţară de destinaţie pentru turism sexual cu minori.

În iulie 2021, Inspecţia Judiciară, o unitate disciplinară autonomă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a dat publicităţii un raport privind modul în care sistemul judiciar a soluţionat cazurile de abuz asupra minorilor. Conform concluziilor, parchetele şi instanţele au avut opinii diferite privind vârsta consimţământului, prin urmare, în unele cazuri, relaţiile sexuale cu minori de doar 12 ani au fost cosiderate acte sexuale cu minori de o gravitate mai mică decât violul. ONG-urile pentru protecţia copiilor au semnalat faptul că unii judecători nu cunosc subiectul şi au demonstrat prejudecăţi la adresa victimelor, adesea provenite din grupuri sociale defavorizate. Anchetatorilor le-a fost greu să demonstreze coerciţia sexuală asupra minorilor din pricina lipsei infrastructurii, de exemplu a sălilor de interviu potrivite minorilor şi a utilizării de metodologii recunoscute pe scară largă, dezvoltate de către psihologi specializaţi în psihologia copilului, pentru efectuarea de interviuri cu victime minore.

Copiii instituționalizați: În cursul anului, presa a semnalat mai multe cazuri de abuzuri în centrele pentru copii instituționalizați, inclusiv cazuri de abuz sexual, violență fizică și tratament degradant de către colegi sau personal, și trafic de persoane. Numeroase relatări au semnalat lipsa accesului la hrană, îmbrăcăminte, tratament medical și servicii de consiliere adecvate. Igiena precară, condițiile improprii de cazare, hrana insuficientă și lipsa de terapie fizică a fost o problemă în numeroase centre rezidențiale destinate copiilor cu dizabilități.

În luna mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o hotărâre care a identificat lipsa unor proceduri penale eficiente în cazul abuzului sexual asupra unei fete de 13 ani, în perioada 2018-2019, după ce Direcţia pentru protecţia copilului a plasat-o într-un centru de plasament privat. Conform hotărârii, ancheta a inclus mai multe greşeli, inclusiv concluzii bazate doar pe declaraţiile suspectului, examinări psihologice care nu au verificat capacitatea victimei de a oferi un consimţământ valid la actul sexual şi pe justificarea de către instanţă a deciziei prin folosirea de stereotipuri conform cărora victima minoră a provocat un bărbat mai în vârstă pentru a întreţine relaţii sexuale.

Conform legii, copiii migranţi neînsoțiți sunt găzduiți în centre de plasament, unde au acces la educația și beneficiile pe care le primesc alți copii. Legislația permite detenția familiilor cu copii, cu justificarea păstrării unității familiei. În cursul anului s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri.

ANTISEMITISMUL

Potrivit recensământului din 2011, în România trăiesc 3.271 de evrei. Reprezentanți ai comunității evreiești au declarat că populația evreiască numără aproximativ 7.000 de persoane. Pe parcursul anului s-au înregistrat acte de antisemitism.

În luna februarie, preşedintele Comunităţii Evreieşti, reprezentantul guvernului pentru combaterea antisemitismului, Institutul „Elie Wiesel” şi ONG-ul Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au condamnat declaraţiile făcute pe 31 ianuarie de către Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, Călin Georgescu. Într-un interviu TV de pe 31 ianuarie, Georgescu i-a lăudat pe Ion Antonescu, dictatorul ţării din perioada Holocaustului, şi pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul Mişcării Legionare.

Pe 27 martie, înaintea unei piese la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, persoane necunoscute au distribuit mai multe exemplare al unui ziar care conţinea conţinut antisemit. Ministerul Culturii a anunţat că a demarat o anchetă internă şi a înştiinţat poliţia cu privire la incident. Teatrul Naţional a înştiinţat autorităţile şi, la finalul anului, investigaţia se afla la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

În martie 2021, Maia Morgenstern, director al Teatrului de Stat Evreiesc a primit un e-mail care includea jigniri antisemite şi ameninţări cu moartea la adresa copiilor săi, precum şi ameninţări de incendiere a Teatrului de Stat Evreiesc. În decembrie 2021, Judecătoria Sector 3 a emis o condamnare la un an de închisoare cu suspendare a autorului mesajului.

Conform Institutului Național Pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a continuat numirea de străzi, organizații, școli și biblioteci după persoane condamnate pentru crime de război sau crime împotriva umanității. De exemplu, Radu Gyr a fost un comandant și ideolog antisemit al Mișcării Legionare fasciste, condamnat pentru crime de război. Institutul Wiesel a solicitat schimbarea numelui străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Autoritățile locale nu au schimbat numele străzii.

Materiale care promovau puncte de vedere antisemite și glorificau Mișcarea Legionară au apărut pe internet. Conform unui studiu dat publicității de Institutul Wiesel în luna iulie, mai multe articole publicate online în perioada noiembrie 2021-aprilie 2022 criticau o iniţiativă de introducere a istoriei Holocaustului în programa şcolară de liceu şi pretindeau că evreii şi statul Israel se află în spatele acestei măsuri. Același studiu menționează că mare parte din discursul de incitare la ură, anti-semitic, de pe rețelele de socializare a inclus teorii ale conspirației despre evrei.

În luna octombrie, guvernul a oferit 16,1 milioane de euro (15 milioane de dolari) din finanţări UE, pentru înfiinţarea la Bucureşti a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, sub egida Institutului „Elie Wiesel”.

TRAFICUL DE PERSOANE

Consultați Raportul cu privire la traficul de persoane, elaborat de Departamentul de Stat, la adresa: www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

ACTE DE VIOLENȚĂ, INCRIMINARE ȘI ALTE ABUZURI PE CRITERII DE ORIENTARE SEXUALĂ ȘI IDENTITATE DE GEN

Incriminare: Legislaţia nu incriminează relaţiile consensuale între persoane adulte de acelaşi sex. Nu au existat legi împotriva depravării sau a travestirii. Legi aparent neutre, precum cele privind imoralitatea sau vagabondajul nu au fost aplicate disproporţionat în cazul persoanelor lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer, intersex (LGBTQI+).

Violenţa împotriva persoanelor LGBTQI+: ONG-ul pentru drepturile persoanelor LGBTQI+ MozaiQ a semnalat faptul că în săptămânile care au urmat Marşului Pride, organizat pe 9 iulie la Bucureşti, au avut loc mai multe cazuri de violenţă împotriva persoanelor LGBTQI+. Pe 25 iulie, un grup de bărbaţi a atacat doi adolescenţi care se sărutau într-un parc din Bucureşti. Adolescenţii nu au depus plângere împotriva atacatorilor. ONG-ul ACCEPT, care activează pentru drepturile LGBTQI+, a declarat că minorii pot depune plângere doar cu acordul părinţilor şi, în multe cazuri, persoanele LGBTQI+ minore ezită să le dezvăluie părinţilor orientarea lor sexuală şi să facă paşii legali necesari în cazurile de discriminare sau violenţă. Conform ACCEPT, infracțiunile bazate pe ură nu au fost raportate corespunzător autorităților, iar acestea din urmă nu au dispus începerea urmăririi penale în niciunul dintre cazurile de infracțiune bazată pe ură săvârșite împotriva persoanelor LGBTQI+, raportate din 2006.

MozaiQ a semnalat de asemenea faptul că după Marşul Pride de la Bucureşti, discursul instigator la ură împotriva persoanelor LGBTQI+ s-a intensificat. În luna iulie, MozaiQ a primit mai multe ameninţări cu moartea, inclusiv mesaje şi imagini care înfăţişau simboluri naziste şi menţionau exterminarea persoanelor LGBTQI+. ONG-ul a depus plângere penală, iar în luna decembrie ancheta poliţiei era în curs.

Discriminare: Legea interzice discriminarea pe baza orientării sexuale, a identităţii sau exprimării de gen ori a caracteristicilor sexuale de către actori statali sau nestatali. S-a semnalat faptul că guvernul nu a aplicat întotdeauna aceste legi. Legislaţia nu recunoaşte cuplurile şi familiile LGBTQI+. ONG-urile au semnalat că discriminarea societății împotriva persoanelor LGBTQI+ a fost un fenomen răspândit, însă foarte puțin raportat. Accesul la servicii psihologice şi medicale adecvate a fost de asemenea limitat pentru că unii psihologi au refuzat să accepte pacienţi trans, iar în unele cazuri, personalul medical i-a discriminat. Persoanele intersex s-au confruntat cu mai multe provocări, inclusiv stigmatizare socială extremă şi neîncrederea frecventă a medicilor, care i-a împiedicat să solicite tratament medical.

Disponibilitatea recunoaşterii legale a identităţii de gen: Prevederile legale privind recunoaşterea legală a identităţii de gen a persoanelor trans au fost vagi şi incomplete. În unele cazuri, autoritățile nu au permis schimbarea identității în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex. Pentru obţinerea de documente oficiale, persoanele care solicită recunoaşterea trebuie să furnizeze documente medicale.

Practici medicale sau psihologice involutare sau coercitive privind persoanele LGBTQI+: Aşa-numitele „terapii de conversie” nu sunt interzise în mod explicit de către lege; cu toate acestea grupuri ale societăţii civile au semnalat faptul că nu s-au raportat public astfel de cazuri. Acestea au menţionat semnalări neconfirmate ale unor cazuri individuale în care părinţii i-au adus pe copii la psiholog, sperând că le vor „schimba sau influenţa” orientarea sexuală.

Restricţionări ale libertăţii de exprimare, asociere sau întrunire paşnică: Nu au existat restricţii în ce priveşte libertatea de exprimare, asociere sau întrunire paşnică a acelora care discută despre subiecte LGBTQI+ sau în ce priveşte posibilitatea organizaţiilor LGBTQI+ de a se înregistra legal şi a organiza evenimente.

PERSOANE CU DIZABILITĂȚI

Persoanele cu dizabilităţi nu au avut acces egal la educaţie, servicii medicale, în clădirile și transportul public. Legislaţia şi reglementările prevăd accesul egal, însă guvernul nu a aplicat legea în întregime, iar discriminarea persoanelor cu dizabilități a fost, în continuare, o problemă. Persoanele cu dizabilități nu au avut acces egal la educație, servicii de sănătate, clădiri publice și transport. Informaţiile guvernamentale privind îngrijorările legate de dizabilităţi nu au fost întotdeauna furnizate într-un format accesibil.

Discriminarea în învățământ a copiilor cu dizabilități a fost o problemă răspândită, cauzată de lipsa de pregătire adecvată a cadrelor didactice în privința incluziunii copiilor cu dizabilități și de lipsa investițiilor pentru a face școlile accesibile. Conform datelor oficiale, 40% dintre copiii cu dizabilități fie au fost plasați în școli speciale, fie nu au mers deloc la școală.

Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la justiție a continuat să fie o problemă. Conform unui raport publicat de ONG-ul Centrul pentru Resurse Juridice în luna aprilie, lipsa accesului la informaţii despre procesul juridic şi procedurile greoaie au determinat accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi la servicii juridice publice. Legea 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative a intrat în vigoare în luna august, permitea ridicarea interdicţiei judecătoreşti şi oferea măsuri de protecţie alternative pentru persoanele cu dizabilităţi. Anterior, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care permitea punerea sub interdicție judecătorească, pentru că nu includea măsuri de protecție care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu prevedea posibilitatea de reevaluare periodică și nu făcea distincție între gradele de incapacitate. Persoanele cu dizabilități puse sub interdicție nu aveau dreptul de a fi libere sau de a munci, vota sau a-și da consimțământul pentru procedurile medicale. ONG-ul Centrul pentru Resurse Juridice a semnalat că un număr semnificativ de persoane continuă să se afle sub interdicţie judecătorească.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a identificat o serie de probleme în centrele pentru persoane cu dizabilități sau în secțiile de psihiatrie, inclusiv situații de abuz verbal și fizic împotriva copiilor și adulților, sedare, utilizare excesivă a mijloacelor de constrângere fizică, lipsa igienei, condiții improprii și lipsa unor servicii de îngrijire medicală adecvate. Conform presei, în luna aprilie, după o plângere a unui angajat al unui centru de stat destinat persoanelor cu dizabilităţi din judeţul Vaslui, autorităţile au arestat un angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială pentru violarea repetată, pe pacursul mai multor luni, a unei femei instituţionalizate, cu dizabilităţi. Conform Direcţiei, angajatul a bătut un alt rezident al centrului. Procurorii l-au pus sub acuzare pe angajat iar la finalul anului, procesul era pendinte la Tribunalul Vaslui.

În luna august, Consiliul de Monitorizare a implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a publicat un raport despre o vizită de monitorizare la un centru rezidenţial pentru persoane cu dizabilităţi, din localitatea Mălăieşti, judeţul Vaslui. Conform raportului, angajaţii centrului au plasat în mod repetat rezidenţii agitaţi într-o cameră de izolare insalubră pe perioade de până la o săptămână. Conform Centrului pentru Resurse Juridice, rezidenţii centrului au declarat că personalul a folosit camera de izolare ca pedeapsă împotriva a două persoane care voiau să părăsească centrul.

În august 2021, un angajat al unui al unui centru de stat destinat persoanele cu dizabilități din Călinești, județul Prahova, a adunat aproximativ 30 dintre rezidenți în curtea instituției, pentru a-i disciplina. Apoi, angajatul a lovit de mai multe ori doi dintre rezidenți. Personalul medical a chemat o ambulanţă pentru a-l duce pe unul dintre rezidenţii agresaţi la spital. O zi mai târziu, rezidentul respectiv a decedat, după ce fusese externat. Centrul pentru Resurse Juridice a investigat incidentul și a descoperit că rezidenții nu aveau acces la mijloace de comunicare pentru a înștiința autoritățile cu privire la pedepsele fizice și abuzurile la care erau supuși. Conform centrului, timp de mai multe zile, angajații săi nu au adus la cunoștința autorităților episodul violent și nici nu au solicitat examinarea medicală a rezidentului rănit. După începere urmăririi penale de către procurori, în luna august, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe angajat la şase ani şi patru luni de închisoare pentru răni cauzatoare de deces. În plus, la finalul anului, parchetul avea în curs o anchetă a altor angajaţi ai centrului, pentru neglijare.

Persoanele cu dizabilităţi s-au confruntat cu discriminare la angajare şi în ocupaţie (vezi secţiunea 7.d.) Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii din cadrul Ministerului Muncii a coordonat serviciile pentru persoanele cu dizabilităţi şi a elaborat politici, strategii şi standarde în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Alte forme de violenţă şi discriminare de către societate

Discriminarea a afectat accesul persoanelor bolnave de HIV/SIDA la servicii de îngrijire medicală și dentară de rutină, deoarece în unele situații personalul medical a refuzat să trateze pacienți cu HIV/SIDA.

Secțiunea 7. Drepturile angajaților

A. DREPTUL DE ASOCIERE ȘI DREPTUL DE NEGOCIERE COLECTIVĂ

Legislația prevede dreptul angajaților să formeze și să adere la sindicate independente, să negocieze contracte colective și să efectueze greve legale. Sindicatele se pot afilia la federații sindicale regionale, naționale sau din UE. Legea interzice discriminarea antisindicală și permite angajaților concediați pentru activitate sindicală să conteste în instanță concedierea pentru a obține reangajarea. Legea protejează libertatea de asociere și negocierea colectivă, dar sindicatele s-au plâns că a existat o aplicare limitată a legii pentru a asigura protecția împotriva încălcării acestor drepturi.

Pe 19 decembrie 2022, Guvernul României a adoptat Legea 367 privind dialogul social, conform căreia persoanele cu contracte individuale de muncă, majoritatea funcţionarilor publici, membrii cooperativelor, fermierii şi lucrătorii independenţi, pot forma sindicate. Şomerii au dreptul să adere sau să rămână membri de sindicat. Personalul cu statut militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, personalul din serviciile de informaţii, magistraţii şi persoanele care deţin funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora nu nu pot constitui şi/sau adera la o organizaţie sindicală. Un sindicat poate fi constituit de cel puţin 10 angajaţi/lucrători încadraţi la acelaşi angajator sau 20 de angajaţi/lucrători din unităţi diferite ale aceluiaşi sector de negociere colectivă. Pentru dobândirea personalităţii juridice, membrii fondatori ai sindicatului trebuie să depună procesul-verbal de constituire, exemplare semnate pentru conformitate ale statutului şi o listă a membrilor din organul de conducere.

Legislația impune angajatorilor cu peste 10 angajați să negocieze un contract colectiv de muncă. Contractele colective de muncă se pot încheia şi în cadrul unei companii, de către grupuri de unităţi, la nivel de sector sau la nivel naţional. Sindicatele sau confederaţiile sindicale care reprezintă cel puţin 35% dintre angajatori pot negocia în numele acestora. Dacă nu există sindicat, angajatorii pot negocia cu reprezentanţii angajaţilor, aleşi cu cel puţin jumătate plus unu dintre voturile angajaţilor. Angajatorii care refuză să demareze negocierea unui contract colectiv de muncă pot fi amendați. Angajatorii trebuie să informeze sindicatele şi se consulte cu acestea în privința subiectelor care au impact direct asupra relaţiilor de muncă, inclusiv transferuri, achiziţii, fuziuni, concedieri colective şi perspectivele economice ale companiei.

În general, sindicatele nu pot intra în grevă dacă există un contract colectiv de muncă sau pentru solicitări de muncă reglementate de lege. Înainte de organizarea unei greve generale, sindicatele trebuie să încerce o conciliere, mediere sau arbitrare cu Inspecţia Muncii sau Ministerul Muncii şi să organizeze o grevă de avertisment. Sindicatele trebuie anunţe angajatorii cu 48 de ore înainte de organizarea grevei. Sindicatele au criticat Ministerul Muncii pentru incapacitatea de invervenţie eficientă. Angajatorii pot contesta grevele în instanţă, iar companiile pot solicita daune de la organizatorii grevelor, dacă instanţa le declară ilegale. Legislaţia permite organizarea de greve doar în scopul apărării intereselor colective economice, sociale şi profesionale ale angajaţilor, nu pentru obţinerea de avantaje politice. Sindicatele pot organiza greve de solitaritate pentru a-şi exprima susţinerea pentru angajaţii din acelaşi grup sau sector şi pot organiza greve împotriva politicilor guvernamentale sociale şi economice care afectează sau limitează drepturile oferite de contractele colective de muncă.

Legea 367 privind dialogul social stabileşte noi criterii pentru declararea organizaţiilor sindicale drept reprezentative în funcţie de tipul de negociere. Mai precis, doar confederaţiile sindicale pot participa la negocieri naţionale. O conferederaţie sindicală trebuie să aibă structuri proprii în cel puţin jumătate plus unu din numărul total al judeţelor României şi să reprezinte un număr de membri de cel puţin 5% din efectivul angajaţilor/lucrătorilor economiei naţionale. Pentru negocieri cu sectoare sau grupuri de angajaţi, sindicatele trebuie să reprezinte cel puţin 5% din efectivul angajaţilor/lucrătorilor din sectorul de negociere colectivă sau din grupul de unităţi, după caz. În negocierile cu angajatorii individuali, sindicatele trebuie să reprezinte cel puţin 35% dintre angajaţii companiei. Un sindicat îşi menţine reprezentativitatea pe o perioadă de patru ani, exceptând cazul în care ea este contestată în instanţă. Sindicatele s-au plâns că cerinţele trecute privind reprezentativitatea erau excesiv de greoaie şi limitau drepturile angajaţilor/lucrătorilor de a participa la negociere colectivă şi la grevă. Adesea, companiile creează persoane juridice separate pentru a-i transfera pe angajaţi, evitând astfel pragurile de reprezentare.

Relatările oficiale ale unor incidente de discriminare antisindicală au rămas la un nivel minim. Demonstrarea legală a faptului că angajatorii i-au concediat pe angajați ca urmare a activităților sindicale ale acestora este dificilă. Guvernul nu a pus în aplicare eficient legea. Sancțiunile, aplicate uneori împotriva celor care au încălcat legislaţia, au fost pe măsura celor date pentru încălcări similare, în cazurile în care legea s-a aplicat cu succes. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) amendează angajatorii pentru discriminare antisindicală, deși nu are puterea să ceară reangajarea sau să impună alte sancțiuni. De cele mai multe ori, angajații trebuie să obțină repunerea în funcție în urma unei decizii judecătorești. Legislația interzice autorităților publice, angajatorilor sau organizațiilor să intervină, să limiteze sau să împiedice sindicatele să se organizeze, să-și dezvolte proceduri interne și să selecteze reprezentanți.

B. INTERZICEREA MUNCII FORȚATE SAU OBLIGATORII

Legea interzice toate formele de muncă forțată sau obligatorie. Cu toate acestea, au existat informații conform cărora astfel de practici au avut loc în continuare, adesea implicând romi, persoane cu dizabilități și copii (vezi secţiunea 7.c.). Guvernul nu a aplicat legea eficient și a luat măsuri limitate de prevenire a muncii forțate sau obligatorii.

Conform Ministerului Afacerilor Interne, 8,6% dintre victimele traficului de persoane identificate oficial în 2021 au fost exploatate în scop de muncă forțată, procent în scădere faţă de 16,1% în 2020. Bărbați, femei și copii au fost traficați în scopuri de muncă în agricultură, construcții, servicii domestice, hoteluri și producție. Peste jumătate dintre animale au fost exploatate în zootehnie, menaj, silvicultură şi procesarea lemnului, spălat de maşini şi în unităţile de procesare a cărnii. Majoritatea persoanelor traficate în scop de muncă forţată au fost bărbaţi.

Rețele organizate, care au implicat adesea membri ai familiilor, au forțat persoane, inclusiv un număr semnificativ de femei și copii de etnie romă să cerșească și să practice furturi mărunte. Vezi şi Raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane.

C. INTERZICEREA MUNCII MINORILOR ȘI V RSTA MINIMĂ DE ANGAJARE

Legea interzice toate formele grave de muncă a minorilor. Vârsta minimă de angajare în cazul majorității formelor de muncă este de 16 ani şi există limitări privind numărul de ore lucrare şi siguranţa ocupaţională şi riscurile de sănătate pentru copii, aplicabile minorilor angajaţi în toate sectoarele. Minorii pot munci cu consimțământul părinților sau al tutorilor de la vârsta de 15 ani, dacă activitățile respective nu le pun în pericol sănătatea, moralitatea sau siguranța. Legea interzice persoanelor sub 18 ani să muncească în condiții de risc, include o listă cu activități considerate periculoase, dar și sancțiuni pentru cei care încalcă legea. Printre activitățile periculoase pentru copii se numără cele care prezintă un risc crescut de accident sau afectare a sănătății, expunere la riscuri psihologice sau sexuale, ture de noapte, expunere la temperaturi periculoase, precum și cele care necesită folosirea de echipamente periculoase. Părinților ai căror copii desfășoară activități periculoase li se solicită să participe la programe de educație parentală sau de consiliere și pot fi amendați dacă nu fac acest lucru.

Minorii care lucrează au dreptul să-și continue educația, iar legea îi obligă pe angajatori să îi sprijine în această privință. Minorii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani pot lucra cel mult 6 ore pe zi și cel mult 30 de ore pe săptămână, cu condiția ca participarea la cursuri să nu fie afectată. Firmele care impun sarcini ce depășesc abilitățile fizice ale minorilor sau care nu respectă limitările privind programul de lucru în cazul minorilor pot fi amendate. S-a semnalat că mulți minori nu merg la școală dacă lucrează. Minorii au dreptul la trei zile suplimentare de concediu anual.

Legea cere școlilor să informeze imediat serviciile sociale cu privire la copiii care lipsesc de la ore pentru a munci, însă adesea școlile nu au respectat această prevedere. Serviciile sociale au responsabilitatea de a reintegra astfel de copii în sistemul de învățământ.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale poate impune amenzi și poate închide companii pentru exploatare de minori. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPDCA) din cadrul Ministerului Muncii are responsabilitatea de a ancheta sesizările de abuzuri în ce privește munca minorilor, dar aplicarea legilor a fost mai degrabă laxă, în special în zonele rurale, unde există multe gospodării agrare și unde serviciile de asistență socială nu au dispus de personalul și capacitatea necesare pentru a interveni în cazurile de încălcare a legislației referitoare la munca minorilor. ANDPDCA se ocupă de monitorizarea și coordonarea tuturor programelor de prevenire și eliminare a muncii minorilor.

Guvernul nu a aplicat eficient legea. Sancțiunile au fost pe măsura celor aplicate pentru infracțiuni grave, cum ar fi răpirea, însă resursele au fost necorespunzătoare. Eforturile guvernamentale s-au concentrat pe reacția la cazurile semnalate, iar ANDPDCA a alocat resurse limitate programelor de prevenție. Conform ANDPDCA, 304 minori au fost supuși la muncă forțată în 2021, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban. Minorii cei mai vulnerabili aveau vârste cuprinse între 10-13 ani (33,5%), 14-17 ani (27,6%) şi 3-6 ani (16,1%).

Munca minorilor a fost un fenomen mult mai răspândit decât indică statisticile oficiale. Munca minorilor, inclusiv cerșetoria, vânzarea de mărunțișuri pe stradă și spălatul parbrizelor au rămas răspândite în rândul comunităților de romi, în special în zonele urbane. Copii de doar cinci ani efectuau astfel de activități, iar de multe ori, cazurile nu au fost raportate corespunzător, deoarece statisticile oficiale s-au limitat doar la cazurile înregistrate doar odată cu implicarea poliției. Copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas vulnerabili la neglijare și abuz. În ţară existau în 2021 peste 76.000 de minori ai căror părinţi lucrau în străinătate, aproape o cincime dintre ei având ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare. Presa a continuat să semnaleze cazuri de minori angajaţi sezonier în industria hotelieră, pe ţărmul Mării Negre. Dintre cele 304 cazuri de muncă a minorilor documentate în 2021, autorităţile au dispus urmăriea penală în 12 cazuri, în timp ce în alte 258 de cazuri, ancheta era în curs la finalul anului 2021.

D. DISCRIMINAREA LA ANGAJARE SAU ASUMAREA UNEI OCUPAȚII

Legislația muncii și reglementările din domeniu interzic discriminarea la angajare sau asumarea unei ocupații pe bază de rasă, religie, ţară de origine, culoare, sex (inclusiv sarcină), etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen, infectare cu HIV sau alte boli transmisibile, statut de refugiat ori apatrid. Guvernul nu a aplicat eficient aceste legi, mai degrabă reacționând la acuzațiile de discriminare decât implicându-se efectiv în programe de prevenire a discriminării. În general, pedepsele pentru încălcări au fost pe măsura celor aplicate pentru alte tipuri de discriminare, însă insuficiente pentru a descuraja încălcarea legislației. În unele cazuri s-au aplicat pedepse în cazul celor care au încălcat legea.

S-au înregistrat cazuri de discriminare la angajare sau în asumarea unei ocupații, pe bază de gen, dizabilitate și infectare cu HIV (vezi secţiunea 6). S-au înregistrat, de asemenea, cazuri de discriminare a romilor și muncitorilor migranţi. În ceea ce privește discriminarea la angajare, CNCD a analizat cazuri atât din sectorul de stat, cât și din sectorul privat. În noiembrie 2021, CNCD a amendat un angajator pentru lipsa de acţiune în cazul discriminării unui angajat infectat cu HIV şi SIDA de către colegi. Descoperirea diagnosticului medical de către angajator a dus la desfacerea contractului de muncă al angajatului. Legislația stipulează remunerare egală pentru activități cu aceeași valoare. Conform Eurostat, diferența de plată dintre bărbați și femei în țară era de 3,3% în 2019. Deși legea le acordă angajatelor care se întorc la muncă din concediul de maternitate dreptul de a reveni pe același post sau pe un post similar, femeile însărcinate și femeile aflate la vârsta la care pot avea copii pot fi discriminate pe piața muncii fără să se recunoască acest lucru. Într-un caz din martie 2021, CNCD a concluzionat că un angajator nu a oferit o creştere salarială la întoarcerea unei angajate din concediul de maternitate pentru îngrijirea unui copil cu dizabilităţi.

Integrarea sistemică a persoanelor cu dizabilități ca forță de muncă nu a existat, iar publicul larg a continuat să aibă prejudecăți legate de persoanele cu dizabilități. ONG-urile au făcut eforturi active pentru a schimba atitudinea și a sprijini persoanele cu dizabilități să își dezvolte competențele și să desfășoare activitate lucrativă, însă guvernul nu a dispus de programe adecvate de prevenire a discriminării. Legislația impune companiilor sau instituțiilor cu peste 50 de salariați să angajeze persoane cu dizabilități în procent de cel puțin 4% din forța de muncă sau să plătească o amendă pentru nerespectarea legii. Majoritatea companiilor aleg să plătească amenda în loc să respecte cerinţele, însă pot redirecţiona jumătate din cuantumul acesteia pentru achiziţia de bunuri şi servicii de la unităţi „protejate” sau „sociale” care angajează persoane cu dizabilităţi sau grupuri de risc. Agențiile locale de ocupare a forței de muncă au înregistrat succes limitat în facilitarea angajării persoanelor cu dizabilități, raportând doar 309 astfel de cazuri în 2021, peste jumătate dintre persoane fiind angajate prin intermediul subvenţiilor guvernamentale pentru angajatori şi al programelor de inserţie pe piaţa muncii.

ONG-urile au raportat că pacienții care suferă de cancer și tuberculoză s-au confruntat cu discriminare la locul de muncă. Legea sprijină pacienții cu tuberculoză prin acordarea de alocații alimentare lunare, concediu medical și sprijin psihologic, dar nu conține măsuri de protecție a pacienților împotriva discriminării la locul de muncă.

E. CONDIȚIILE ACCEPTABILE DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII

Legislația privind salarizarea și programul de lucru: Legislația prevede un salariu minim național, mai mare decât venitul estimat oficial al persoanelor aflate în pragul sărăciei; salariul minim a crescut, ca valoare nominală de circa trei ori din 2012. Peste patru din 10 angajaţi a câștigat salariul minim. În ciuda majorărilor salariului minim, 15,6% dintre angajații din România sunt expuşi riscului de sărăcie.

Legea prevede săptămâna de lucru standard de 40 de ore sau cinci zile. Angajații au dreptul la plată pentru orele suplimentare efectuate la sfârșit de săptămână sau de sărbătorile legale, precum și pentru cele care depășesc cele 40 de ore. Perioada lucrată de un angajat trebuie să nu depășească 48 de ore pe săptămână, în medie, pe o perioadă de referință de patru luni, deși se permit unele excepții pentru anumite sectoare de activitate sau profesii. Legea prevede o perioadă de odihnă de 48 de ore în timpul săptămânii lucrătoare, deși majoritatea angajaților au primit două zile libere pe săptămână. Legislația permite, de asemenea, angajatorilor să scurteze norma de lucru a angajaților dacă activitatea de la locul de muncă scade din motive economice sau tehnice, în paralel cu o reducere corespunzătoare a salariului.

Ca răspuns la restricțiile impuse pe fondul pandemiei COVID-19, guvernul a adoptat un plan de lucru flexibil, inspirat din modelul „Kurzarbeit” al Germaniei, aplicabil, cu scopul de retenție a angajaților pe ștatele de plată, cu contribuția comună a guvernului și a angajatorului. Planul solicita angajatorilor să acopere jumătate din salariul pentru norma întreagă, urmând ca Guvernul României să plătească 75% din diferența dintre salariul brut și salariul de bază plătit angajatului în baza numărului de ore prestate efectiv. Planul „Kurzarbeit” a rămas în vigoare la sfârşitul anului.

Orele suplimentare în exces pot constitui motiv de amendare a angajatorului, în cazul în care lucrătorii depun plângere, însă au fost rare cazurile în care s-a făcut plângere. Orele suplimentare obligatorii sunt interzise prin lege.

Securitatea și sănătatea în muncă: Standardele de securitate și sănătate în muncă stabilite în principalele ramuri de activitate economică au fost corespunzătoare, însă conformitatea și punerea în aplicare au rămas la un nivel slab. Lucrătorii au dreptul de a ieși din situații pe care le consideră periculoase pentru sănătatea sau securitatea lor, fără a-și pune în pericol statutul de angajat. Sectorul construcțiilor, agriculturii și sectorul micilor producători au fost mai problematice în ceea ce privește raportarea necorespunzătoare legată de forța de muncă și neglijarea standardelor de sănătate și securitate în muncă. În noiembrie 2021, patru persoane au murit la Uzina Mecanică Băbeni, din cauza manipulării necorespunzătoare a produselor explozibile. În august 2021, doi muncitori au decedat și patru au fost răniți, pe un șantier de construcții din centrul Bucureștiului, după ce s-au surpat pereții unui șanț.

În contextul pandemiei COVID-19, s-au acordat sporuri de risc personalului medical care s-a ocupat de îngrijirea pacienților cu COVID-19 și celor implicați în contracararea pandemiei. Momentele în care s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de pacienți COVID-19 în stare critică a pus presiune pe infrastructura spitalelor, în special în secțiile de terapie intensivă.

Salariul, programul şi aplicarea normelor de siguranţă şi sănătate în muncă: Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, este responsabil de aplicarea legislaţiei privind condiţiile şi programul de muncă, salarizarea şi siguranţa şi sănătatea în muncă, deşi aplicarea acestora nu a fost întotdeauna eficientă. Pedepsele pentru încălcarea prevederilor au fost similare celor pentru infracţiuni asemănătoare, însă au fost aplicate doar în unele cazuri. Inspectorii de muncă au autoritatea de a face vizite neanunţate şi de a iniţia sancţiuni, însă numărul lor a fost insuficient pentru a putea asigura aplicarea legislaţiei în toate sectoarele. În plus, Inspecţia Muncii colaborează cu Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală pentru a efectua operaţiuni comune de verificare a angajatorilor din sectoarele predispuse la raportare necorespunzătoare, inclusiv în domeniile producţiei textile, construcţiilor, preparării de alimente, transporturilor şi depozitării. Aceste anchete s-au concentrat adesea asupra neplăţii impozitelor datorate statului, mai degrabă decât asupra drepturilor angajaţilor. Nu toate accidentele de muncă au fost achetate de inspectorii de muncă. Companiile au anchetat incidentele minore, în timp ce inspectorii de muncă au anchetat incidentele mai grave, de obicei pe cele care au dus la decese sau răniri grave. În cazurile în care acest lucru se impune, incidentele pot deveni subiectul unei anchete penale. Liderii sindicali au pretins adesea că inspectorii de muncă au anchetat doar superficial accidentele de muncă, inclusiv pe cele soldate cu decese şi că inspectorii au concluzionat adesea, în mod eronat, că victimele au fost de vină pentru cele mai multe accidente fatale.

Munca la negru: Munca la negru a continuat să afecteze angajații din agricultură, sectorul de comerț cu amănuntul, de ospitalitate și de construcții. Din luna august, angajatorii sunt obligaţi să plătească impozite şi contribuţii sociale corespunzătoare salariului minim chiar dacă angajaţii cu contracte de muncă cu timp parţial câştigă mai puţin decât salariul minim, cu excepţia cazului în care lucrătorul declară că are mai multe contracte part-time, echivalente cu durata de muncă cu normă întreagă. Guvernul a declarat că măsurile au avut scopul reducerii muncii nedeclarate.

Prevalența salariului minim, deficitul de forță de muncă și scutirile de impozitare a muncii pentru sectoarele vulnerabile au transformat munca la negru într-un fenomen mai puțin atractiv. Drept urmare a emigrării în masă a forței de muncă, atât calificate, cât și necalificate, România se confruntă cu un deficit de forță de muncă. În ultimii zece ani, aproximativ 2,7 milioane de români care au vârsta corespunzătoare încadrării în muncă (20-64 de ani) s-au mutat în alte state membre ale UE, în căutarea unui loc de muncă. Sectoarele construcțiilor, agriculturii şi industriei alimentare sunt scutite de impozitarea pe venit și de plata contribuțiilor obligatorii la pensie şi sănătate. Legislația conține prevederi legate de munca temporară și sezonieră și stabilește sancțiuni pentru munca la negru. Conform reglementărilor UE, durata maximă a unui contract pe durată determinată este de 36 de luni. Lucrătorilor care au prestat muncă la negru nu li s-au aplicat prevederile legale cu privire la salarizare, program de lucru, sănătate și securitate în muncă și inspecții.

de U.S. Mission Romania | 10 iunie, 2023 | Categorii: Politici, Rapoarte | Tags: Respectarea drepturilor omului, România