REZUMAT

Nu au existat schimbări semnificative în ceea ce privește situația drepturilor omului în România în cursul anului.

Problemele semnificative legate de drepturile omului au inclus relatări credibile privind: tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante aplicate de stat sau în numele statului, și corupție gravă la nivelul statului.

Statul a luat măsuri credibile pentru a identifica și pedepsi funcționarii care ar fi putut comite încălcări ale drepturilor omului, dar, în unele cazuri, acțiunile guvernului au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă.

Secțiunea 1. Respectul pentru integritatea persoanei

a. Privarea arbitrară de viață și alte omoruri Ilegale sau motivate politic

Au existat rapoarte conform cărora statul sau reprezentanții săi ar fi comis omoruri arbitrare sau ilegale.
Autoritățile au deschis o anchetă împotriva a doi polițiști locali pentru comportament abuziv și ucidere din culpă după ce un bărbat a murit în custodia poliției în luna iulie în orașul Arad, situat în vestul țării. Potrivit fotografiilor obținute de mass-media, corpul acestuia prezenta mai multe răni la nivelul feței, pieptului și brațelor, ceea ce indică faptul că fusese bătut. La sfârșitul anului, un agent de poliție locală era arestat și o anchetă penală era în curs de desfășurare.

În luna septembrie, procurorii din județul Argeș au pus sub acuzare doi polițiști pentru presupusa implicare în cazul uciderii din culpă, în 2021, a unui bărbat care era evacuat dintr-un restaurant în flăcări din orașul Pitești. Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere ale incidentului, imediat înainte de moartea bărbatului, polițiștii par să-l împingă la pământ și să-i comprime zona cervicală în timpul unei dispute. La sfârșitul anului, cazul era în curs de soluționare la Tribunalul Județean Argeș.

În luna februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a transferat procesul împotriva fostului președinte Ion Iliescu și a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu la Curtea de Apel București, unde se afla în curs de judecată la sfârșitul anului. Cei doi au fost acuzați de comiterea de crime împotriva umanității în timpul Revoluției Române din 1989.

În iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o hotărâre definitivă prin care îi achită pe foștii oficiali ai fostei Securități din perioada comunistă, Marin Pârvulescu, Vasile Hodiș și Tudor Postelnicu. Cei trei oficiali fuseseră acuzați de comiterea de crime împotriva umanității în 1985, când, potrivit procurorilor, au fost responsabili de arestarea și uciderea în bătaie a disidentului anticomunist Gheorghe Ursu.

b. Dispariții

Nu s-au semnalat dispariții de către sau în numele autorităților guvernamentale.

c. Tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante și alte abuzuri conexe

Constituția și legea incriminează tortura și tratamentele inumane sau degradante, dar au existat relatări credibile conform cărora oficiali guvernamentali le-au pus în practică.

Conform legii, pedepsele pentru tortură sunt cuprinse între doi și șapte ani de închisoare și pierderea anumitor drepturi. În cazul în care tortura a dus la decesul victimei, pedepsele sunt cuprinse între 15 și 25 de ani de închisoare și pierderea anumitor drepturi. Pedepsele pentru tratamente inumane sau degradante variază de la unu la cinci ani de închisoare și pierderea dreptului de a ocupa funcții publice.

La 30 octombrie, mai mulți polițiști bucureșteni au intervenit în cadrul unui conflict între doi locuitori dintr-un adăpost pentru cetățeni ucraineni strămutați. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului și martorilor, atunci când unul dintre rezidenți nu a urmat instrucțiunile poliției, polițiștii l-au lovit cu o ușă și l-au lovit cu pumnii, picioarele și cu bastoane după ce acesta a căzut la pământ. Apoi, l-au încătușat și au continuat să-l bată în timp ce îl târau afară din cameră. Poliția l-ar fi plasat pe rezident în arestul secției 6, unde l-ar fi ținut încătușat timp de două zile fără să-i ofere mâncare. La sfârșitul anului, o anchetă penală era în curs de desfășurare.

Procurorii sunt responsabili de investigarea abuzurilor. Direcția Control Intern din cadrul Poliției Române a efectuat, sub supravegherea procurorului, anchete penale privind abuzurile comise de membrii poliției, precum și anchete administrative interne.

Condițiile din închisori și centre de detenție.

Condițiile de detenție erau dure și supraaglomerate. Au existat abuzuri asupra deținuților din partea autorităților și a altor deținuți.

Condiții fizice abuzive: Supraaglomerarea închisorilor a fost frecvent întâlnită.

Deținuții s-au plâns de calitatea slabă a hranei și, uneori, de cantitatea insuficientă. Deținuții aveau un acces foarte limitat la apă caldă. Instalațiile sanitare erau adesea în stare proastă, iar persoanele deținute nu primeau cantități adecvate de detergent și produse de igienă. Observatorii independenți au observat că celulele erau adesea dărăpănate și lipseau echipamentele (spațiu de depozitare, masă și scaune). Saltelele și lenjeria de pat erau adesea uzate și infestate cu ploșnițe și gândaci. Deținuții nu dispuneau de încălzire suficientă în celule pe timp de iarnă. În unele închisori, ventilația era inadecvată. Închisorile ar fi oferit asistență medicală insuficientă și, conform mai multor rapoarte publicate de Avocatul Poporului pe parcursul anului, deținuții nu au beneficiat de controale medicale și tratament în timp util. Autoritățile penitenciare din unele unități au ținut deținuții închiși în celule pentru perioade lungi de timp, fără posibilitatea de a se mișca sau de a face exerciții fizice.

În mod regulat, deținuții și-au agresat și abuzat colegii deținuți, cu impunitate.

Potrivit organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale, transsexuale, sau intersexuale (LGBTQI+), persoanele cu probleme de sănătate mintală și persoanele cu HIV sau SIDA se confruntă cu abuzuri disproporționate în închisori din partea colegilor lor deținuți.

Administrație: Autoritățile nu au efectuat întotdeauna investigații în cazul unor acuzații credibile de rele tratamente și condiții inumane.

Monitorizarea Independentă: Guvernul a permis efectuarea de vizite de monitorizare de către observatori neguvernamentali independenți ai drepturilor omului, iar astfel de vizite au avut loc pe parcursul anului.

d. Arestarea sau detenția arbitrară

Constituția și legea interziceau arestarea și detenția arbitrare și prevedeau dreptul oricărei persoane de a contesta în instanță legalitatea detenției sale. În general, guvernul a respectat aceste cerințe.

Proceduri de arestare și tratament al deținuților

Autoritățile au obligația să informeze deținuții, în momentul arestării lor, cu privire la acuzațiile care li se aduc și la drepturile lor legale, inclusiv dreptul de a păstra tăcerea și dreptul la un avocat. Poliția are obligația de a-i informa pe deținuți cu privire la drepturile lor într-o limbă pe care aceștia o înțeleg înainte de a obține o declarație. Poliția are obligația să aducă deținuții în fața unei instanțe în termen de 24 de ore de la arestare. Deși autoritățile au respectat, de obicei, aceste cerințe, aceste drepturi nu au fost întotdeauna respectate. În cazul în care presupusul infractor nu prezenta niciun pericol în perioada de așteptare a procesului, nu existau motive de îngrijorare cu privire la fuga sau la comiterea unei alte infracțiuni, iar cazul nu prezenta o „suspiciune rezonabilă” că persoana ar fi putut săvârși infracțiunea, infractorului i se putea acorda eliberarea temporară până la proces. În funcție de circumstanțele cazului, legea permite detenția la domiciliu și ancheta preliminară sub supraveghere judiciară, ceea ce presupune ca persoana acuzată să se prezinte în mod regulat la instituțiile de aplicare a legii. Exista un sistem de eliberare pe cauțiune, dar a fost rar folosit in practică.

Deținuții au avut dreptul la asistență juridică și, în majoritatea cazurilor, au avut acces rapid la un avocat ales de ei. Autoritățile au oferit deținuților cu o situație materială precară consiliere juridică plătită din fonduri publice. Ofițerul care a procedat la arestare este responsabil de contactarea avocatului deținutului sau, alternativ, a baroului local pentru a solicita un avocat. Persoana reținută are dreptul la o întâlnire privată cu un avocat înainte de prima audiere efectuată de poliție. Cu toate acestea, în unele unități cu regim de arest preventiv și închisori nu a existat nicio posibilitate de întâlniri confidențiale între deținuți și familiile sau avocații acestora. Un avocat poate fi prezent în timpul audierii sau interogatoriului. Nu au existat rapoarte cu privire la suspecți deținuți în regim de incommunicado.

Legea permite poliției să conducă la secție, fără mandat de arestare, o persoană care pune în pericol alte persoane sau tulbură ordinea publică, iar poliția trebuie să o elibereze după opt până la 12 ore.

e. Lipsa unui proces public echitabil

Constituția și legea prevăd un sistem judiciar independent, iar guvernul a respectat, în general, independența și imparțialitatea justiției. Ineficiența și lipsa de responsabilitate în ceea ce privește controlul judiciar au subminat uneori independența și imparțialitatea sistemului judiciar.

Societatea civilă și organismele de supraveghere guvernamentale au susținut că acțiuni disciplinare au fost folosite împotriva judecătorilor sau a procurorilor ca represalii politice pentru deciziile lor sau pentru presupusele lor înclinații politice. Au existat acuzații credibile potrivit cărora judecătorii au fost înlăturați din anumite dosare în așteptarea soluțiilor unor acțiuni disciplinare, iar apoi, după ce s-a constatat că respectivele acțiuni disciplinare nu fuseseră întemeiate, dosarele au fost redistribuite, sugerând că acțiunile disciplinare au fost utilizate în mod greșit pentru a influența judecători cărora le-au fost repartizate unele dosare sensibile.
Potrivit raportului Comisiei Europene privind statul de drept, publicat la 5 iulie, „Unele cazuri de sancțiuni disciplinare [împotriva judecătorilor și a procurorilor] au continuat să ridice probleme.” Potrivit Tabloului de bord privind justiția în UE în 2023, 51% din populația generală a perceput nivelul de independență a instanțelor și a judecătorilor ca fiind „destul de bun sau foarte bun”.

Procedurile de judecată

Constituția și legislația prevăd dreptul la un proces echitabil și public, iar sistemul judiciar a ocrotit, în general, acest drept.

Întârzierile din timpul proceselor au apărut din cauza numărului mare de cazuri și a inconsecvențelor procedurale, precum și din cauza lipsei de personal, de spațiu fizic și de tehnologie. Conflictele de interese au fost prezente în sistemul judiciar în cazurile de profil înalt.

În luna iulie, Curtea Constituțională a decis că tăierile de pensii pentru mai multe categorii de funcționari publici, inclusiv pentru cei din justiție, sunt neconstituționale, în ciuda faptului că aceste tăieri ar fi afectat direct pensiile judecătorilor constituționali decidenți.

În luna noiembrie, judecătoarea Georgiana Farcaș-Hîngan de la Curtea de Apel Cluj a denunțat rudele primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru că au încercat să o mituiască cu 50.000 euro (54.050 USD) în schimbul achitării primarului Cherecheș, trimis în judecată pentru fapte corupție. În ciuda faptului că a fost cea care l-a denunțat pe Cherecheș, judecătoarea Farcaș-Hîngan a rămas parte din completul de judecători care, în cele din urmă, l-a condamnat pe primar pentru corupție, după ce a susținut că ar putea rămâne imparțială.

Raportul de țară din luna septembrie al Grupului de State Împotriva Corupției al Consiliului Europei a menționat că au existat numeroase cazuri în care persoanelor private și jurnaliștilor li s-a refuzat accesul la informații de interes public. Acest lucru a împiedicat părțile interesate să obțină informații publice în timp util, ceea ce a împiedicat inițierea procedurilor administrative sau accesul la sistemul judiciar până la împlinirea termenului de prescripție.

Prizonieri și deținuți politici

Nu au existat relatări cu privire la prizonieri sau deținuți politici.

f. Represiunea transnațională

Nu este cazul.

g. Confiscarea și restituirea bunurilor

Statul dispune de legi și mecanisme în vigoare pentru a soluționa cererile de despăgubiri pentru proprietăți confiscate în perioada Holocaustului. ONG-urile și grupurile de sprijin au raportat că guvernul a făcut unele progrese, inclusiv în ceea ce privește cetățenii străini.

Între anii 1940 și 1989, guvernul a evacuat persoane de la locul lor de reședință și le-a confiscat proprietățile fără un proces echitabil sau o restituire adecvată.

Legea referitoare la retrocedarea proprietăților confiscate de fostele regimuri comunist și fascist include un sistem bazat pe „puncte” pentru a compensa solicitanții în cazul în care restituirea proprietății originale nu era posibilă. Reclamanții puteau folosi punctele pentru a participa la licitații pentru proprietăți deținute de stat sau pentru a le transforma în compensații financiare. Autoritățile locale au împiedicat restituirea proprietăților prin faptul că nu au finalizat un inventar al terenurilor prevăzut de lege. Asociațiile de foști proprietari au afirmat că sistemul de compensare prin puncte a fost ineficient. Acestea au criticat legea privind restituirea pentru că nu a reușit să rezolve cazurile în mod echitabil, precum și pentru întârzierile mari și cazurile de corupție.

Numărul proprietăților restituite care implică biserici și minorități naționale a fost disproporționat de mic. Au existat numeroase dispute cu privire la clădiri și proprietăți bisericești pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a restituit Bisericii Greco-Catolice, în ciuda hotărârilor judecătorești în acest sens. Guvernul nu a luat măsuri eficiente pentru a restitui bisericile confiscate de guvernul comunist de după cel de-al Doilea Război Mondial. S-au înregistrat întârzieri mari în procesarea cererilor de despăgubire referitoare la proprietățile deținute de comunitățile minorităților naționale. Conform legii, exista o prezumție de transfer abuziv care se aplica pentru restituirea proprietății private, dar nu și pentru proprietăților aparținând comunităților sau cultelor. În multe cazuri, documentele care atestau transferul abuziv al acestor proprietăți în proprietatea statului nu mai existau. Minoritățile religioase și naționale nu aveau dreptul la despăgubiri pentru clădirile naționalizate care au fost demolate.

Potrivit Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, comunitatea evreiască a fost îndreptățită să primească despăgubiri pentru proprietatea comunală constând în clădiri și terenuri care au aparținut cultului mozaic sau persoanelor juridice ale comunității evreiești.

Potrivit avocaților comunității evreiești, dispariția unor depozite întregi de documente, combinată cu accesul limitat la alte arhive, a împiedicat comunitatea evreiască să depună anumite cereri în termenul prevăzut de lege. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins majoritatea cererilor de restituire privind fostele proprietăți comunitare evreiești în timpul procedurilor sale administrative. Fundația Caritatea, înființată de Federația Comunităților Evreiești din România și de Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților aparținând Evreilor pentru a revendica proprietățile comunitare, a contestat în instanță aceste decizii negative ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților aparținând Evreilor a raportat că restituirea proprietăților private evreiești fără moștenitori nu a fost finalizată și că nu au existat suficiente cercetări cu privire la proprietățile care au aparținut victimelor evreiești ale Holocaustului.

Raportul Departamentului de Stat către Congres privind Legea Justiției pentru Supraviețuitorii Necompensați Astăzi (JUST), eliberat către public în iulie 2020, se regăsește pe site-ul Departamentului: https://www.state.gov/reports/just-act-report-to-congress/.

h. Ingerința arbitrară sau ilegală în viața privată, familie, domiciliu sau corespondență

Constituția și legea interziceau astfel de acțiuni și nu s-a raportat cazuri de încălcare a acestor interdicții de către autorități.

Secțiunea 2. Respectul pentru libertățile civile

a. Libertatea de exprimare, inclusiv a membrilor presei și a altor mijloace de informare în masă

Constituția prevede libertatea de exprimare, inclusiv pentru membrii presei și ai altor mijloace de comunicare, iar guvernul a respectat parțial acest drept. Organizațiile media independente au remarcat politizarea excesivă a mass-media, mecanismele de finanțare corupte, precum și politicile editoriale subordonate partidelor politice și intereselor proprietarilor. Reporterii și reprezentanții societății civile au declarat că libertatea lor de exprimare a fost limitată de accesul restricționat sau plătit la informațiile de interes public emise de guvern și de instituțiile publice, inclusiv cheltuielile, contractele sau licitațiile care implică fonduri publice și dosarele academice ale funcționarilor publici. Reporterii și ONG-urile au fost adesea nevoiți să dea în judecată ministerele, agențiile sau entitățile locale controlate de stat, pentru a avea acces la informații publice. Unii reporteri din întreaga țară au fost hărțuiți, dați în judecată sau amenințați de către autoritățile pe care le investigau sau de către împuterniciții acestora.

Libertatea de exprimare: Legea interzice negarea Holocaustului și promovarea sau utilizarea simbolurilor fasciste, rasiste, xenofobe sau simboluri asociate cu Mișcarea Legionară, o mișcare naționalistă, extremistă, fascistă și antisemită din perioada interbelică.

Violența și hărțuirea: Jurnaliștii, în baza reportajelor pe care le-au realizat, au fost supuși unor tactici de hărțuire și intimidare din partea autorităților.

Jurnalista independentă de investigații britanică Crina Boroș a susținut că personalul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a supus-o la două ore de interogatoriu agresiv în timpul unei întâlniri pe data de 18 mai. Boroș încerca să documenteze acuzațiile de exploatare forestieră ilegală, minerit și distrugere a habitatelor. Ca parte a investigației sale, în august 2022, Boroș a depus o cerere de acces la informațiile de interes public pentru a obține date privind permisele de exploatare forestieră și operatorii forestieri. Ea a susținut că unul dintre participanții la întâlnire a încercat să facă presiuni asupra ei pentru a înceta investigația și a acuzat-o că reprezintă „interese politice obscure”. Institutul Internațional de Presă a cerut ministrului de atunci al Mediului, Tánczos Barna, să denunțe public acțiunile personalului său și să furnizeze datele solicitate de Boroș.
La 24 octombrie, Parchetul Curții de Apel București a închis ancheta privind presupusele hărțuiri, amenințări, șantaj și încălcări ale vieții private la adresa jurnalistei de investigație Emilia Șercan. Șercan a declarat că a primit mai multe amenințări și tentative de șantaj după ce a publicat în 2022 un articol în care susținea că a existat plagiat în teza de doctorat a premierului de atunci, Nicolae Ciucă. În plângerea sa, ea a susținut că polițiștii desemnați sa efectueze investigația au divulgat în presă fotografii private ale sale. Mai multe grupuri naționale și internaționale pentru libertatea presei, printre care Reporteri fără Frontiere, au semnat o scrisoare comună în care condamnă decizia procurorilor și notează mai multe eșecuri și încălcări procedurale în cadrul anchetei.

Publicația online independentă Hotnews a susținut că hărțuirea împotriva lui Șercan a fost tolerată și posibil dirijată de reprezentanți ai Partidului Național Liberal (PNL), aflat la guvernare. Hotnews a afirmat că membrii PNL au fost instruiți să o atace pe Șercan în timpul interviurilor cu presa și să insiste că aceasta are „o vendetă politică” și „intenții rele”. În luna ianuarie, două articole denigratoare la adresa lui Șercan au fost publicate pe Facebook și pe două site-uri de știri. Platforma de combatere a dezinformării Misreport a analizat postările și a susținut că acestea au fost plătite de o agenție de publicitate înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă ca având contracte cu PNL în campaniile electorale din 2020. Șercan a afirmat că a fost victima unei bine documentate „campanii de kompromat orchestrate de guvern”.

Legile privind calomnia și defăimarea: Calomnia și defăimarea nu mai sunt infracțiuni penale. Cu toate acestea, foștii și actualii oficiali guvernamentali au continuat să inițieze procese civile și plângeri penale împotriva jurnaliștilor de investigație ca tactică de presiune.

Libertatea pe internet

Statul nu a restricționat sau întrerupt accesul la internet și nici nu a cenzurat conținutul din mediul electronic.

b. Libertățile de Întrunire Pașnică și de Asociere

Constituția și legea prevăd libertatea de întrunire pașnică și de asociere, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi.

c. Libertatea religioasă

Consultați Raportul Departamentului de Stat privind libertatea religioasă internațională la https://www.state.gov/religiousfreedomreport/.

d. Libertatea de circulație și dreptul de a părăsi țara

Constituția și legea prevedeau libertatea de circulație internă, de călătorie în străinătate, de emigrare și de repatriere, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi.

Circulația în țară: Circulația internă a beneficiarilor de protecție internațională și a apatrizilor nu a fost, în general, restricționată. Cu toate acestea, solicitanții de azil au fost supuși unor măsuri de limitare a libertății lor de circulație și de detenție în anumite circumstanțe. Legea și regulamentele de punere în aplicare prevăd că Inspectoratul General pentru Imigrări putea desemna un loc de reședință specific pentru un solicitant de azil în timp ce autoritățile stabileau eligibilitatea acestuia, sau putea lua măsuri restrictive, supuse aprobării Parchetului, care echivalează cu detenția administrativă în „zone închise special amenajate”.

e. Protecția refugiaților

Guvernul a cooperat cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) și cu alte organizații umanitare pentru a oferi protecție și asistență refugiaților, refugiaților care se întorc în țară, solicitanților de azil, precum și altor persoane de interes.

Accesul la azil: Legea prevede acordarea azilului sau a statutului de refugiat, iar guvernul are stabilit un sistem pentru a oferi protecție refugiaților.

Returnare: Legea a stabilit excepții de la principiul nereturnării și retragerea dreptului de ședere în țară în urma declarării unei persoane ca fiind „indezirabilă”. Acest lucru ar putea avea loc, de exemplu, atunci când informații clasificate sau „indicii bine întemeiate” sugerează că străinii (inclusiv solicitanții de azil sau persoanele cărora li s-a acordat azil) intenționau să comită acte de terorism sau să susțină terorismul. Solicitanții de protecție declarați „indezirabili” din motive de securitate națională au fost luați în custodie, până la finalizarea procedurii de azil, iar apoi au fost expulzați în urma respingerii definitive.

Abuzurile asupra migranților și refugiaților: Potrivit ONG-urilor, pe parcursul anului au avut loc mai multe incidente de hărțuire, discriminare, abuzuri împotriva refugiaților și a solicitanților de azil, respingeri și abateri de la procedurile de azil în zonele de frontieră. Majoritatea incidentelor nu au fost raportate din cauza fricii, a lipsei de informații, a serviciilor de sprijin inadecvate și a mecanismelor de despăgubire ineficiente. UNHCR a raportat că, în ianuarie, în trei ocazii, autoritățile guvernamentale de la granița cu Serbia au împins înapoi refugiații și solicitanții de azil din țări terțe care tranzitau Serbia.

Accesul la serviciile de bază: Persoanele strămutate din Ucraina s-au confruntat cu bariere semnificative în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate. Legislația românească prevede accesul direct la asistență medicală gratuită și specializată pentru ucrainenii care au primit statutul de protecție temporară. Cu toate acestea, în practică, multe spitale au cerut trimiteri de la medicii de familie înainte de a oferi tratament. Au fost raportate dificultăți generalizate în ceea ce privește înregistrarea la medicii de familie și obținerea de programări din cauza procedurilor birocratice împovărătoare și a barierelor lingvistice.
Soluții durabile: Țara a acceptat unii refugiați și solicitanți de azil în vederea relocării. Pe parcursul anului, guvernul a cooperat cu UNHCR și cu Organizația Internațională pentru Migrație pentru a reloca 79 de persoane siriene în țară. Guvernul a oferit naturalizarea refugiaților care își au reședința pe teritoriul lor. Începând cu luna noiembrie, trei refugiați au primit cetățenia română.

Protecția temporară: Guvernul a acordat statutul de protecție temporară unui număr de aproximativ 40.000 de persoane și a oferit resurse și sprijin unui număr de aproximativ 100.000 de persoane care nu au solicitat statutul de refugiat, dintre care multe au sosit din Ucraina. Guvernul poate acorda „statutul de tolerat” persoanelor care nu îndeplinesc cerințele pentru statutul de refugiat sau pentru protecție subsidiară, dar care nu pot fi returnate din diverse motive. Printre aceste motive se numără apatrizii care nu au fost acceptați de fosta lor țară de reședință obișnuită sau a căror viață sau bunăstare era în pericol. Persoanele cu „statut tolerat” au dreptul de a munci, dar nu beneficiază de nicio altă protecție socială sau de alte prevederi de incluziune, iar guvernul poate să le limiteze libertatea de mișcare într-o anumită regiune a țării.

Beneficiarii de protecție subsidiară au semnalat probleme în ceea ce privește libertatea lor de circulație în alte țări din cauza cerințelor suplimentare de viză.

f. Statutul și tratamentul persoanelor strămutate în interiorul țării

Nu este cazul.

g. Persoanele apatride

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, la sfârșitul anului, erau 291 de persoane apatride cu documente de ședere valabile în țară. Printre acestea se numărau rezidenți legali fără cetățenie, apatrizi de origine română, precum și persoane cărora li s-a acordat o anumită formă de protecție internațională. Datele privind apatrizii, inclusiv cele privind persoanele aflate în pericol de apatridie și persoanele de naționalitate nedeterminată, nu au fost fiabile din cauza absenței unei proceduri de determinare a stării de apatridie, a absenței unei autorități unice de resort și a lipsei unei identificări și înregistrări adecvate a persoanelor cu naționalitate necunoscută sau nedeterminată.

Legile și politicile au oferit posibilitatea de a dobândi sau de a confirma cetățenia. Legea a inclus prevederi favorabile pentru apatrizii de origine română în vederea redobândirii cetățeniei. Cu toate acestea, persista un decalaj semnificativ din cauza lipsei de garanții împotriva apatridiei pentru copiii născuți în țară care erau apatrizi deoarece părinții lor fie erau ei înșiși apatrizi, fie erau străini care nu puteau să-și transmită cetățenia.

Secțiunea 3. Libertatea de participare la procesul politic

Legea a oferit cetățenilor posibilitatea de a-și alege guvernul în cadrul unor alegeri periodice libere și corecte, organizate prin vot secret, pe baza sufragiului universal și egal.

Alegeri și participare politică

Abuzuri sau nereguli în alegerile recente: Alegerile prezidențiale din 2019 și alegerile parlamentare din 2020 au fost considerate libere și corecte și fără nereguli semnificative.

Partide politice și participarea politică: Legea prevedea ca partidele politice să se înregistreze la Tribunalul București și să prezinte statutul, programul și o listă de cel puțin trei membri. Criticii au afirmat că anumite cerințe au subminat libertatea de asociere. Printre acestea se numără cerința ca partidele să prezinte candidați – independenți sau în alianță – în cel puțin 75 de circumscripții electorale în două alegeri locale succesive, sau să prezinte o listă completă de candidați în cel puțin un județ sau liste parțiale de candidați în cel puțin trei județe, în două alegeri parlamentare succesive.

Participarea femeilor și a membrilor grupurilor marginalizate sau vulnerabile: Atitudinile sociale au reprezentat o barieră semnificativă în calea participării femeilor în politică și în serviciul public, iar femeile au fost subreprezentate în poziții de autoritate.

Conform Constituției, fiecare minoritate etnică recunoscută are dreptul la un reprezentant în Camera Deputaților. Cu toate acestea, pentru ca un deputat din cadrul organizației să fie ales, este necesar ca organizația să primească un număr de voturi egal cu 5 % din media națională a voturilor exprimate. Lista organizațiilor care beneficiază de aceste prevederi este limitată la cele care fac deja parte dintr-un Consiliu Național al Minorităților, care este format din organizații aflate deja în parlament. Legea stabilește cerințe mai stricte pentru organizațiile minoritare care nu au o prezență în parlament. Pentru a participa la alegeri, aceste organizații trebuie să furnizeze Biroului Electoral Central o listă de membri egală cu cel puțin 15 % din numărul total de persoane aparținând grupului etnic respectiv, astfel cum s-a stabilit în urma celui mai recent recensământ. În cazul în care acest număr se ridică la mai mult de 20.000 de persoane, organizația trebuie să prezinte o listă cu cel puțin 20.000 de nume distribuite în minimum 15 județe plus municipiul București, cu nu mai puțin de 300 de persoane din fiecare județ. Unele organizații și persoane, în special activiști romi, au susținut că această regulă este discriminatorie.

Secțiunea 4. Corupția guvernamentală

Legea prevede pedepse penale pentru oficialitățile vinovate de fapte de corupție şi, în general, guvernul a aplicat legea eficient. În cursul anului au existat numeroase anchete penale de anvergură și rapoarte privind cazurile grave de corupție în rândul oficialilor guvernamentali, uneori în condiții de impunitate.

În luna martie, parlamentul a modificat Legea privind Avertizorii de Integritate pentru a asigura un mai mare anonimat pentru aceștia. Curtea Constituțională a emis mai multe hotărâri (în 2018 și 2022) care au modificat modul de stabilire a termenelor de prescripție, despre care criticii au afirmat că au condus la un număr semnificativ de cazuri în care inculpații nu mai puteau fi trași la răspundere penală. Prin urmare, în cursul anului, instanțele au respins mai multe cazuri de corupție la nivel înalt și de abuz în serviciu și au anulat mai multe condamnări penale. În luna iulie, Curtea Europeană de Justiție a decis că modificările aduse prescripției penale au avut un impact asupra intereselor financiare ale Uniunii Europene și a afirmat că dispozițiile privind prescripția nu ar trebui să ducă la respingerea cauzelor penale. ONG-urile și grupurile de supraveghere-monitorizare judiciară au remarcat că acest lucru a dus la o practică judiciară inegală și imprevizibilă, unii judecători respingând cauzele și anulând condamnările pe baza deciziilor Curții Constituționale, iar alți judecători refuzând să facă acest lucru, pe baza deciziei Curții Europene.

Corupția: Corupția și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice au fost larg răspândite. Transparency International a remarcat că au fost raportate niveluri ridicate de corupție la vamă și în unitățile de poliție. Darea și luarea de mită au fost percepute ca fiind frecvente în sectorul public, în special în sistemul de sănătate. Mass-media a raportat că, în cursul anului, Direcția Națională Anticorupție a instrumentat peste 50 de cazuri legate de corupție în sistemul de sănătate, inclusiv cazuri împotriva unui manager, a șapte medici și a trei directori de spital.

În luna martie, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare pentru trafic de influență și acceptare de mită pentru a interveni în conducerea Agenției Naționale de Integritate în vederea înlăturării din funcție a unui rival politic. Arsene a părăsit țara înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești și, potrivit surselor, a plecat în Italia, de unde așteaptă extrădarea.
În luna august, trei explozii la o stație de gaz petrolier lichefiat neautorizată din apropierea Bucureștiului au provocat decesul a șase persoane și rănirea altor 50. Investigațiile au arătat ulterior că stația era deținută de fiul primarului din Caracal. Presa a relatat că stației i s-a permis să funcționeze în ciuda neregulilor, din cauza corupției și a clientelismului politic. La sfârșitul anului, proprietarii stației au fost plasați în arest la domiciliu, așteptând procesul.

Pentru informații suplimentare cu privire la corupția din țară, vă rugăm să consultați Declarația Departamentului de Stat privind climatul investițional pentru această țară și Raportul Departamentului de Stat privind strategia internațională de control al stupefiantelor, care include informații privind infracțiunile financiare.

Secțiunea 5. Poziția guvernului față de monitorizarea și investigarea internațională și neguvernamentală a presupuselor abuzuri ale drepturilor omului

Mai multe grupuri naționale și internaționale pentru drepturile omului au funcționat, în general, fără restricții guvernamentale, pentru a monitoriza sau investiga condițiile sau cazurile legate de drepturile omului și pentru a-și publica concluziile. Oficialii guvernamentali s-au întâlnit, în general, cu ONG-urile din domeniul drepturilor omului și au fost cooperanți și, uneori, receptivi la opiniile acestora.
Pe data de 6 aprilie, Ministerul Muncii a anulat un acord cu ONG-ul Centrul pentru Resurse Juridice, care permitea inspecții ale instituțiilor rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. Decizia de a împiedica accesul a fost anunțată după ce ONG-ul a publicat rapoarte critice în care se afirmau condiții de trai precare, privarea de libertate și anchete inadecvate privind decesele din instituțiile pentru persoane cu dizabilități din apropierea Bucureștiului, administrate de persoane private și finanțate de guvern.

Organisme guvernamentale pentru drepturile omului: Avocatul Poporului a avut puteri limitate și nu a avut autoritatea de a proteja drepturile constituționale ale cetățenilor în cazurile care au necesitat o acțiune judiciară. Avocatul Poporului a servit drept mecanism național de prevenire însărcinat cu punerea în aplicare a protocolului opțional la Convenția ONU împotriva torturii. Avocatul Poporului are autoritatea de a efectua vizite de monitorizare în locurile în care persoanele sunt private de libertate, inclusiv în închisori, spitale psihiatrice și centre de azil.

Avocatului Copilului a fost împuternicit să examineze plângerile privind drepturile omului depuse de copii sau de reprezentanții lor legali. Consiliul de monitorizare a punerii în aplicare a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități este autorizat să efectueze vizite inopinate în centrele și spitalele pentru persoane cu dizabilități pentru a verifica dacă drepturile acestor persoane sunt respectate, să emită recomandări și să depună plângeri penale. Fiecare cameră a parlamentului are o comisie pentru drepturile omului însărcinată cu elaborarea de rapoarte privind proiectele de lege referitoare la drepturile omului.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este agenția guvernamentală responsabilă de aplicarea legislației naționale și a legislației UE împotriva discriminării. Consiliul Național se află sub control parlamentar. Acesta a funcționat cu cooperarea guvernului și, în cea mai mare parte, fără ingerințe din partea acestuia. În general, observatorii au considerat Consiliul Național ca fiind eficient, dar unii l-au criticat pentru lipsa de eficiență și de independență politică.

Secțiunea 6. Discriminare și abuzuri societale

Femei

Violul și violența domestică: Violul unei persoane, indiferent de sex, inclusiv violul conjugal și domestic sau al partenerului intim și alte forme de violență domestică și sexuală, precum și așa-numitul viol corectiv al persoanelor LGBTQI+ este ilegal. Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la zece ani pentru viol și de la doi la șapte ani pentru agresiune sexuală. Dacă nu există circumstanțe agravante și dacă atacul nu a dus la deces, poliția și procurorii au nevoie de o plângere a supraviețuitoarei, chiar dacă există probe fizice independente. În unele cazuri, guvernul nu a aplicat legea privind violul și violența domestică în mod eficient.

Activiștii pentru drepturile omului au semnalat că unii ofițeri de poliție au încercat să descurajeze supraviețuitoarele violului sau ale violenței domestice să depună plângere împotriva făptuitorului și, în unele cazuri, au refuzat să înregistreze plângerile penale depuse de supraviețuitoare. În unele cazuri, poliția a întârziat luarea de măsuri împotriva agresorilor sexuali.

Potrivit rapoartelor mass-media, după ce au fost notificați cu privire la cazuri de violență domestică, unii membri ai poliției au ignorat problema sau au încercat să medieze între supraviețuitoare și agresor.

Legea încadrează violența în familie ca infracțiune separată de violența domestică și prevede că, în cazul în care se comite o crimă, o bătaie sau alte violențe grave împotriva unui membru al familiei, pedeapsa este majorată. De asemenea, legea prevede înlăturarea răspunderii penale în cazul în care părțile se împacă. Legea privind egalitatea de șanse între bărbați și femei include violența cibernetică printre formele de violență domestică și o definește ca hărțuire online, mesaje online care incită la ură pe criterii de gen sau publicarea fără consimțământ a unui conținut grafic privat care urmărește să umilească, să sperie, să amenințe sau să reducă la tăcere supraviețuitoarele. Nu au existat reglementări pentru punerea în aplicare a acestor modificări.

Violența pe criterii de gen, inclusiv violența domestică, a reprezentat o problemă gravă. Legea prevede emiterea de către poliție a unor ordine de protecție provizorii pentru o perioadă de maximum cinci zile și a unor ordine de protecție de către o instanță pentru o perioadă de maximum șase luni, la cererea supraviețuitoarei sau la cererea unui procuror, a reprezentantului statului însărcinat cu protecția supraviețuitorilor violenței în familie sau, dacă supraviețuitoarea este de acord, a unui furnizor de servicii sociale. Încălcarea unui ordin de protecție este pedepsită cu închisoarea de la șase luni la cinci ani, dar judecătorii pot emite sentințe mai mici din cauza suprapunerii legislației. Instanța poate, de asemenea, să dispună ca agresorul să urmeze consiliere psihologică. Poliția nu dispune de proceduri pentru punerea în aplicare și monitorizarea ordinelor de restricție. Instanțele de judecată au instrumentat foarte puține cazuri de violență domestică.

Alte forme de violență sau hărțuire pe bază de gen: Răpirea mireselor a avut loc în unele comunități marginalizate și nu a fost raportată. În astfel de cazuri, pretendenții sau membrii complici ai familiei au răpit fete minore ca modalitate de a forța supraviețuitoarea sau familia acesteia să accepte o viitoare căsătorie. ONG-urile au remarcat că răpirea mireselor a fost în mare parte nedocumentată și dificil de dovedit din cauza stigmatului social. În luna ianuarie, poliția din Sibiu a deschis o anchetă pentru privare ilegală de libertate și a arestat cinci persoane care ar fi răpit o fată de 14 ani cu intenția de a o forța să se căsătorească cu unul dintre răpitori.
Discriminare: Legea prevedea același statut juridic și aceleași drepturi pentru femei ca și pentru bărbați. Guvernul a aplicat legea în mod eficient, dar femeile au fost discriminate în ceea ce privește participarea economică și emanciparea politică. Unele femei, în special cele din comunitățile vulnerabile, au fost discriminate în ceea ce privește căsătoria, divorțul, custodia copiilor, ocuparea forței de muncă, creditul, salariul, deținerea sau gestionarea de întreprinderi sau proprietăți, educația, procesele judiciare și locuințele. S-au raportat cazuri de discriminare în domeniul ocupării forței de muncă, iar femeile au fost suprareprezentate in locurile de muncă mai prost plătite.

Legea prevedea plata egală pentru muncă egală. Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) a raportat că diferența de remunerare între bărbați și femei în țară era de 3,6% în 2021, față de 2,4% în 2020. Deși legea a impus ca femeile angajate să poată reintra în câmpul muncii după concediul de maternitate la locul de muncă anterior sau la un loc de muncă similar, femeile însărcinate și alte femei aflate la vârsta fertilă au suferit o discriminare nerecunoscută pe piața muncii. Femeile s-au confruntat cu discriminare în ceea ce privește accesul la pensie și pensionare. Femeile de etnie romă și femeile din comunitățile rurale sau sărace s-au confruntat cu bariere semnificative în ceea ce privește accesul la serviciile publice de sănătate din cauza numărului insuficient de medici de familie în orașele mici sau în sate și a atitudinilor rasiste. Au fost raportate atacuri împotriva femeilor transsexuale de către persoane necunoscute în spații publice și refuzuri din partea companiilor private de a furniza servicii femeilor transsexuale.

Drepturile de reproducere: Nu au fost raportate cazuri de avorturi forțate sau de sterilizare involuntară din partea autorităților guvernamentale.

Potrivit mai multor ONG-uri și observatori, au existat bariere de infrastructură și de informare în calea capacității unei persoane de a-și menține sănătatea reproductivă, inclusiv lipsa asistenței medicale comunitare și a educației sexuale adecvate vârstei pentru adolescenți. Unele femei, în special cele din comunitățile sărace, rurale sau rome, au avut dificultăți în a accesa serviciile de sănătate reproductivă din cauza lipsei de informații, a discriminării etnice și a sărăciei. Accesul la serviciile de contracepție și planificare familială finanțate de guvern a fost limitat din cauza finanțării și formării insuficiente a profesioniștilor din domeniul sănătății. ONG-urile, profesioniștii din domeniul sănătății și asistenții sociali au identificat abuzul sexual asupra copiilor, insuficient raportat, și accesul limitat la informații privind sănătatea reproducerii și contracepția ca fiind principalii factori care contribuie la ratele ridicate ale sarcinilor în rândul adolescentelor. Mai multe ONG-uri au raportat că programa școlară nu conținea suficiente lecții privind sănătatea reproducerii.
Deși nașterea la domiciliu nu este interzisă prin lege, reglementările interziceau profesioniștilor din domeniul sănătății să furnizeze servicii de naștere la domiciliu.

Guvernul a oferit acces la asistență medicală de urgență și la unele servicii de sănătate sexuală și reproductivă pentru supraviețuitoarele violenței sexuale, însă unele femei au avut dificultăți în accesarea acestor servicii.
Mijloacele de contracepție de urgență au fost disponibile în farmacii fără prescripție medicală, dar pacientele au fost nevoite să suporte costul acestora, chiar și atunci când erau utilizate ca parte a managementului clinic al violului. Profilaxia post-expunere nu a fost disponibilă ca parte a managementului clinic al violului. Accesul la asistență medicală de urgență pentru gestionarea complicațiilor determinate de avort a fost disponibil.

Potrivit unui raport publicat în luna mai de Centrul pentru Drepturi Reproductive, femeile strămutate din Ucraina nu au putut avea acces la servicii de sănătate sexuală și reproductivă la un preț convenabil și de bună calitate. Au existat mai multe relatări potrivit cărora ucrainencele strămutate au fost nevoite să călătorească temporar din țară în Ucraina pentru a avea acces la astfel de servicii.

Violența și discriminarea rasială sau etnică sistemică

Conform legii, discriminarea și hărțuirea pe criterii etnice sau rasiale se pedepsește cu amendă civilă, cu excepția cazului în care se aplică dispoziții legale penale. În conformitate cu codul penal, incitarea publică la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare sau cu amendă penală. Legile speciale incriminează răspândirea ideilor și simbolurilor antisemite sau antirome, precum și a ideilor și simbolurilor legate de ideologiile fasciste, rasiste și xenofobe. Săvârșirea oricărei infracțiuni pe baza etniei sau a rasei victimei reprezenta o circumstanță agravantă, care presupunea o pedeapsă mai mare. Guvernul nu a aplicat legea în mod eficient. Procesele bazate pe discriminare și violență împotriva minorităților rasiale sau etnice au fost rare.

Un raport publicat în luna aprilie de Comitetul consultativ al Consiliului Europei privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a constatat că sentimentul anti-rom reprezintă o problemă socială gravă. Potrivit raportului, autoritățile nu au investigat în mod adecvat violența poliției împotriva romilor. Raportul a remarcat, de asemenea, segregarea persistentă a romilor în ceea ce privește educația și locuințele, precum și accesul inadecvat la asistență medicală, apă curată și canalizare.

Grupurile de romi au afirmat că au fost hărțuiți de poliție și supuși la brutalități, inclusiv bătăi. Unii avocați au refuzat să apere persoanele de etnie romă, în timp ce poliția, procurorii și judecătorii erau percepuți ca având stereotipuri negative la adresa romilor. Lipsa documentelor de identitate i-a împiedicat pe mulți romi să participe la alegeri, să primească beneficii sociale, să aibă acces la asigurări de sănătate, să obțină documente de proprietate și să participe pe piața muncii. ONG-urile au raportat că romilor li s-a refuzat deseori accesul sau li s-a refuzat serviciul în unele locuri publice. De asemenea, romii s-au confruntat cu un acces deficitar la serviciile guvernamentale, cu o lipsă de oportunități de angajare, cu rate ridicate de abandon școlar și cu locuințe precare. Romii s-au confruntat cu discriminare în sistemul de justiție penală.
În luna iulie, un spital public din orașul Urziceni ar fi refuzat să acorde asistență medicală de urgență unei femei de etnie romă însărcinate, surde și nonverbale. Ca urmare, femeia a născut în afara spitalului, pe trotuar. Mass-media, ONG-uri și familia femeii au susținut că personalul spitalului a refuzat să acorde asistență medicală din cauza prejudecăților împotriva persoanelor de etnie romă, în timp ce managerul spitalului a afirmat că unitatea nu avea o secție de ginecologie.

În luna august, Consiliul pentru Combaterea Discriminării a aplicat o amendă municipiului Cluj-Napoca pentru adoptarea unei hotărâri de consiliu municipal care a discriminat romii prin împiedicarea permanentă a accesului anumitor grupuri la locuințe sociale.

Etnicii maghiari au raportat discriminare legată în principal de utilizarea limbii maghiare. Etnicii maghiari au raportat că guvernul nu a aplicat legea care prevede că minoritățile etnice au dreptul de a interacționa cu administrațiile locale în limba lor maternă în localitățile în care minoritatea constituie cel puțin 20 % din populație. Au existat rapoarte conform cărora autoritățile locale nu au aplicat legea care prevede ca localitățile cu o populație minoritară de cel puțin 20 % să aibă indicatoare rutiere bilingve.

Copii

Înregistrarea nașterii: Deși înregistrarea nașterii este obligatorie prin lege, aceasta nu este universală, și, prin urmare, autoritățile au refuzat unor copii serviciile publice. Majoritatea copiilor neînregistrați au avut acces la școli, iar autoritățile au acordat asistență pentru obținerea documentelor de naștere pentru copiii neînregistrați, dar educația copiilor neînregistrați a depins de decizia autorităților școlare. Legea prevede înregistrarea simplificată a nașterii pentru copiii ale căror mame nu aveau documente adecvate pentru a-și înregistra copiii.

Educație: A existat discriminare în modul în care educația a fost oferită copiilor romi. În ciuda unui ordin din 2016 al Ministerului Educației care interzicea segregarea elevilor romi, mai multe ONG-uri au raportat că segregarea pe criterii etnice a persistat în școli. În septembrie, grupul civic Aresel a afirmat că școala publică Nicolae Bălcescu din orașul Drăgășani a refuzat admiterea a zeci de copii romi din localitate la școala principală din oraș, în ciuda faptului că familiile au prezentat documentele de înscriere necesare și au îndeplinit cerințele generale de înscriere. În schimb, oficialii școlari ar fi trimis copiii la o altă școală care nu dispunea de resurse și care era situată la periferia orașului.

Abuzul asupra copiilor: Legea interzicea abuzul asupra copiilor și violența împotriva copiilor, dar guvernul nu a aplicat legea în mod eficient. Legea nu a fost interpretată ca interzicând toate pedepsele corporale. Abuzul asupra copiilor, inclusiv violența emoțională, fizică și psihologică și neglijarea, a reprezentat o problemă gravă.

Căsătoria infantilă, timpurie și forțată: Vârsta minimă legală pentru căsătorie este de 18 ani, dar legea permite căsătoria copiilor de numai 16 ani în anumite circumstanțe. Legea a fost pusă în aplicare în mod eficient de către guvern. Căsătoria ilegală a copiilor a fost, conform rapoartelor, frecventă în anumite grupuri sociale, în special în rândul unor comunități de romi. ONG-urile și mass-media au raportat cazuri de fete și băieți romi cu vârste de doar 11 ani care au fost vânduți în căsătorie de către familiile lor. Autoritățile de protecție a copilului și poliția nu au intervenit întotdeauna în astfel de cazuri. Nu au existat politici publice care să descurajeze căsătoria copiilor.

Exploatarea sexuală a copiilor: Legea incriminează corupția sexuală a copiilor (care include supunerea copiilor la acte sexuale, altele decât actul sexual sau obligarea copiilor la astfel de acte), ademenirea copiilor în scopuri sexuale sau exploatarea sexuală comercială, vânzarea, ademenirea sau folosirea copiilor în scopul exploatării sexuale comerciale, inclusiv traficul sexual de copii.

Proxenetismul și mijlocirea actelor sexuale cu implicarea copiilor sunt circumstanțe agravante și duc la mărirea pedepselor cu 50%. Legea prevede pedepse cu închisoarea de la unu la 12 ani pentru persoanele condamnate pentru acte sexuale cu copii, în funcție de circumstanțe și de vârsta copilului. Actul sexual cu un copil cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani. Relațiile sexuale cu o persoană cu vârsta mai mică de 14 ani sunt pedepsite cu închisoarea de la doi la nouă ani și cu privarea de anumite drepturi.

Legea permite autorităților să mențină un registru al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale împotriva adulților și copiilor sau i-au exploatat. Legea interzice pornografia infantilă și alte forme de exploatare și abuz sexual online asupra copiilor. Autoritățile au pus în aplicare legea. Pornografia infantilă este o infracțiune separată și pasibilă de o pedeapsă, în funcție de circumstanțe, de până la șapte ani de închisoare. Pedeapsa maximă este majorată la nouă ani dacă autorul este un membru al familiei sau un tutore sau dacă viața copilului este pusă în pericol.

Parchetele și instanțele au avut opinii diferite cu privire la vârsta minimă a sexului consimțit și, prin urmare, în unele cazuri, relațiile sexuale cu copii de doar 12 ani au fost tratate ca fiind o infracțiune de o gravitate mai mică, respectiv acte sexuale cu minori, în loc de viol. În luna iunie, parlamentul a adoptat o lege care stabilește vârsta de 16 ani ca vârstă legală de consimțământ aplicabilă la nivel național. ONG-urile de protecție a copilului au observat că unii judecători nu erau conștienți de această problemă și au manifestat prejudecăți față de victime, care proveneau adesea din grupuri dezavantajate din punct de vedere social. Anchetatorii au considerat că este dificil să dovedească constrângerea sexuală a copiilor din cauza lipsei de infrastructură, cum ar fi săli de interviu adaptate copiilor și utilizarea unor metodologii larg recunoscute, dezvoltate de psihologii pentru copii, pentru a efectua interviuri medico-legale cu victime minore. Un raport publicat în februarie de Salvați Copiii România a remarcat că, între 2014 și 2020, autoritățile au respins acuzațiile în aproximativ 80% din cazurile privind abuzul sexual asupra copiilor.

Antisemitism

Conform recensământului din 2021, populația evreiască este de 2.378 de persoane. Reprezentanții comunității evreiești au declarat că populația evreiască numără aproximativ 7.000 de persoane. Incidente de antisemitism au avut loc în cursul anului.

Pe internet au apărut materiale care promovau opinii antisemite și glorificau Mișcarea Legionară, o organizație fascistă. Potrivit unui studiu publicat în luna iulie de Institutul Elie Wiesel pentru Studierea Holocaustului din România, mai multe articole publicate online între mai 2022 și iunie 2023 au susținut că evreii se află în spatele „unui presupus război împotriva Rusiei pornit de Ucraina”. Potrivit aceluiași studiu, cele mai multe discursuri instigatoare la ură antisemită de pe rețelele de socializare au inclus distorsionarea Holocaustului, teorii ale conspirației evreiești și o banalizare a național-socialismului prin asocierea acestuia cu Ucraina sau Israelul din zilele noastre.

Străzile, organizațiile, școlile și bibliotecile au continuat să poarte numele unor persoane condamnate pentru crime de război sau crime împotriva umanității. Institutul Wiesel a continuat să solicite redenumirea străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca, care poartă numele unui comandant și ideolog antisemit al organizației fasciste Mișcarea Legionară condamnat pentru crime de război. Administrația locală nu a schimbat numele străzii.
În timpul unui meci de fotbal disputat în luna iunie la București între echipele sub 21 de ani ale României și Ucrainei, suporterii români au afișat un banner cu mesajul „Niciun pas înapoi/Ca în vara lui ’27”, făcând referire la înființarea organizației fasciste Mișcarea Legionară în 1927.

Pe parcursul anului au avut loc mai multe acte de vandalism care au inclus pictarea de mesaje antisemite în spații publice. Pe 21 septembrie, persoane necunoscute au pictat mai multe svastici și mesaje antisemite pe pereții unei sinagogi din orașul Timișoara. Incidentul a avut loc după ce sinagoga a găzduit o piesă de teatru despre un atac antisemit comis în 1938 de către membri ai Mișcării Legionare. Poliția a deschis o anchetă penală.
Pentru mai multe informații privind incidentele de antisemitism din țară, indiferent dacă aceste incidente au fost sau nu motivate de religie, precum și pentru relatări privind capacitatea evreilor de a-și exercita libertatea de religie sau de credință, vă rugăm să consultați raportul Departamentului de Stat privind libertatea religioasă internațională la https://www.state.gov/religiousfreedomreport/.

Traficul de persoane

Consultați Raportul privind traficul de persoane al Departamentului de Stat la www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

Acte de violență, criminalizare și alte abuzuri bazate pe orientarea sexuală, identitatea sau expresia de gen sau caracteristicile sexuale

Criminalizarea: Legea nu a incriminat comportamentul consensual între adulți de același sex. Nu existau legi împotriva depravării sau a travestiului. Legile aparent neutre, cum ar fi legile privind imoralitatea sau vagabondajul, nu erau aplicate în mod disproporționat persoanelor LGBTQI+.

Violența și hărțuirea: Mass-media și societatea civilă au raportat că, în timpul evenimentelor Bucharest Pride din 21-29 iulie, au avut loc mai multe cazuri de violență împotriva persoanelor LGBTQI+. Nu au existat relatări conform cărora poliția sau alți agenți guvernamentali au incitat, au comis, au trecut cu vederea sau au tolerat violența sau hărțuirea împotriva persoanelor LGBTQI+ sau a celor care au raportat astfel de abuzuri. La 29 iulie, persoane necunoscute s-au infiltrat în marșul Bucharest Pride și au aruncat cu gaze lacrimogene asupra participanților. După încheierea marșului, un grup de 10 persoane a înjurat și a scuipat trei participanți, iar unul dintre agresori a atacat fizic un participant. La 27 iulie, în București, un bărbat s-a alăturat unui eveniment Pride într-un parc și a atacat fizic un voluntar care îi ajuta pe organizatori. Agresorul a încercat să distribuie autocolante cu simboluri ale Mișcării Legionare.

Organizația neguvernamentală ACCEPT a menționat că plângerile pot fi depuse de copii doar cu aprobarea părinților. În multe cazuri, copiii LGBTQI+ au fost reticenți în a-și dezvălui părinților orientarea sexuală și în a face demersurile legale necesare în caz de discriminare sau violență. Potrivit ACCEPT, infracțiunile motivate de ură au fost foarte puțin raportate, iar autoritățile nu au inițiat urmăriri penale pentru nicio infracțiune motivată de ură împotriva persoanelor LGBTQI+ raportată din 2006.

Discriminare: Legea interzicea discriminarea de către actorii statali și nestatali pe baza orientării sexuale, a identității sau expresiei de gen sau a caracteristicilor sexuale. Guvernul nu a aplicat întotdeauna aceste legi. Legea nu a recunoscut cuplurile LGBTQI+ și familiile acestora.

ONG-urile au raportat că discriminarea societală împotriva persoanelor LGBTQI+ era frecventă, dar insuficient raportată.

Discriminarea persoanelor LGBTQI+ în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, locuințele și educația a fost frecventă. În luna august, proprietarii unei clădiri din orașul Oradea (vest) au exercitat presiuni asupra chiriașilor lor, ONG-ul MA Hub, pentru a nu organiza evenimente Pride și au amenințat că vor rezilia contractul de închiriere. În consecință, organizatorii Pride au fost nevoiți să schimbe locația evenimentelor Pride din Oradea. În octombrie, un activist pentru drepturile omului a raportat că o tipografie privată a refuzat să tipărească fluturași privind prejudecățile față de lesbiene. Proprietarul firmei i-ar fi spus activistului că tipărirea fluturașilor era împotriva convingerilor sale și împotriva naturii.

Accesul la servicii psihologice și de sănătate adecvate a fost limitat, deoarece unii psihologi au refuzat să accepte pacienți transgender, iar unele cadre medicale i-au discriminat. Persoanele intersex s-au confruntat cu mai multe probleme, inclusiv stigmatizarea socială extremă și neîncrederea frecventă în medici, care le-au descurajat să solicite tratament medical.

Pe 23 mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că guvernul a încălcat drepturile celor 21 de cupluri de același sex la o viață privată și de familie prin faptul că nu a oferit recunoaștere și protecție juridică uniunilor între persoane de același sex.

Disponibilitatea recunoașterii legale a genului: Dispozițiile legale care reglementează recunoașterea legală a identității de gen pentru persoanele transgender sunt vagi și incomplete. În unele cazuri, autoritățile au refuzat recunoașterea legală a identității de gen dacă o persoană nu a fost supusă mai întâi unei operații de schimbare de sex. Pentru documentele oficiale, persoanelor care au solicitat recunoașterea identității de gen li s-a cerut să furnizeze documente medicale.

Practici medicale sau psihologice involuntare sau coercitive: Așa-numitele terapii de conversie nu au fost interzise în mod explicit prin lege; cu toate acestea, grupurile societății civile au declarat că nu au existat astfel de cazuri raportate public. Acestea au remarcat rapoarte neconfirmate ale unor cazuri individuale în care părinții au dus copii la psihologi în speranța că aceștia vor „schimba sau influența” orientarea sexuală a copilului.

Nu s-a raportat nicio intervenție chirurgicală inutilă și ireversibilă din punct de vedere medical asupra unor copii sau persoane intersexuale adulte care nu au consimțit.

Restricții ale libertății de exprimare, de asociere sau de întrunire pașnică: Nu au existat legi sau alte restricții privind exprimarea persoanelor sau reportajele mass-media pe teme LGBTQI+, privind capacitatea persoanelor LGBTQI+ de a se aduna în public sau în privat sau de a forma asociații, sau privind capacitatea organizațiilor LGBTQI+ de a se înregistra legal sau de a organiza evenimente.

Persoane cu dizabilități

Discriminarea persoanelor cu dizabilități a reprezentat o problemă. Persoanele cu dizabilități nu au putut avea acces la educație, servicii de sănătate, clădiri publice și transport în condiții de egalitate cu ceilalți. Legile și regulamentele prevăd un astfel de acces, dar guvernul nu a aplicat pe deplin legea. Informațiile și comunicările guvernamentale cu privire la problemele legate de dizabilități nu au fost întotdeauna furnizate în format accesibil.

Discriminarea copiilor cu dizabilități în domeniul educației a fost o problemă larg răspândită din cauza lipsei unei formări adecvate a cadrelor didactice privind incluziunea copiilor cu dizabilități și a lipsei de investiții pentru a face școlile accesibile. Conform datelor oficiale, 40 % dintre copiii cu dizabilități au fost fie plasați în școli segregate, fie nu au fost plasați deloc în școli.

Accesul limitat la justiție pentru persoanele cu dizabilități a fost o problemă. Un raport publicat în luna mai de către Centrul pentru Resurse Juridice a menționat că suspecții și inculpații cu dizabilități intelectuale sau psihosociale au avut un acces fizic limitat la tribunale și la secțiile de poliție, nu au primit informații accesibile cu privire la drepturile lor și la procedurile penale și s-au confruntat cu prejudecăți din partea forțelor de ordine care au pus la îndoială capacitatea lor de a participa la procedurile judiciare.

Abuzurile care vizau persoanele cu dizabilități instituționalizate reprezentau o problemă semnificativă. Centrul de Resurse Juridice, Consiliul pentru monitorizarea implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități și mass-media au identificat o serie de probleme în spitalele de psihiatrie și în centrele pentru persoane cu dizabilități, inclusiv abuzul verbal și fizic asupra pacienților, sedarea, utilizarea excesivă a constrângerilor fizice, lipsa de igienă, condițiile de trai inadecvate și lipsa de îngrijire medicală adecvată.

Un raport publicat de Comitetul European pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) la 9 septembrie a remarcat o serie de probleme în spitalele de psihiatrie, inclusiv abuzuri fizice din partea personalului, condiții de trai precare, dependență semnificativă de farmacoterapie în detrimentul terapiei psihosociale și ocupaționale, garanții insuficiente privind imobilizarea pacienților agitați, imobilizarea pacienților la pat cu curele și condiții care constituie un tratament inuman și degradant. Supraaglomerarea a reprezentat o problemă. Potrivit CPT, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, existau doar 390 de paturi pentru 452 de pacienți, în ciuda faptului că acesta avea o capacitate oficială de doar 251 de paturi. CPT a raportat că paturile erau înghesuite în dormitoare, iar în secția de internare 18 pacienți erau cazați într-o cameră de 258 de metri pătrați cu doar nouă paturi.

ONG-ul Centrul de Resurse Juridice a raportat că un număr semnificativ de persoane cu dizabilități s-au aflat sub interdicție, un statut care le restrânge dreptul la libertate și dreptul de a munci, de a vota sau de a consimți la proceduri medicale. ONG-urile au afirmat că guvernul nu a pus în aplicare pe deplin legislația adoptată în 2022 care permitea ridicarea interdicției și prevedea măsuri de protecție alternative. În 2020, Curtea Constituțională a considerat că punerea sub interdicție este neconstituțională deoarece nu includea garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu avea posibilitatea de revizuire periodică și nu diferenția gradul de incapacitate.

Pe data de 4 iulie, instituțiile de aplicare a legii și echipajele de urgență au salvat 98 de persoane în vârstă cu dizabilități din aziluri de bătrâni finanțate de guvern în două suburbii ale Bucureștiului și au arestat zeci de suspecți, inclusiv oficiali locali și investitori privați. Potrivit rapoartelor întocmite de instituțiile de aplicare a legii, mass-media și ONG-ul Centrul de Resurse Juridice, proprietarii și personalul căminelor de bătrâni au comis diverse tipuri de abuzuri împotriva rezidenților, inclusiv exploatarea prin muncă, tratamente inumane și crude, violență fizică și încercări de a transfera în mod fraudulos pensiile și apartamentele unora dintre pacienți către managerii căminelor. Abuzul sexual, lipsa accesului la servicii de sănătate adecvate, igiena precară, condițiile de trai precare și foametea s-au numărat printre problemele identificate în azilurile de bătrâni.
În timpul unei vizite efectuate la 27 iulie la un centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități din județul Mureș, Centrul de Resurse Juridice a identificat mai mulți rezidenți care erau ținuți în camere de depozitare fără acces la lumină sau ventilație. Mai mulți dintre rezidenți au fost găsiți cu probleme de sănătate netratate, inclusiv răni sângerânde și malnutriție, iar alții au declarat că personalul i-a legat și i-a bătut. Autoritățile au închis centrul, iar instituțiile de aplicare a legii au început o anchetă.

Nu a existat o integrare sistemică a persoanelor cu dizabilități în forța de muncă, iar prejudecățile publice împotriva persoanelor cu handicap au persistat. În timp ce ONG-urile au depus eforturi pentru a schimba atitudinile și pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să dobândească aptitudini și să se angajeze, guvernul nu a avut programe adecvate pentru a preveni discriminarea. Legea prevede ca societățile sau instituțiile cu peste 50 de angajați să angajeze cel puțin 4 % din forța de muncă din rândul lucrătorilor cu dizabilități sau să plătească o amendă pentru nerespectarea legii. Multe companii au ales să plătească amenda în loc să îndeplinească pragul de angajare a persoanelor cu dizabilități. Agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă au avut un succes limitat în facilitarea angajării persoanelor cu dizabilități.

Copii instituționalizați: Pe parcursul anului au existat mai multe rapoarte mediatice privind abuzuri în centrele pentru copii instituționalizați, inclusiv abuzuri sexuale, violență fizică și tratamente degradante din partea colegilor sau a personalului, precum și trafic de persoane. Numeroase rapoarte au remarcat lipsa hranei adecvate, a îmbrăcămintei, a tratamentului medical și a serviciilor de consiliere. Lipsa de igienă, condițiile de trai inadecvate, hrana insuficientă și lipsa terapiei fizice au reprezentat probleme în multe centre rezidențiale pentru copii cu dizabilități.

În luna august, autoritățile au arestat cinci terapeuți care lucrau pentru un centru neguvernamental pentru copii cu dizabilități din județul Suceava. Potrivit oamenilor legii, fiecare dintre cei cinci inculpați a comis în mod repetat abuzuri fizice, verbale și emoționale împotriva mai multor copii pe care îi aveau în grijă.

Alte forme de violență sau discriminare socială

Discriminarea socială împotriva persoanelor cu HIV sau SIDA era frecventă. Stigmatizarea legată de HIV a împiedicat accesul la asistență medicală și stomatologică de rutină. S-au raportat cazuri în care personalul medical a refuzat să trateze pacienți seropozitivi. ONG-urile au raportat că pacienții care suferă de cancer și tuberculoză au fost discriminați la locul de muncă. Prin lege, guvernul era obligat să sprijine pacienții cu tuberculoză prin acordarea de alocații lunare pentru hrană, concediu medical și sprijin psihologic, dar guvernul nu a împiedicat discriminarea la locul de muncă.

Secțiunea 7. Drepturile lucrătorilor

a. Libertatea de asociere și dreptul la negociere colectivă

Legea prevede dreptul lucrătorilor de a înființa și de a adera la sindicate independente, de a negocia în mod colectiv și de a face greve legale. Sindicatele se pot afilia la federații sindicale regionale, naționale sau europene. Legea interzice discriminarea antisindicală și permite lucrătorilor concediați pentru activitate sindicală să conteste concedierea în instanță pentru a fi reintegrați. Legea prevede protecția libertății de asociere și de negociere colectivă, dar sindicatele s-au plâns că nu se asigura o aplicare suficientă pentru a proteja împotriva încălcărilor acestor drepturi.

Conform legii, cei care au contracte individuale de muncă, majoritatea funcționarilor publici, membrii cooperativelor, fermierii și lucrătorii independenți pot să se înscrie în sindicate. Persoanele șomere pot rămâne în sindicat sau se pot înscrie într-un sindicat. Angajații militari ai ministerelor Apărării Naționale și de Interne, personalul din agențiile de informații, magistrații, oficialii aleși și înalții funcționari guvernamentali nu au dreptul de a se sindicaliza. Legea interzice autorităților publice, angajatorilor sau organizațiilor să intervină, să limiteze sau să împiedice sindicatele să se organizeze, să elaboreze regulamente interne și să selecteze reprezentanți.

Legea impune angajatorilor cu mai mult de 10 angajați să negocieze un contract colectiv de muncă. Contractele colective de muncă pot fi încheiate în cadrul unei întreprinderi, de către grupuri de locuri de muncă, la nivel de sector de negociere colectivă sau la nivel național. Sindicatele sau confederațiile sindicale care reprezintă cel puțin 35 la sută din lucrători pot negocia în numele angajaților. În cazul în care nu există un sindicat, angajatorii pot negocia cu reprezentanții lucrătorilor care sunt aleși de cel puțin „50 la sută plus unu” dintre angajați. Angajatorii care refuză să inițieze negocierea unui contract colectiv de muncă pot primi amenzi. Angajatorii sunt obligați să informeze și să consulte sindicatele cu privire la subiecte cu impact direct asupra relațiilor de muncă, inclusiv transferuri, achiziții, fuziuni, disponibilizări colective și perspectivele economice viitoare ale companiei.

În general, sindicatele nu pot intra în grevă în cazul în care există un contract colectiv de muncă sau pentru revendicări de muncă reglementate prin lege. Înainte de a organiza o grevă mai amplă, sindicatele trebuie să recurgă mai întâi la conciliere, mediere sau arbitraj cu Inspecția Muncii sau cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și, în cazul în care acestea eșuează, să organizeze o grevă de avertisment. Sindicatele sunt obligate să le ofere angajatorilor un preaviz de 48 de ore înainte de a intra în grevă.

Angajatorii pot contesta grevele în instanță, iar companiile pot solicita daune-interese de la organizatorii grevei în cazul în care o instanță considera greva ilegală. Legea permite grevele doar pentru apărarea intereselor colective economice, sociale și profesionale ale lucrătorilor și nu pentru câștiguri politice. Sindicatele pot organiza greve de solidaritate pentru a-și arăta sprijinul față de angajații din același grup sau sector și pot, de asemenea, să facă grevă împotriva politicilor sociale și economice guvernamentale care afectează sau diminuează drepturile prevăzute de contractele colective de muncă.

Legea a stabilit criteriile de declarare a sindicatelor ca fiind reprezentative în funcție de tipul de negociere. Mai exact, numai confederațiile sindicale se pot angaja în negocieri naționale. O confederație sindicală trebuie să aibă filiale în cel puțin „50 la sută plus unu” din toate județele și să reprezinte cel puțin 5 la sută din totalul lucrătorilor la nivel național. Pentru negocierile cu sectoare sau cu grupuri de angajatori, sindicatele trebuie să reprezinte cel puțin 5 % din grupurile respective de lucrători. În cazul negocierilor cu angajatori individuali, sindicatele trebuie să reprezinte cel puțin 35 la sută din lucrătorii companiei. Un sindicat își păstrează statutul de reprezentant timp de patru ani, cu excepția cazului în care este contestat în instanță.

În ultimii ani, companiile au creat adesea entități juridice separate pentru a transfera angajații, evitând astfel pragurile de reprezentare. A fost dificil să se dovedească din punct de vedere juridic că angajatorii au concediat angajați ca represalii pentru activitățile sindicale. Sancțiunile, care au fost uneori aplicate împotriva celor care au încălcat legea, au fost proporționale sau mai mici decât cele pentru infracțiuni similare, cum ar fi încălcarea drepturilor civile. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat angajatorii pentru discriminare antisindicală, deși nu avea puterea de a ordona reintegrarea sau alte sancțiuni. De obicei, angajații trebuie să solicite o hotărâre judecătorească pentru a obține reintegrarea.

b. Interzicerea muncii forțate sau obligatorii

Consultați Raportul Anual al Departamentului de Stat privind traficul de persoane la: https://www.state.gov/trafficking-in-persons-report/.

c. Interzicerea muncii copiilor și vârsta minimă de angajare

Legea a interzis toate cele mai grave formele de muncă a copiilor. Legea prevede că vârsta minimă pentru majoritatea formelor de angajare este de 16 ani și include limitări ale orelor de lucru și restricții privind securitatea și sănătatea la locul de muncă pentru copii și se aplică copiilor care lucrează în toate sectoarele. Copiii în vârstă de 15 ani pot lucra cu acordul părinților sau al tutorilor, dacă activitățile nu le pun în pericol sănătatea, moralitatea sau siguranța. Copiii în vârstă de 14 ani pot lucra cu acordul părinților sau al tutorilor dacă sunt însoțiți de un adult în permanență în timpul lucrului.

Legea interzice persoanelor cu vârsta mai mică de 18 ani să lucreze în condiții periculoase și include o listă de locuri de muncă periculoase și specifica sancțiuni pentru cei care le încălcau. Printre exemplele de locuri de muncă periculoase pentru copii se numără cele care prezintă un risc ridicat de accident sau de afectare a sănătății, expunerea la riscuri psihologice sau sexuale, turele de noapte, expunerea la temperaturi dăunătoare și cele care necesită utilizarea de echipamente periculoase. Părinții ai căror copii desfășoară activități periculoase sunt obligați să participe la programe de educație parentală sau de consiliere și pot fi amendați dacă nu reușesc să facă acest lucru.

Copiii care muncesc au dreptul de a-și continua educația, iar legea îi obligă pe angajatori să îi ajute în acest sens. Copiii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani pot lucra maximum șase ore pe zi și nu mai mult de 30 de ore pe săptămână, cu condiția ca frecventarea școlii să nu le fie afectată. Întreprinderile care impun sarcini necorespunzătoare cu capacitățile fizice ale copiilor sau care nu respectă restricțiile privind orele de lucru ale copiilor pot fi amendate. Se pare că mulți copii nu frecventează școala în timp ce muncesc. Copiii au dreptul la trei zile suplimentare de concediu anual.

Legea prevede ca școlile să notifice imediat serviciile sociale dacă copiii lipsesc de la ore pentru a munci, dar de multe ori școlile nu se conformează. Serviciile de asistență socială au responsabilitatea de a reintegra acești copii în sistemul educațional.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale poate impune amenzi și închide întreprinderile în care a constatat exploatarea muncii copiilor. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPDCA) din cadrul ministerului este responsabilă de investigarea rapoartelor privind abuzul în ceea ce privește munca minorilor, dar aplicarea legilor privind munca minorilor tinde să fie laxă, în special în zonele rurale cu multe gospodării agricole și unde serviciile de asistență socială nu au personal și capacitate de a aborda încălcările legate de munca minorilor. ANDPDCA a fost responsabilă pentru monitorizarea și coordonarea tuturor programelor de prevenire și eliminare a muncii copiilor.

Guvernul nu a aplicat în mod eficient legea privind munca copiilor. Sancțiunile au fost proporționale cu cele pentru alte infracțiuni grave, cum ar fi răpirea, dar resursele au fost insuficiente pentru a aplica în mod uniform sancțiuni împotriva infractorilor. Eforturile guvernului s-au concentrat pe reacția la cazurile raportate, iar ANDPDCA a dedicat resurse limitate programelor de prevenire. Se crede, în general, că incidentele privind munca minorilor sunt mult mai numeroase decât statisticile oficiale. Munca minorilor, inclusiv cerșetoria, vânzarea de ornamente pe stradă și spălarea parbrizelor, era larg răspândită în comunitățile de romi, în special în zonele urbane.

d. Discriminare (consultați secțiunea 6)

e. Condiții acceptabile de lucru

Legile privind salariile și orele de muncă: Legea prevede un salariu minim la nivel național care este mai mare decât estimarea oficială a nivelului venitului de sărăcie. Legea prevede o săptămână standard de lucru de 40 de ore sau cinci zile. Lucrătorii au dreptul la plata orelor suplimentare pentru munca din weekend sau de sărbători sau pentru programul de muncă care depășea 40 de ore. Săptămâna de lucru a unui angajat nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, în medie, pe o perioadă de patru luni, deși sunt permise excepții pentru anumite sectoare sau profesii. Legea prevede o perioadă de repaus de 48 de ore în timpul săptămânii de lucru, deși majoritatea lucrătorilor primesc două zile libere pe săptămână. În timpul reducerilor activității la locul de muncă din motive economice sau tehnice, legea permite angajatorilor să reducă săptămâna de lucru a unui angajat și să reducă salariul aferent. Orele suplimentare excesive pot duce la amenzi pentru angajatori dacă lucrătorii depun o plângere, dar plângerile sunt rare. Legea interzice orele suplimentare obligatorii.

Securitatea și sănătatea la locul de muncă: Standardele de securitate și sănătate în muncă (SSM) au fost adecvate pentru principalele industrii, dar respectarea și aplicarea acestora au fost slabe. Statul a identificat în mod proactiv condițiile nesigure prin efectuarea de inspecții oficiale în sectoarele vulnerabile, pe baza unui calendar de notificare prealabilă. De asemenea, s-au efectuat investigații ad-hoc la primirea de plângeri sau notificări. Lucrătorii pot să se retragă din situațiile pe care le consideră periculoase pentru sănătatea sau siguranța lor, fără a-și pune în pericol locul de muncă. Sectoarele construcțiilor, agriculturii și micilor întreprinderi de producție au fost sectoare deosebit de problematice atât în ceea ce privește raportarea insuficientă a forței de muncă, cât și în ceea ce privește neglijarea standardelor de sănătate și siguranță.

Punerea în aplicare a legislației privind salariile, programul de lucru și SSM: Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Inspectoratului Muncii, a fost responsabil pentru aplicarea legii privind condițiile de muncă, orele de lucru, ratele minime de salarizare și legile privind SSM, deși aplicarea nu a fost întotdeauna eficientă. Sancțiunile pentru încălcări au fost proporționale cu cele pentru infracțiuni similare, dar au fost aplicate doar ocazional împotriva infractorilor. Inspectorii de muncă au autoritatea de a efectua vizite neanunțate și de a iniția sancțiuni, dar numărul inspectorilor este insuficient pentru a impune respectarea legislației în toate sectoarele.

Inspecția Muncii a colaborat cu Autoritatea Națională de Administrare Fiscală pentru a desfășura operațiuni comune de verificare a angajatorilor din sectoarele predispuse la munca nedeclarată, printre care se numără industria textilă, construcțiile, securitatea, curățenia, prepararea alimentelor, transportul și depozitarea. Investigațiile s-au axat adesea mai degrabă pe neplata impozitelor decât pe drepturile lucrătorilor.

Nu toate accidentele de muncă au fost investigate de inspectorii de muncă. Companiile au investigat incidentele minore, în timp ce inspectorii de muncă le-au investigat pe cele mai grave, de obicei cele care s-au soldat cu decese sau răniri grave. Dacă era cazul, incidentele puteau fi transmise pentru o anchetă penală. Liderii sindicali au afirmat adesea că inspectorii de muncă au investigat doar superficial accidentele de muncă, inclusiv cele soldate cu decese, și că inspectorii au concluzionat adesea în mod eronat că victimele au fost vinovate în majoritatea accidentelor mortale.

Un studiu al Parlamentului European a estimat că economia informală reprezenta 29% din PIB în 2022. Lucrătorii din sectorul informal nu erau acoperiți de legile și inspecțiile privind salariile, orele de muncă și SSM.
Acesta este site-ul oficial al Ambasadei Statelor Unite în România. Linkurile externe către alte site-uri de internet nu trebuie interpretate ca o aprobare a opiniilor sau a politicilor de confidențialitate conținute de acestea.

de U.S. Mission Romania | 5 iunie, 2024 | Categorii: Rapoarte oficiale, Ştiri | Tags: Respectarea drepturilor omului, România