Astăzi, la prânz, la Timișoara, s-a făcut auzit sunetul sirenelor. Ca și în anii trecuți, a vestit României, Europei și întregii lumi că Revoluția Română a fost un succes.
Acum treizeci și unu de ani, sirenele proclamau faptul că zilele negre și diabolice ale comunismului își găsiseră, pe bună dreptate, sfârșitul. Sirenele se făceau auzite după patruzeci și cinci de ani de hoție, crimă, cenzură și oprimare. Cumva, spiritul uman de neînvins a reușit să supraviețuiască acestor decenii lipsite de culoare. Iar scânteia care a eliberat acel spirit și a permis românilor să își ia țara înapoi a fost aprinsă de oamenii curajoși, bărbați și femei, din Timișoara.
La finalul lunii noiembrie 1989, vântul schimbării se făcea simțit în Europa de Est. Dictatorul Ceaușescu a jurat că acesta nu va ajunge și în România. S-au creat tensiuni pe fondul anulării zborurilor și a închiderii granițelor, într-un efort de a opri răspândirea implacabilă a libertății. Cu toate acestea, românii nu mai voiau să aibă de-a face cu reprimarea continuă, modul de a conduce defectuos și criminal și cu politicile lui Ceaușescu. Când cei loiali și devotați s-au strâns laolaltă la Timișoara ca să apere pe unul de-al lor, era deja prea târziu pentru ca tiranii să mai poată smulge, din nou, libertatea de la poporul român.
Miliția, Securitatea, armata și fiecare braț al celor roșii care amenințau au fost mobilizate împotriva concetățenilor pașnici, care se făceau „vinovați” de crima de a cere libertate și democrație. Au fost luați în vizor cetățenii, s-a tras cu luneta în grupurile de copii îngrămădiți pe scările Catedralei, care au fost uciși, iar cadavrele au fost împrăștiate pretutindeni în acest oraș pitoresc. Martorii relatează cum comuniștii au preferat să inițieze războiul împotriva propriului popor, în loc să îl elibereze din strânsoarea de fier. Ca și în cazul evenimentelor din Piața Tiananmen, tancurile comuniste au urmărit cetățenii și au trecut peste ei, aceiași cetățeni pe care doar cu câteva ore în urmă aveau obligația să îi protejeze.
Aceste acte atroce au eșuat. Pe măsură ce regimul trimitea muncitori din regiune să atace „teroriștii și huliganii” de la Timișoara, s-a aflat adevărul. Polițiștii veniți cu bastoanele au fost întâmpinați, pe măsură, de românii dârji, sătui și curajoși. Aceștia s-au întors la casele lor și au povestit despre ceea ce au văzut la Timișoara. Văpaia libertății s-a extins către Lugoj, apoi Arad, Cluj, Sibiu și Brașov; în scurt timp, întreaga națiune a vuit de strigătul pentru libertate. Opresorii și hoții s-au făcut nevăzuți, ca lașii, în noapte, unii și-au găsit sfârșitul meritat, alții au scăpat.
Statele Unite onorează România și pe revoluționarii care au plătit un preț incredibil pentru ca pământul lor și al copiilor lor să cunoască adevărata libertate. Sacrificiile lor nu au fost în zadar, România este liberă, copiii lor cunosc lumea din afara granițelor, iar această națiune face pași înainte pe calea de a-și ocupa locul de drept, de lider european.
Președintele Jackson spunea că „prețul libertății este vigilența eternă”. Avea dreptate. Vigilența națiunii cu privire la respectarea aplicării principiului statului de drept, tragerea la răspundere a conducătorilor și asigurarea că niciun fel de element comunist, nici străin, nici intern, nu va mai ajunge niciodată la putere în țară – aceasta este singura cale de a-i onora pe cei curajoși și de a le respecta sacrificiile. Aceasta este datoria sacră pe care o împărtășim cu toții, români și aliații României, deopotrivă. Această națiune trebuie să finalizeze lupta care a început în urmă cu trei decenii. Datorăm acest lucru revoluționarilor, poporului, națiunii și generațiilor viitoare.
Sirenele s-au făcut auzite în această zi, timp de treizeci și unu de ani. Astăzi și de fiecare dată când se aud sirenele, România și lumea întreagă trebuie să își aducă aminte:
„Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”
